13 sportivi din Republica Moldova care au obținut performanțe remarcabile la Jocurile Olimpice și Paralimpice 2021, din Tokyo, au fost premiați joi, 2 decembrie, la Guvern. La ceremonia oficială a participat președinta țării, Maia Sandu, și premierului Natalia Gavrilița.
„Vrem să construim o societate care prețuiește și practică sportul și cultura fizică nu declarativ, ci prin acțiuni concrete. Vrem să creăm condiții pentru creșterea viitorilor campioni din rândul tinerilor din țara noastră. Putem face acest lucru împreună”, a declarat Maia Sandu.
La rândul său, prim-ministra Natalia Gavrilița a subliniat că evenimentul omagiază talentul, ambiția și curajul, iar rezultatele obținute de olimpici sunt un prilej de mândrie pentru întreaga țară.
În cadrul ediției a XXXII-a a Jocurilor Olimpice de vară opt sportivi din R. Moldova au obținut rezultate (între locurile III-VIII), iar la ediția a XVI-a a Jocurilor Paralimpice au fost premiați cinci sportivi, reprezentanți ai șase federații sportive naționale.
Amintim că pentru premierea olimpicilor, dar și a celor care au contribuit la pregătirea lotului olimpic – antrenorii și medicii, Executivul a alocat 10, 8 milioane de lei.




































