Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1705: Atac masiv la Belgorod. Armistițiu la Oleșki, mediat de Melania Trump. Dispută între Musk și Kiev

Prima imagine cu opozantul rus Aleksei Navalnîi din închisoare

Foto: Instagram / Navalny
16 martie 2021, ora 08:49

Opozantul rus Aleksei Navalnîi a denunţat luni că este încarcerat într-un ‘lagăr de concentrare’ într-un mesaj pe contul său de pe Instagram, făcând public astfel locul său de detenţie după mai multe zile de incertitudine, relatează AFP, scrie agerpres.ro.

„Trebuie să recunosc că sistemul penitenciar rus a reuşit să mă surprindă. Nu am crezut că se poate construi un lagăr de concentrare la 100 km de Moscova”, scrie militantul anticorupţie.

El a precizat că se află în colonia penitenciară nr.2 de la periferia oraşului Pokrov, în regiunea Vladimir, unde trebuie să ispăşească doi ani şi jumătate de închisoare.

Mesajul său este însoţit de o fotografie a sa mai veche, nedatată, în care apare ras în cap.

„Trei lucruri continuă să mă surprindă: cerul înstelat de deasupra noastră, imperativul categoric (o lege care trebuie respectată necondiţionat şi este justificată ca scop în sine) din forul interior al fiecăruia şi senzaţia incredibilă de a-ţi trece mâna peste capul tocmai ras’, spune opozantul în vârstă de 44 de ani.

Navalnîi, care îşi intitulează mesajul ‘Salut tuturor din Sectorul A de control intensificat’, spune că tot ceea ce face şi gesturile sale sunt înregistrate de camere de supraveghere:’Toată lumea este supravegheată şi cea mai mică încălcare duce la un raport’.

De mai multe zile, avocaţii lui Aleksei Navalnîi încercau să afle locul unde a fost dus după transferul său la sfârşitul lunii februarie după condamnarea în apel.

Înconjurată de un gard înalt cu sârmă ghimpată în partea de sus, închisoarea unde se află a fost descrisă ca fiind deosebit de dură de către foşti deţinuţi.

Opozantul Konstantin Kotov, care a stat aici mai bine de un an, a descris un mediu în care deţinuţii nu au practic timp liber şi sunt complet rupţi de exterior.

Arestat în ianuarie la revenirea sa la Moscova din Germania, unde timp de cinci luni a primit îngrijiri după ce fusese otrăvit cu agent neurotoxic Noviciok, pentru care el acuză Kremlinul, Navalnîi este vizat de mai multe proceduri judiciare pe care el le consideră că având caracter politic.

El a fost condamnat într-un caz de fraudă datând din 2014, pe care el, organizaţii neguvernamentale şi multe capitale occidentale îl consideră de natură politică.

Navalnîi s-a simţit brusc rău în august în timpul unui turneu electoral în Siberia. În stare de comă a fost transportat de urgenţă în Germania, iar ulterior trei laboratoare europene au stabilit că opozantul rus fusese otrăvit cu agent neurotoxic de tip Noviciok, conceput în epoca sovietică.

Opozantul şi apropiaţii săi acuză de atunci o echipă a serviciilor secrete ruse (FSB) că ar fi la originea acestei otrăviri, la ordinul preşedintelui Vladimir Putin, ceea ce autorităţile ruse neagă cu vehemenţă, avansând diferite versiuni pentru a explica boala subită a opozantului.

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

Horoscop 25 octombrie 2026 de la ChatGPT: Berbecii nu trebuie să se grăbească, iar Leii au parte de suprize
Horoscop 25 octombrie 2026 de la ChatGPT: Berbecii nu trebuie să se grăbească, iar Leii au parte de suprize
/VIDEO/ Școala promisă acum 12 ani zace în paragină: La Cigîrleni, elevii învață în grădiniță și merg la WC în curte
/VIDEO/ Școala promisă acum 12 ani zace în paragină: La Cigîrleni, elevii învață în grădiniță și merg la WC în curte
/VIDEO/ Viața de familie a lui Zelenski, în umbra războiului: Ce îl întreabă mama după 12 apeluri ratate
/VIDEO/ Viața de familie a lui Zelenski, în umbra războiului: Ce îl întreabă mama după 12 apeluri ratate
/LIVE/ Cutia Neagră PLUS: „Aerodromul unui MAN”. Un consilier din Budești vrea să deschidă un aeroclub lângă casele oamenilor
/LIVE/ Cutia Neagră PLUS: „Aerodromul unui MAN”. Un consilier din Budești vrea să deschidă un aeroclub lângă casele oamenilor
Conserve pentru iarnă, cu final la spital: Doi soți din Grigoriopol s-au intoxicat cu monoxid de carbon
Conserve pentru iarnă, cu final la spital: Doi soți din Grigoriopol s-au intoxicat cu monoxid de carbon

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente