Cetățenii Republicii Moldova ar putea călători fără viză în Grenada, o țară insulară în partea sud-estică a Mării Caraibelor. Cabinetul de miniștri a aprobat, joi 3 septembrie, inițierea negocierilor în acest sens cu Guvernul Grenadei.
Proiectul Acordului între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Grenadei privind călătoriile reciproce fără vize ale cetățenilor a fost înaintat de către Partea grenadiană, urmare abolirii unilaterale de către Republica Moldova a obligației de a deține viză pentru cetățenii Grenadei.
Acordul urmează a fi încheiat pentru o perioadă nedeterminată și va intra în vigoare după 60 de zile de la data primirii ultimei notificări scrise, prin canale diplomatice, despre îndeplinirea de către Părți a procedurilor interne necesare pentru intrarea în vigoare a Acordului.
Totodată, fiecare dintre Părți își rezervă dreptul de a suspenda integral sau parțial implementarea Acordului, din motive legate de securitatea națională, ordinea sau sănătatea publică. Decizia de suspendare a Acordului urmează a fi notificată celeilalte Părți în formă scrisă, prin canalele diplomatice, cu cel puțin 72 de ore înainte de intrarea în vigoare a suspendării.
Grenada este o țară insulară în partea sud-estică a Mării Caraibelor, ce are Capitala la Saint George’s. Grenada este a doua dintre cele mai mici țări din emisfera vestică și se află la 200 km nord de Venezuela.




































