În această dimineață, procurorii din cadrul Procuraturii Anticorupție în comun cu angajații Serviciului de Informații și Securitate (SIS) au descins cu percheziții în biroul de serviciu, în mijloace de transport, dar și în alte locații ce aparțin unui judecător din cadrul Curții de Apel Bălți.
Potrivit comunicatului de presă publicat de Procuratura Anticorupție, magistratul este cercetat pentru îmbogățire ilicită.
Astfel, procurorii anticorupție în comun cu ofițerii SIS au constatat existența bănuielii rezonabile că, începând cu anul 2014 și până în prezent, judecătorul a deținut și folosit prin intermediul persoanelor terțe bunuri care nu au fost incluse în declarația de avere și interese personale și care depășesc substanțial valoarea mijloacelor dobândite oficial pe parcursul exercitării funcției de judecător.
Aceste bunuri includ: trei automobile luxoase, o casă de locuit, precum și alte imobile.
În acest moment, perchezițiile continuă.
Amintim că în cadrul ședinței de astăzi, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a emis acordul pentru efectuarea acțiunilor de urmărire penală în privința a doi judecători, la solicitarea procurorului general interimar, Dumitru Robu.
Potrivit ZdG, magistratul în privința căruia CSM a eliberat acordul pentru efectuarea acțiunilor de urmărire penală este judecătorul de la Curte de Apel Bălți Alexandru Gheorghieș, bănuit de îmbogățire ilicită. El a fost președinte al Curții de Apel Bălți timp de opt ani, iar în sistemul judecătoresc activează din anul 2002.
Solicitată de TV8, purtătoarea de cuvânt a PG, Mariana Cherpec, a declarat că instituția nu poate divulga numele judecătorului, deoarece sunt date cu caracter personal.




































