Un tânăr din Florești a fost reținut de ofițerii centrului Național Anticorupție, fiind bănuit de trafic de influență. Acesta ar fi cerut și primit mită de la două persoane, sub pretextul că le poate ajuta să susțină cu succes examenele de calificare auto și să își perfecteze permisele de conducere.
Potrivit denunțătorului, în primul caz, tânărul ar fi extorcat și primit 400 de euro, susținând că are influență asupra unor angajați ai Secţiei Înmatricularea Transportului și Calificare a Conducătorilor Auto și că-i poate determina să dea note maxime la probele teoretică și practică, iar ulterior să elibereze permisul de conducere de categoria „B”.
În cel de-al doilea caz, pentru aceleași servicii, bărbatul ar fi cerut și primit 300 de euro.
Bănuitul a fost plasat în arest în izolator pentru 72 de ore. Pe cazurile date a fost inițiată o urmărire penală pentru trafic de influență.
Conform Codului Penal, traficul de influenţă se pedepseşte cu amendă de până la 150 de mii de lei sau cu închisoare de până la 6 ani.




































