A fost mărită pedeapsa pentru autorul omorului unui bărbat din satul Gangura, raionul Ialoveni. Condamnat inițial la 13 de ani de închisoare de instanța de fond, acesta își va petrece următorii 17 ani după gratii, după ce procurorii au făcut apel, nefiind de acord cu pedeapsa stabilită de prima instanță. Despre asta a anunțat Procuratura Generală (PG) într-un comunicat de presă.
Astfel, prin decizia Curții de Apel Chișinău din 19 octombrie 2021, apelul procurorilor a fost admis, iar inculpatul a fost condamnat la 17 ani închisoare, în penitenciar de tip închis, pentru comiterea omorului intenționat.
În acest context, PG informează că inculpatul a fost trimis în judecată, după ce Procuratura raionului Ialoveni a acumulat probele necesare care demonstra vinovăția acestuia.
Amintim că, crima a avut loc în data de 7 martie 2020, în localitatea Gangura din raionul Ialoveni, unde inculpatul a servit băuturi alcoolice împreună cu victima, dar și alte persoane. În urma unui conflict apărut, bărbatul condamnat la 17 ani de închisoare i-a aplicat victimei mai multe lovituri cu pumnii și cu o bucată de lemn, cauzând-i leziuni corporale grave, care în consecință au determinat decesul acestei persoane.
Decizia integrală va fi pronunțată în data de 23 noiembrie 2021. Aceasta este definitivă și executorie, însă poate fi atacată la Curtea Supremă de Justiție.




































