„Cei care atacă astăzi ministerul, știu foarte bine în ce stare este sistemul de sănătate și problemele cu care se confruntă acesta. Este reacția Ministerului Sănătății la moțiunea simplă asupra politicilor (acțiunilor și inacțiunilor) guvernamentale în domeniul Sănătății Publice în ședința plenară din 18 iunie.
Potrivit responsabililor de la minister, atât instituția cât și autoritățile din sănătate întotdeauna au fost deschise în această perioadă și au răspuns la întrebările presei, cetățenilor, parlamentarilor.
„Pandemia COVID-19, nu este doar o criză medicală, dar socială și economică, iar cei care atacă astăzi ministerul, știu foarte bine în ce stare este sistemul de sănătate și problemele cu care se confruntă acesta.
Sănătatea populației este o responsabilitate a tuturor, a Guvernului, Parlamentului, autorităților publice centrale și locale. Provocările, precum pandemia COVID-19 ar trebui să consolideze întreaga societate”, a declarat Cristina Stratulat, purtătoarea de cuvânt a Ministerului pentru tv8.
Autorii moțiunii simple sunt deputații grupului Pro Moldova. În motivarea prezentată, deputata Ruxanda Glavan a menționat că înaintarea moțiunii simple a fost condiționată de managementul defectuos în gestionarea pandemiei provocată de noul coronavirus și starea deplorabilă în care se află sistemul de sănătate al țării.




































