Un covor tradițional moldovenesc este „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală. De fapt, este vorba despre un proiect ce ține de reabilitarea aleii, iar pavajul pus conține ornamentele unui covor moldovenesc.
Potrivit primarului, Ion Ceban așa va arată aleea de pe tronsonul dintre strada Pietonală și strada Ierusalim. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, edilul a explicat la ce etapă se află lucrările aleei dar și ce lucrări urmează să mai aibă loc.
„Aceasta este a treia etapă de reabilitare a obiectivului, pe care o realizăm împreună cu Agenția Turcească de Colaborare și Coordonare (TIKA). Între timp se lucrează pe porţiunea aleii din str. Albişoara până la str. Ierusalim. Totodată, se lucrează la reabilitarea și amenajarea teritoriului adiacent Monumentului”.
Până în prezent pe perimetrul aleii a fost instalat sistem de irigare, sistemul de iluminare, dar și camere de supraveghere.





































