Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1705: Atac masiv la Belgorod. Armistițiu la Oleșki, mediat de Melania Trump. Dispută între Musk și Kiev

/DOC/Dosarul privind acordarea azilului politic pentru fostul judecător ucrainean, Nicolae Ceaus ajunge la CC

ceaus-2
27 mai 2021, ora 13:56

Dosarul privind acordarea azilului politic pentru fostul judecător din Ucraina, Nicolae Ceaus ajunge la Curtea Constituțională. Miercuri, 26 mai, Curtea Supremă de Justiție a admis cererea de ridicare a excepției de neconstituționalitate, dar a amânat examinarea recursului până la pronunțarea unei decizii a Înaltei Curți. 

Detectivii Biroului Național Anticorupție din Ucraina l-au prins pe Nicolae Ceaus în data de 9 august 2016, în flagrant delict, cu o mită de 150 de mii de dolari ascunși în două borcane. În data de 6 septembrie, Rada Supremă a permis reținerea magistratului. Făcând uz de imunitatea de judecător, Ceaus a părăsit Ucraina, însă a fost dat în urmărire națională și internațională. În Ucraina, acesta riscă de la 8 la 12 ani de închisoare.

În 2017, Ceaus a fost reținut la Chișinău, fiind suspectat de traversarea ilegală a frontierei de stat. Ulterior, la cererea autorităților de la Kiev, a fost plasat în izolatorul Procuraturii Anticorupție în scopul extrădării. În octombrie 2017, Ceaus a solicitat azil politic, însă cererea i-a fost refuzată. În 25 octombrie 2017, Nicolae Ceaus a depus o cerere de chemare în judecată împotriva președintelui R. Moldova, Aparatul președintelui R. Moldova cu privire la constatarea netemeiniciei refuzului cu privire la acordarea azilului politic, anularea refuzului din 12 octombrie 2017 cu privire la acordarea azilului politic și obligarea președintelui R. Moldova să îi acorde azil politic.

La 11 octombrie 2019, Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani, a respins acțiunea. Decizia primei instanțe a fost atacată, iar în 28 octombrie 2020 Curtea de Apel Chişinău a respins cererea de apel.

Ceaus a contestat și această decizie, mai exact, acesta a declarat recurs împotriva deciziei din 28 octombrie 2020 a Curții de Apel Chişinău, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi a hotărârii primei instanţe, cu emiterea unei noi decizii de admitere a acţiunii.

Totodată, în cererea de recurs, recurentul a solicitat suspendarea actului emis de către preşedintele R. Moldova din 12 octombrie 2017 până la examinarea recursului şi suspendarea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 28 octombrie 2020 până la examinarea recursului.

În 3 martie 2021, CSJ a respins însă cererea depusă de către Ceaus privind suspendarea actului emis de către preşedintele R. Moldova în 12 octombrie 2017 și suspendarea deciziei Curții de Apel Chișinău din 28 octombrie 2020 până la examinarea recursului, nu și asupra solicitării de casare a deciziei instanţei de apel şi a hotărârii primei instanţe.

Fostul magistrat ucrainean Nicolae Ceaus a fost răpit de la Chișinău la începutul lunii aprilie. Oamenii legii de la noi au pornit o anchetă. Circumstanțele dispariției ex- judecătorului sunt investigate și de o comisie specială parlamentară.

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

Horoscop 25 octombrie 2026 de la ChatGPT: Berbecii nu trebuie să se grăbească, iar Leii au parte de suprize
Horoscop 25 octombrie 2026 de la ChatGPT: Berbecii nu trebuie să se grăbească, iar Leii au parte de suprize
/VIDEO/ Școala promisă acum 12 ani zace în paragină: La Cigîrleni, elevii învață în grădiniță și merg la WC în curte
/VIDEO/ Școala promisă acum 12 ani zace în paragină: La Cigîrleni, elevii învață în grădiniță și merg la WC în curte
/VIDEO/ Viața de familie a lui Zelenski, în umbra războiului: Ce îl întreabă mama după 12 apeluri ratate
/VIDEO/ Viața de familie a lui Zelenski, în umbra războiului: Ce îl întreabă mama după 12 apeluri ratate
/LIVE/ Cutia Neagră PLUS: „Aerodromul unui MAN”. Un consilier din Budești vrea să deschidă un aeroclub lângă casele oamenilor
/LIVE/ Cutia Neagră PLUS: „Aerodromul unui MAN”. Un consilier din Budești vrea să deschidă un aeroclub lângă casele oamenilor
Conserve pentru iarnă, cu final la spital: Doi soți din Grigoriopol s-au intoxicat cu monoxid de carbon
Conserve pentru iarnă, cu final la spital: Doi soți din Grigoriopol s-au intoxicat cu monoxid de carbon

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente