Douăzeci și cinci de pompieri din R. Moldova vor merge în Grecia pentru a da o mână de ajutor la stingerea incendiilor de proporții care nu mai contenesc de mai multe zile. Moldovenii se vor deplasa cu patru unități unități de intervenție.
Pompierii moldoveni vor porni la drum luni dimineață. Înainte de plecare, va fi organizată o ceremonie specială, la care va fi prezentă și ministra de Interne, Ana Revenco.
Incendiile din Grecia produc o catastrofă de proporții ”biblice”, mii de hectare de păduri fiind mistuie de flăcări, în timp ce mii de oameni au fost evacuați, iar peste 1000 de pompieri continuă să se lupte cu focul, relatează Euronews și BBC. Premierul grec a vorbit despre ”o vară de coșmar”, insistând că prioritatea este protejarea vieților omenești, transmite hotnews.ro.
În ultimele 10 zile, peste 56.000 de hectare au fost arse, potrivit datelor furnizate de Sistemul European privind Incendiile de Vegetație, în condițiile în care Grecia se confruntă cu cel mai grav val de căldură din utlimii 30 de ani. Din fericire, numărul victimelor nu a crescut, până acum fiind anunțate două decese și peste 18 răniți.
În prezent, sunt active 55 de focare, dintre care cinci majore.
Pe lângă moldoveni, în ajutorul pompierilor greci au venit echipaje din Ucraina, Cipru şi Israel, iar Franţa, Elveţia, Suedia, Croaţia România. Prima misiunea pompierilor români în Grecia a început duminică dimineaţă, în zona Spathari, în primă fază fiind prezenţi 35 de subofiţeri care încadrează șase autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi două cisterne.




































