Procuratura Anticorupție (PA) a examinat denunțul președintei Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu, care a solicitat tragerea la răspundere penală a tuturor celor care au negociat și organizat semnarea Acordului de împrumut cu Federația Rusă.
Într-un comunicat de presă, reprezentanții Procuraturii spun că: „în cadrul procesului penal nu au fost constatate elementele constitutive ale vreunei componențe de infracțiune, motiv pentru care s-a decis neînceperea urmăririi penale”.
Acum o lună, pe 28 aprilie, Maia Sandu a sesizat Procuratura Anticorupție în vederea tragerii la răspundere penală a tuturor celor care au negociat și organizat semnarea Acordului de împrumut cu Federația Rusă.
Este vorba de viceprim-ministrul, ministrul finanțelor, Serghei Pușcuța, ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, Andrei Neguță, dar și alte persoane implicate în aceste procese, „numele cărora guvernarea preferă să le țină ascunse”, spunea atunci politiciana.




































