Șoferul buclucaș a fost reținut pentru 72 de ore și acum riscă să facă doi ani de pușcărie.
Incidentul s-a produs în noaptea de 14 spre 15 noiembrie, în orașul Comrat. Șoferul unui Fiat a fost somat să oprească mașina, deoarece se deplasa cu viteză, însă acesta și-a continuat drumul. La scurt timp, conducătorul automobilului a abandonat mașina descuiată în fața unei case.
Deoarece era necesară identificarea proprietarului mijlocului de transport, polițiștii au recurs la ridicarea mașinii. Dar, surpriză, șoferul, în loc să se supună cerințelor legale a ieșit la poartă cu o armă de vânătoare. Bărbatul, fiind indignat că îi ridică mașina, a amenințat și înjurat polițiștii. La fața locului a fost solicitată grupa operativă a Inspectoratului de Poliție Comrat. În cele din urmă, polițiștii l-au convins să lase arma jos pentru a nu săvârși o tragedie. Astfel, arma a fost ridicată, aceasta fiind deținută ilegal.
Acum, șoferul în vârstă de 36 de ani este documentat pentru „amenințarea sau violența săvârșită asupra unei persoane cu funcție de răspundere sau a unei persoane care își îndeplinește datoria obștească”, dar și pentru „nestoparea mașinii la indicațiile poliției”.
Pentru acțiunile sale, șoferul riscă amendă de până la 67 500 de lei sau muncă nenumărată în folosul comunității de până la 180 de ore, sau închisoarea de până la 2 ani.



































