Procuratura Generală a înaintat Guvernului setul de acțiuni anticorupție, realizarea și implementarea cărora este imposibilă fără intervenția și suportul executivului. Pachetul de acțiuni, elaborat de Procuratura Generală, include zece inițiative legislative, care ar îmbunătăți cadrul legal de prevenire și combatere a corupției, inclusiv la nivel înalt.
1. Restrângerea imunității demnitarilor de stat;
2. Instituirea mecanismelor de tragere la răspundere penală a membrilor organelor colegiale de decizie pentru admiterea încălcărilor de lege;
3. Optimizarea procedurii disciplinare în privința procurorilor:
4. Reevaluarea cadrului normativ adoptat în perioada statului capturat;
5. Reconceptualizarea competențelor Procuraturii Anticorupție;
6. Crearea unor instanțe specializate anticorupție;
7. Extinderea competențelor procurorilor la autorizarea măsurilor speciale de investigații, inclusiv în dosarele de corupție;
8. Atribuirea competenței procurorului la aplicarea măsurii procesuale de constrângere – suspendarea provizorie din funcție;
9. Răspundere contravențională pentru fapte de corupție cu prag valoric mic




































