/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 765: Atac masiv și copil de 5 ani, rănit. Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare

Cu ajustările recomandate de CC. Nagacevschi va solicita Guvernului reaprobarea proiectului de modificare a Constituției cu privire la reforma justiției

30 septembrie 2020, ora 12:24

Ministrul Justiției va solicita Guvernului reaprobarea proiectului de modificarea a Constituției Republicii Moldova cu privire la reforma justiției, cu ajustările pronunțate de către Curtea Constituțională. Aceasta după ce Nagacevschi a avut o deplasare de serviciu la Consiliul Europei săptămâna trecută, unde au avut loc discuții privind avizul pronunțat de către CC , dar și mai multe consultări cu privire la modalitățile de depășire a situației create.

„Imediat ce a fost pronunțat avizul CC am avut o deplasare de serviciu la Consiliul Europei, unde am informat despre avizul respectiv. În același timp, ne-am consultat cu privire la modalitățile de depășire a situației create. Consultările s-au petrecut pe parcursul săptămânii trecute. Drept urmare, am identificat soluția pentru depășirea situației create, iar astăzi pe site-ul Consiliului Europei a fost publicată și declarația CE, care menționează expres că au avut loc o serie de schimb de opinii cu grupul de lucru de nivel înalt stabilit de CE întru susținerea Republicii Moldova în misiunea sa de reformare a sistemului judecătoresc. Discuțiile au avut drept scop asigurarea că reformele sunt în conformitate cu standardele europene în acest domeniu. CE a confirmat că proiectul privind amendamentele consituționale care în prezent este promovat de către Guvern în vederea prevederii acestuia pentru adoptarea în Parlament este în conformitate cu avizele recente ale Comisiei de la Veneția. Consiliul Europei va continua să coopereze strâns cu Republica Moldova pentru a facilita implementarea integral și efectiv a reformelor din sectorul justiției”, a menționat Fadei Nagacevschi într-un briefing de presă.

Potrivit ministrului, urmare a înțelegilor pe care l-a avut cu Consiliul Europei cu privire la proiectul de modificare a Consituției, astăzi în cadrul ședinței de Guvern acesta va solicita reaprobarea proiectului de modificarea a Constituției Republicii Moldova cu unele ajustări pentru a respecta inclusiv soluția pronunțată de către Curtea Constituțională (CC).

Imediat ce acest proiect va fi aprobat el va fi publicat în Monitorul Oficial, inclusiv nota informativă și hotărârea de Guvern, și transmis către CC pentru obținearea unui aviz în vederea transmiterii acestui proiect către Parlamentul Republicii Moldova.

„Acest proiect este o condiționalitate acceptată de către Republica Moldova în cadrul relațiilor sale cu UE, dar și în cadrul negocierii cu Fondul Monetar Internațional (FMI). Astfel, suntem siguri că CC va examina atent acest proiect care este esențial pentru a începe reforma în sectorul justiției în Republica Moldova. De asemenea, proiectele de reformă a justiției vor fi agreate doar cu grupul ad-hoc al CE”, a conchis Nagacevschii.

Amintim că, proiectul de lege, prin care au fost propuse mai multe modificări la Legea Supremă, ce țin de activitatea sistemului judecătoresc, a fost avizat negativ de către Curtea Constituțională. Potrivit președintei Înaltei Curți, Domnica Manole, inițiativa a fost înaintată de Executiv cu încălcarea mai multor prevederi.

Proiectul de lege pentru modificarea Constituţiei vizează mai multe aspecte ce țin de sistemul judecătoresc.

Astfel, intervenția vizează excluderea termenului inițial de 5 ani de numire al judecătorilor, prevăzut de art.116 din Constituție. Prin urmare, aceștia ar putea fi numiți în funcție până la atingerea plafonului de vârstă, de către Președintele Republicii Moldova, la propunerea CSM.

De asemenea, proiectul propune completarea Contituției Republicii Moldova cu prevederea referitoare la dreptul președintelui Republicii Moldova de a respinde doar o singură dată candidatura propusă de CSM.

O altă modificare propusă prin intermediul prezentului proiect de lege se referă la modul de numire și selectare a judecătorilor Curții Supreme de Justiție.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram