/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 792: Rachete secrete și paradoxul invaziei ruse. Kremlinul vrea să saboteze summitul de pace

/VIDEO/ Câți deputați din actualul Parlament beneficiază de pensii, pe lângă salariile lunare

missing
23 noiembrie 2020, ora 07:01

Aproape fiecare al 7-lea deputat în Parlamentul Republicii Moldova este pensionar. În cazul unora, pensia lunară este aproape cât salariul pe care îl primesc ca ales al poporului. De pildă, președinta Legislativului, Zinaida Greceanîi, care, conform declarației de avere, ridică o pensie de aproximativ 11 mii de lei. Și deputatul democrat, Dumitru Diacov, pe lângă salariu, se bucură de o pensie de aproape 10 mii de lei. În timp ce unii deputați spun că le ajung banii pe care îi primesc, alții consideră că aceasta trebuie să fie mai mare.

Așadar, conform declarației de avere, pe care Zinaida Greceanîi a depus-o pentru anul trecut, președinta Parlamentului a indicat o pensie de circa 136 de mii de lei, ceea constituie în jur de 11 mii de lei lunar. Pe lângă pensie, deputata primește în fiecare lună un salariu de peste 12 400 de lei. În fiecare lună, Greceanîi mai beneficiază de peste 1500 de lei compensație și alocație nominală de stat.

De o pensie lunară de 10 mii de lei se bucură deputatul PD, Dumitru Diacov, cu o mie de lei mai puțin decât salariul, care constituie puțin peste 11 mii de lei. Lunar, el are parte și de o indemnizație, în sumă de aproape 5000 de lei.

DUMITRU DIACOV, DEPUTAT PD: „Pensia noastră în comparație cu cea a ucrainenilor, românilor și altora…e de râsul lumii”.

De jumătate de an beneficiază de pensie și deputatul PPDA, Iurie Reniță. Cât mai exact, nu am reușit să aflăm, pentru că informația nu se regăsește în ultima declarație de avere, care reflectă veniturile doar pentru anul 2019.

IURIE RENIȚĂ, DEPUTAT PPDA: „O pensie care se înscrie care se înscrie în media pe Republica Moldova. Nu mă refer la media funcționarilor care au lucrat prin colhozuri. Este contribuția mea ca funcționar public, ca diplomat de carieră. Am lucrat trei ani la British AmercaTabaco, aveam salariu de 35-40 de mii de lei”.

Pe lângă pensie, Iurie Reniță ridică un salariu de aproape 11 mii de lei și indemnizație de aproape 8 500 de lei. În cazul deputatei de la Pro Moldova, Efrosinia Grețu, pensia lunară este de aproximativ 8 mii de lei. Spune că acest lucru se datorează faptului că a avut două mandate de vicepreședinte și președinte de raion.

EFROSINIA GREȚU, DEPUTATĂ PRO MODLOVA: „Nu am luat-o eu din buzunarul statului. Așa au fost legile primite în perioada ceea”.

LUDMILA GUZUN, DEPUTATĂ PRO MOLDOVA: „Am o pensie de 7500. Pentru nivelul de trai din Republica Moldova nu e mare. Îți ajunge. Cu 7500 s-ar putea, modest”.

MARIA CIOBANU, DEPUTATĂ PLATFORMA DA: „Cinci mii, dar am dat la recalculare. Pensia se formează conform contribuției. Eu vreau toate pensiile să-i permită cetățeanului să aibă un trai decent, dar sunt oameni care nu au lucrat niciodată. Atunci de care pensie poți vorbi?”.

Decan de vârstă în Parlament, deputatul socialist, Eduard Smirnov, a evitat să discute la acest subiect. Însă, potrivit declarației de avere depusă pentru veniturile din anul trecut, acesta beneficiază lunar de 4300 de lei pensie și un salariu de aproape 15 mii de lei. Suplimentar, mai primește de la Parlament încă 9600 de lei.

EDUARD SMIRNOV, DEPUTAT PSRM: „Poate să vă dau și cheile de la apartament?”.

Și colegul său de fracțiune, deputatul PSRM, Anatolie Labuneț, s-a arătat iritat de întrebare.

În cazul deputaților care au activat în structurile de forță, aceștia primesc pensii militare. Printre ei este și deputatul de la Platforma DA, Chiril Moțpan. Parlamentarul beneficiază de aproximativ 6 mii de lei lunar, sub formă de pensie.

CHIRIL MOȚPAN, DEPUTAT PLATFORMA DA: Mie îmi ajunge. Soția mai lucrează. Cerințele noastre sunt suficient de modeste încât să fim mulțumiți”.

Iar deputatul Gheorghe Para, de la PSRM, indică în declarația de avere pensia pe care o primește de la Federația Rusă – în jur de 67 de mii de lei anual. Conform calculelor TV8, în actualul Parlament, în total, 15 deputați primesc și pensii, pe lângă salariu. În Republica Moldova, cuantumul pensiei minime pentru limită de vârstă constituie în jur de 1100 de lei. Între timp, cea mai mare pensie lunară înregistrată la noi depășește 220 de mii de lei, iar de ea se bucură un asigurat, care a activat în domeniul financiar-bancar.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram