Procuratura Generală anunță că un angajat al instituției a decedat din cauza complicațiilor provocate de virusul COVID-19. Este vorba despre o persoană care activa în Procuratura raionului Edineț.
Acesta este primul deces provocat de coronavirus printre lucrătorii PG.
„Colectivul Procuraturii Republicii Moldova exprimă, în aceste momente de nemărginită tristeţe, sincere condoleanţe şi regrete profunde rudelor îndoliate şi tuturor celor îndureraţi”, se spune într-un comunicat al instituției.
Angajatul PG a decedat la 17 octombrie.
De la începutul pandemiei, în cadrul Procuraturii Generale au fost înregistrate 137 de cazuri de infectare cu COVID-19. Cifra vizează toate procuraturile din țară.




































