Și-a îndeplinit misiunea cu succes. Câinele de serviciu al Sectorului Poliției de Frontieră Costești Iuna a descoperit mai substanțe psihotrope interzise într-un microbuz, care transporta colete spre Europa.
Incidentul a avut loc ieri, când inspectorul chinolog Artur Domnișor și colegul său patruped Iuna au intervenit pentru a verifica un microbuz, ce transporta colete în Europa.
În timpul operațiunii, au fost depistate 150 de pastile de „Somnol Zuplicon”.
Șoferul microbuzului a declarat că a fost rugat să transmită pachetul în Marea Britanie. Cazul este în continuare cercetat de polițiștii de frontieră din Direcția regională nord.
Câinele de serviciu Iuna activează în Poliția de Frontieră din anul 2019 și are în palmares o multitudine de rezultate, informează Poliția de Frontieră a Republicii Moldova.

Foto: Poliția de Frontieră




































