Agenția de Servicii Publice (ASP) va lucra în regim obișnuit în zilele de 28 și 30 august. Decizia vine în contextul în care pentru alte instituții ale statului aceste zile au fost declarate de odihnă.
Directorul ASP, Mihai Eșanu, a menționat că, în această perioadă, serviciile agenției sunt extrem de solicitate, acesta fiind și unul din motivele pentru care ASP-ul va activa și în zilele declarate de odihnă.
„În această perioadă avem o cerere foarte mare pentru serviciile noastre. În Republica Moldova sunt prezenți un număr mare de cetățeni stabiliți peste hotare și e sezonului de vacanță, cererea pentru înregistrarea de stat a actelor de stare civilă este una foarte mare, mulți cetățeni au nevoie de serviciile noastre. Am discutat cu angajații și am convenit să ieșim la lucru în aceste zile, chiar dacă sunt oficial zile de odihnă”. a spus Eșanu.
Amintim că în data de 21 august, bugetarii au ieșit la muncă pentru a recupera ziua de 30 august, care va fi liberă.




































