Deținutul care a evadat din Penitenciarul nr. 4 de la Cricova duminică seara, 23 mai, încă este căutat de polițiști. Este vorba despre Cebanica Valentin Alexandru, în vârstă de 28 de ani, originar din satul Purcari, raionul Ștefan-Vodă, condamnat la 12 ani privațiune de libertate.
Semnalmente: înălțime 1.75-1.77 m, corpolență slabă, îmbrăcat în blugi de culoare albastră, geacă neagră și adidași albi. La gât, pe partea deaptă, are un tatuaj sub formă de cruce, cicatrice la sprânceana stângă și în regiunea gâtului. Persoanele care deţin informaţii despre locul aflării acestuia sunt rugate să telefoneze la numerelre 060525971 sau 79152827.
Amintim că, deținutul ar fi evadat din închisoare, deteriorând lacătul de la tavanul care duce spre acoperișul blocului administrativ al închisorii. Ulterior, individul s-a cățărat pe edificiile de pază ale pușcăriei și s-a făcut nevăzut.






































