În ședința de astăzi, Guvernul a adoptat o metodologie nouă de finanțare a instituțiilor superioare de învățământ. Această metodologie presupune finanțarea în bază de cost standard per student. Astfel, 75% din alocațiile bugetare vor merge pentru finanțarea standard a tuturor celor 16 instituții de învățământ superior, 20% din alocații vor fi acordate doar universităților care vor înregistra performanțe, iar alte 5% din alocațiile bugetare vor fi oferite, excepțional, pentru modernizarea bazei de materiale și didactice.
Metodologia va fi pilotată pe întreg procesul bugetar pe anul 2021 în cele 16 instituții de învățământ superior cu autonomie financiară, iar în baza rezultatelor formula de calcul propusă va fi ajustată.
Ministrul Educației, Igor Șarov, spune că proiectul a fost consultat cu rectorii instituțiilor superioare de învățământ.
„Este un pas important pentru că nu ne putem permite luxul să plătim pentru același program de studii 80 de mii de lei în cazul unei instituții de învățământ pentru un student și în cazul aceluiași program – 20 de mii de lei. Metodologia demult este așteptată”, a menționat ministrul Șarov.
Potrivit proiectului, alocațiile bugetare pentru finanțarea-standard a instituțiilor de învățământ superior includ: cheltuieli pentru salarizarea personalului, contribuțiile pentru asigurări sociale și medicale obligatorii, cheltuieli de achiziționare a mărfurilor, serviciilor şi lucrărilor necesare pentru asigurarea desfășurării procesului educațional și procurări de mijloace fixe.
Excepție fac achitarea burselor, sumelor destinate pentru întreținerea căminelor, îndemnizațiilor pentru membrii consiliilor de dezvoltare strategică, plata mobilităților academice, studiile superioare de doctorat.




































