Declarațiile de avere și interese depuse de deputați pentru anul 2019 vor fi verificate de inspectorii Autorității Naționale de Integritate. Șefa ANI, Rodica Antoci, a semnat un ordin cu privire la controlul obligatoriu, din oficiu, al declarațiilor anuale depuse de parlamentari.
De asemenea, urmează a fi verificate declarațiile de avere ale tuturor judecătorilor și funcționarilor din cadrul Primăriei Chișinău, dar și ale șefilor structurilor subordonate Primăriei.
Potrivit ordinului semnat de Antoci, vor mai fi efectuate controale din oficiu a declarațiilor anuale de avere și intereselor personale depuse de procurori, membri ai Guvernului, președinți și vicepreședinți de raioane, primari, viceprimari, pretori și vicepretori. Dar nu vor fi verificați toți, ci vor fi selectați aleatoriu, anunță ANI.
Inspectoratul de Integritate va prezenta spre aprobare conducerii ANI listele nominale ale subiecților vizați în investigații. Ulterior, aceste declarații de avere vor fi repartizate aleatoriu către inspectorii de integritate pentru efectuarea controlului, prin intermediul sistemului informațional automatizat ”e-Integritate”. Săptămânal, inspectorii vor raporta despre rezultatele controalelor declarațiilor care le-au fost atribuite.




































