Șoferul automobilului de marcă Opel, care a fost implicat aseară într-un accident groaznic, a fost descarcerat de salvatori și transportat la spital, fiind rănit.
„La fața locului a interveni un echipaj de salvatori care e efectuat lucrări de descarcerare și deblocare a persoanei încarcerate. După finalizarea operațiunii, bărbatul a fost preluat de echipa de medici ajunși la fața locului, fiind internat cu diverse traumatisme în spitalul raional din Telenești”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
Circumstanțele accidentului urmează să fie stabilite.
Precizăm că accidentul produs pe traseu în apropiere de localitatea Sărătenii Vechi, raionul Telenești.
Potrivit IGSU, în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 29 situații de risc.

Foto: dse.md




































