Imunizarea în cele două puncte mobile de vaccinare continuă. Troleibuzul staționează astăzi în sectorul Buiucani al Capitalei, iar autobuzul în comuna Stăuceni, potrivit orarului stabilit de Primăria Chișinău.
În intervalul orelor 10:00-18:00, troleibuzul va fi în sectorul Buiucani, Calea Ieșilor, adiacent Parcul „Alunelul”, iar autobuzul se va deplasa în comuna Stăuceni, str. Grătiești / str. Studenților, Stația Veche.
Amintim că troleibuzul amenajat cu punct de vaccinare anti COVID-19 circulă conform unui grafic prestabilit, în toate sectoarele Capitalei, iar autobuzul, de regulă, este destinat suburbiilor.
Cetățenii pot identifica ușor unitățile, după inscripțiile pe partea exterioară a acestora, în susținerea Campaniei de vaccinare anti COVID-19.




































