/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 794: Alertă în toată țara și risc de baie de sânge! WP: Moldova va fi următoarea țintă, dacă Ucraina cade

externe

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 765: Atac masiv și copil de 5 ani, rănit. Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare

29 martie 2024, ora 14:56

Armata rusă a atacat cu drone districtele Pavlograd, Krivoi Rog, Dniprovsk și Kamianske, în dimineața zilei de 29 martie. În zona Dnipro au fost distruse 4 rachete. Potrivit guvernatorului regional, Serhii Lisak, cel puțin 10 oameni au fost răniți, printre care și o copilă de 5 ani. Un blogger din afara oraşului Kamianske, un oraş-port de peste 200.000 de locuitori cu o centrală hidroelectrică aflată în amonte de râul Nipru, a raportat un crater de patru metri adâncime şi zece metri lăţime în district.

UPDATE MApN a transmis vineri că la Brăila ar fi găsit „elemente ale unei posibile drone” care ar fi căzut pe teritoriul românesc. Reamintim că o explozie s-a produs joi seara, în jurul orei 20.00, în Insula Mare, la 8 kilometri de Brăila și la 23 de kilometri în interiorul teritoriului românesc, relata presa locală care vorbea de prăbușirea unei drone militare. Premierul Marcel Ciolacu a avut vineri prima reacție cu privire la drona căzută joi seara la 8 kilometri de Brăila. „Acum câteva minute am vorbit cu dl ministru al Apărării. De aseară s-a închis perimetrul. Se desfășoară o anchetă. Nu este prima, mi-aș dori să fie ultima, n-a pus viața în pericol nimănui”, a spus Ciolacu.

UPDATE Ucraina a primit o tranșă de finanțare de 1,5 miliarde de dolari în cadrul unui program al Băncii Mondiale, a declarat vineri premierul Denîs Șmîhal, potrivit Reuters. Ucraina se bazează pe ajutorul financiar din partea partenerilor săi occidentali, dar ajutorul extern s-a diminuat în primele două luni ale acestui an, iar un pachet de asistență din partea SUA este blocat de luni de zile de republicanii din Congres american.

UPDATE Premierul ucrainean Denîs Șmîhal a declarat vineri că rușii au fost atacate instalații energetice din șase regiuni, relatează Reuters. El a spus că Ucraina are nevoie de mai multe sisteme de apărare aeriană pentru a securiza infrastructura critică și pentru a proteja populația. Compania ucraineană de stat Naftogaz a anunțat că instalațiile sale au fost atacate vineri dimineață.

UPDATE Oleksandr Sîrskî, comandantul armatei ucrainene, a declarat vineri pentru presa ucraineană că numărul de soldați necesari pe front „a fost redus semnificativ” după ce au fost revizuite resursele, relatază Reuters. În decembrie, președintele Volodimir Zelenski a declarat că armata a propus mobilizarea a încă 500.000 de soldați. Numit în fruntea armatei în urmă cu o lună, Sîrski a declarat vineri că acest număr a fost „redus semnificativ”, dar nu a precizat ce număr de noi soldați consideră el că este necesar pentru armată.

UPDATE Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat într-un interviu acordat cotidianului moscovit Izvestia că planul de pace propus de Ucraina este inutil, deoarece se bazează pe noțiuni inacceptabile, cum ar fi retragerea Moscovei din zonele pe care le-a capturat, transmite Reuters.

UPDATE În noaptea de vineri, 29 mai 2024, forțele de ocupație ruse au atacat din nou masiv Ucraina cu rachete. Au fost înregistrate lansări de rachete de la aeronave Tu-95MS , Kinjal, rachete ghidate de aeronave, balistică din Crimeea, precum și drone de atac. Forțele Aeriene ale Forțelor Armate Ucrainene au raportat despre lansări de la Tu-95MS. Anterior, mai multe avioane inamice au fost înregistrate decolare de pe aerodromul Olenya. Este situat în regiunea Murmansk a Rusiei.

UPDATE Ucraina are nevoie de mai mult ajutor militar din partea aliaților săi pentru a face față unei așteptate ofensive rusești de amploare, care ar putea avea loc la sfârșitul lunii mai sau în iunie, a afirmat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski într-un interviu acordat postului CBS News.

UPDATE Explozii au fost auzite vineri dimineață în regiunile ucrainene Ivano-Frankivsk și Hmelnîțkîi și în orașul Dnipro, în timp ce rachete de croazieră rusești au fost reperate în spațiul aerian ucrainean, a relatat postul ucrainean Suspilne. Nu este clar dacă rachetele au atins vreo țintă, notează Reuters.

UPDATE Președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a adresat un apel insistent președintelui Camerei Reprezentanților din SUA, Mike Johnson, pentru „adoptarea rapidă” a unui vast program de ajutor militar „vital” pentru țara sa, pe fondul intensificării atacurilor rusești, potrivit AFP.

UPDATE Un avion militar rusesc s-a prăbușit joi în mare, în largul portului Sevastopol din Crimeea, a declarat guvernatorul regiunii ocupate de Rusia. Autoritățile au anunțat că pilotul s-a catapultat în siguranță și a fost preluat de salvatori. Anterior, canalele rusești de Telegram au anunțat că un avion de luptă rusesc Su-35 s-a prăbușit în apropiere de Sevastopol. Nu este deocamdată clar ce a cauzat incidentul. Crimeea a fost frecvent, în ultima vreme, ținta atacurilor ucrainene.

UPDATE Rusia a blocat joi prin veto reînnoirea anuală a comisiei de experți ai ONU care monitorizează respectarea sancțiunilor împotriva Coreei de Nord din cauza programelor sale de dezvoltare a armelor nucleare și rachetelor balistice.

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 764: Explozii la Harkov și Zaporojie. ISW: Rusia probabil va pierde războiul
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 763: Atac la Harkov și victorie pentru ucraineni. Zelenski cere din nou apărare antiaerienă
/VIDEO/ Care este secretul longevității? Medic neurolog, despre poftele alimentare și cum putem alunga bolile din viața noastră
/VIDEO/ Care este secretul longevității? Medic neurolog, despre poftele alimentare și cum putem alunga bolile din viața noastră
/PROMO/ Tragedia de pe terenul de fotbal. Anual, bolile de inimă iau viața a mii de moldoveni
/PROMO/ Tragedia de pe terenul de fotbal. Anual, bolile de inimă iau viața a mii de moldoveni
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 794: Alertă în toată țara și risc de baie de sânge! WP: Moldova va fi următoarea țintă, dacă Ucraina cade
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 794: Alertă în toată țara și risc de baie de sânge! WP: Moldova va fi următoarea țintă, dacă Ucraina cade
/PROMO/ Cutia Neagră PLUS: Alianța Kremlin. Conexiunile din UE ale agenților de influență rusească din R. Moldova
/PROMO/ Cutia Neagră PLUS: Alianța Kremlin. Conexiunile din UE ale agenților de influență rusească din R. Moldova
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 793: Precizarea lui Șoigu, pericol atomic și spitale evacuate! Kievul pregătește „cerul sângeriu”
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 793: Precizarea lui Șoigu, pericol atomic și spitale evacuate! Kievul pregătește „cerul sângeriu”

externe

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 794: Alertă în toată țara și risc de baie de sânge! WP: Moldova va fi următoarea țintă, dacă Ucraina cade

27 aprilie 2024, ora 07:10

Noapte de coșmar în Ucraina. O alertă de raid aerian a fost emisă în toată țara vecină, iar mai multe explozii au fost raportate, după multiple atacuri ale Rusiei. Între timp, preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a cerut sisteme suplimentare de apărare antiaeriană pentru a ajuta la protejarea împotriva loviturilor ruseşti, adăugând că pauza în finanţarea americană a ajutat Moscova să preia iniţiativa, notează Mediafax. Ministrul american al Apărării, Lloyd Austin, a anunțat un pachet de ajutor militar de 6 miliarde de dolari pentru Ucraina, în timp ce Washingtonul încearcă să recupereze întârzierea în livrările către Kiev după luni de blocaj în Congresul american, relatează AFP. 

Dacă Ucraina va cădea pe câmpul de luptă, Republica Moldova va fi următoarea țintă a Rusiei, notează publicația americană Washington Post (WP), referindu-se la declarațiile ministrului de Externe de la Chișină, Mihai Popșoi. „Putin are ambiții imperialiste; el nu neagă acest lucru. El vrea să reconstruiască Uniunea Sovietică”, afirmă Mihai Popșoi, avertizând că „toate democrațiile vor avea probleme” dacă Rusia nu va fi oprită în Ucraina.

UPDATE Rusia şi-a intensificat atacurile asupra reţelei feroviare ucrainene pentru a ”paraliza” aprovizionările militare cu material din Occident - în vederea unei noi ofensive -, declară vineri un oficial ucrainean de rang înalt în domeniul securităţii AFP, potrivit news.ro. Infrastructura feroviară este deosebit de vitală în Ucraina, atât în transportul pasagerilor şi comerţ, cât şi armatei, deoarece de la începutul invaziei ruse, în februarie 2022, întregul trafic aerian civil este paralizat.

UPDATE Tergiversarea ajutorului SUA pentru Ucraina ascunde un conflict din interiorul Partidului Republican între „trumpiștii” cu vederi pro-ruse și cei care cred că sprijinul ucrainenilor face parte din lupta împotriva „axei răului” Rusia-Iran-China, susține experta în securitate Iulia Joja, potrivit Adevărul.

UPDATE Forțele ucrainene au fost nevoite să renunțe pentru moment la utilizarea de tancuri Abrams în lupta sa împotriva Rusiei, după ce rușii au folosit drone ieftine pentru a neutraliza cel puțin cinci dintre temutele (și costisitoarele) blindate furnizate de către Statele Unite. Experții consideră că mișcarea va complica eforturile armatei lui Volodimir Zelenski pe câmpul de luptă, reaprinzând discuția despre rolul tancurilor în conflictele moderne, după ce utilizarea pe scară largă a dronelor face ca blindatele să fie relativ ușor de detectat și atacat, scrie G4media.

UPDATE După începerea invaziei lui Putin din Ucraina, țările occidentale au impus mai multe pachete de sancțiuni împotriva Moscovei pentru a-i diminua capacitatea de luptă. Acum Parlamentul European presează un stat neutru de pe continent, Austria să ia măsuri ca banca sa, Raiffeisen care este prezentă în Rusia, dar și în România, să părăsească Moscova, scrie Știripesurse.

UPDATE Războiul fals al Europei cu China s-a sfârșit. După ani de zile în care și-a îmbunătățit arsenalul pentru a purta un adevărat război comercial, Europa arată acum că este dispusă să se poarte dur cu China, scrie Politico.

UPDATE Franța se confruntă cu o pierdere a credibilității și a influenței în cadrul Uniunii Europene, situație care conduce la o anumită izolare a Parisului, ceea ce îl forțează pe președintele Emmanuel Macron, constrâns de factori politici și economici, să caute soluții pentru a menține spațiul de manevră într-un context internațional mai dur, conform cotidianului Le Monde.

UPDATE După începerea războiului din Ucraina, în Rusia s-a produs un fenomen dezastruos: un adevărat exod al populației peste granițe. Analiștii au apreciat că aproximativ 1 milion de ruși au fugit din țară, iar în prezent procesul nu s-a terminat. Unii din concetățenii lui Putin continuă să plece chiar la 10.000 de kilometri distanță, tocmai în Mexic. Însă, Statele Unite au făcut presiuni asupra Turciei, o țară NATO să-i blocheze aici și să le refuze accesul la bordul avioanelor Turkish Airlines spre continentul America.Viceministrul rus de externe Serghei Riabkov a acuzat Statele Unite că exercită presiuni asupra companiei aeriene naționale a Turciei pentru a le interzice cetățenilor ruși zborurile către Mexic, notează Ziare.com.

UPDATE După câteva luni de tergiversări, Congresul SUA a aprobat marți ajutorul destinat luptei Ucrainei împotriva agresiunii militare rusești. Dar scopurile expansioniste ale lui Vladimir Putin nu se opresc în această țară. În Republica Moldova, situată între o Ucraină greu încercată și România, interferența Rusiei este în creștere. Și, potrivit ministrului de externe Mihai Popșoi, fără mai mult ajutor occidental, acest mic stat european ar putea cădea sub controlul Moscovei, comentează jurnalistul american Josh Rogin într-un articol de opinie publicat în The Washington Post.

UPDATE Pentru prima dată de la începerea conflictului, Washingtonul a trimis Kievului rachete cu rază lungă de acțiune, iar Ucraina poate cuceri Crimeea, o regiune strategică în războiul contra Moscovei.Forțele ucrainene vor putea folosi un sistem de rachete cu rază lungă de acțiune recent livrat și râvnit pentru a viza mai eficient forțele ruse din Crimeea ocupată, au declarat joi oficiali înalți ai Pentagonului, scrie New York Times, potrivit Ziare.com.

UPDATE Armamentul occidental donat Ucrainei – muniţie de artilerie şi apărare aeriană – sunt livrate în cel mai mare secret din ţări vecine, mai ales din Polonia. Şeful transportului de călători de la Ukrzaliznîţia, Oleksandr Perţovski, a declarat pentru AFP că a constatat ”o creştere a atacurilor asupra infrastructurii feroviare”. ”Constatăm că atacurile vizează logistica feroviară şi ating în esenţă instalaţii civile”, a declarat el. ”Ei desfăşoară atacuri orbeşte asupa gărilor. Este un mod foarte primitiv de a o face”, notează Money.

UPDATE Analiștii militari spun că Ucraina ar trebui să folosească cu prudență cel mai recent pachet de ajutor american de 61 de miliarde de dolari, ca și cum ar fi ultimul pe care țara l-ar primi, scrie Business Insider.

UPDATE Secretarul american al Apărării Lloyd Austin a anunţat vineri un nou ajutor militar – în valoare de şase miliarde de dolari – destinat Ucrainei, în contextul în care Washingtonul încearcă să recupereze întârzierea livrărilor americane către Kiev, după luni de impas în Congres, relatează AFP. Pachetul include rachete de tip Patriot, scrie The Associated Press, conform News.ro.

UPDATE Doi oficiali de rang înalt din cadrul serviciilor secrete ucrainene au declarat că se așteaptă ca Rusia să lanseze o nouă ofensivă pe scară largă la sfârșitul lunii mai sau în iunie. Cu toate acestea, potrivit oficialilor și analiștilor occidentali din domeniul apărării, datorită asistenței americane, Ucraina ar putea fi capabilă să expună deficiențele armatei ruse, care încearcă să distrugă Ucraina cu muniție de proastă calitate și cu o armată numeroasă, dar slab antrenată, relatează Financial Times."Ajutorul nu va anula câștigurile Rusiei din acest an, dar va permite forțelor ucrainene să își apere pozițiile cu focuri de contra-baterie și ar putea fi folosit pentru a încetini sau opri avansul rusesc", a declarat Dara Massicotte, cercetător principal la Carnegie Endowment for International Peace, care studiază armata rusă, scrie Ziare.com.

UPDATE Ben Wallace profețește o baie de sânge în Ucraina, în cazul unui război înghețat. Fostul ministru al apărării britanic a avertizat cu privire la sugestiile referitoare la îngheţarea războiului din Ucraina, într-un interviu în care a vorbit despre perspectivele acestui conflict cu Rusia, relatează dpa, potrivit Agerpres. Ideea "îngheţării" războiului din Ucraina a fost avansată recent de un membru de frunte al partidului social-democrat, la guvernare în Germania. "În 2014 au îngheţat conflictul şi Ucraina a avut 18.000 de soldaţi ucişi pe linia frontului între 2014 şi invazie", a declarat joi Wallace într-un interviu pentru dpa.

UPDATE Un jurnalist al ediţiei ruse a revistei Forbes, Serghei Mingazov, a fost arestat sub acuzaţii de răspândire de "informaţii false" despre armata rusă, respectiv despre cazul civililor ucişi în oraşul ucrainean Bucea, a anunţat vineri această revistă, potrivit agenţiilor internaţionale de presă.

UPDATE Dacă Vladimir Putin ar fi fost doar un pensionar militar care joacă domino și nu președintele Rusiei, lumea sa interioară ar fi fost importantă doar pentru rudele sale, pe care le-ar fi bătut la cap cu cunoștințele sale istorice. Dar el este unul dintre cei mai puternici oameni de pe Pământ. El conduce de unul singur, fără niciun fel de control și echilibru, o țară imensă, comandând armate și chiar arme nucleare. Ceea ce gândește el despre lume și modul în care o vede este cel mai important factor determinant pentru ceea ce se întâmplă pe planetă.Oamenii ca el nu reacționează la realitate, ci la percepția pe care o au despre ea. Dacă, așa cum au făcut bolșevicii după ce au preluat puterea, te aștepți să fii atacat, atunci începi să te pregătești de război. Nu doar un război defensiv, ci și unul agresiv, care va izbucni inevitabil în cele din urmă, indiferent de nivelul real al amenințării. Percepția devine realitate, scrie în The Moscow Times, Leonid Gozman, psiholog și politician rus de opoziție, potrivit Ziare.com.

UPDATE Coaliţia internaţională pentru deminarea Ucrainei, coordonată de Lituania şi care implică 22 de ţări NATO, intenţionează să antreneze şi să echipeze aproximativ 3.200 de soldaţi ucraineni în acest an, pentru a desfăşura operaţiuni de curăţare a câmpurilor de mine în ţară, scrie Mediafax.

UPDATE Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a declarat la Beijing că Rusia s-ar chinui în Ucraina dacă nu ar avea sprijinul Chinei. Diplomatul american s-a referit la componentele pe care rușii le folosesc pentru a fabrica arme. Blinken face vineri o vizită în China, relatează Mediafax.

UPDATE Miniştrii apărării francez şi german au semnat vineri la Paris un proiect comun de armament în valoare de mai multe miliarde de euro, ce include dezvoltarea unui tanc de luptă de viitoare generaţie, relatează dpa, relatează Agerpres.

UPDATE Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, și-a amânat vizita pe care ar fi urmat să o efectueze pe 9 mai la Casa Albă, au declarat o sursă familiară cu situația și un oficial turc, vineri, pentru Reuters.

UPDATE Fostul comandant suprem al forțelor NATO în Europa, Wesley Clark, a publicat o „notă pentru președintele SUA”, în care subliniază cele mai presante probleme mondiale, precum și amenințările la adresa conducerii Statelor Unite în lume și modalitățile de a le ține sub control. Documentul este publicat pe site-ul Atlantic Council, notează Adevărul.

UPDATE Rusia vrea să interzică „mișcarea separatistă anti-rusă”, definită vag ca organizație „extremistă”, a declarat vineri Ministerul Justiției, relatează The Moscow Times. Cu toate acestea, OVD-Info, un grup rus pentru drepturile omului, spune că nu a reușit să găsească o organizație oficială intitulată „Mișcarea separatistă anti-rusă”, în timp ce observatorii politici consideră că un astfel de demers ar putea duce la noi represiuni masive, potrivit HotNews.

UPDATE Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a mulţumit joi Congresului american pentru aprobarea asistenței militare în valoare de 61 de miliarde de dolari și le-a transmis aleșilor de la Washington care au votat împotrivă că „tot ajutorul SUA va merge pe câmpul de luptă”, relatează news.ro. Într-un interviu acordat postului de televiziune Fox News, Volodimir Zelenski a ținut să se adreseze congresemenilor americani care au votat împotriva acestui ajutor propus de președintele american Joe Biden. „Ei trebuie să ştie că aceşti bani merg înainte de toate în industria americană de apărare, care va primi zeci de miliarde de dolari. Să fiţi siguri că totul merge pe câmpul de luptă, pentru a susţine armata ucraineană, dar şi pentru a apăra democraţia în lume”, a declarat șeful statului ucrainean. „Nu avem secrete” faţă de SUA, a subliniat Zelesnki, care pledează în favoarea „transparenţei” Ucrainei faţă de partenerii săi. Liderul de la Kiev face aceste declaraţii în contextul în care corupţia este considerată un flagel endemic în Ucraina.

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 793: Precizarea lui Șoigu, elicopter distrus și spitale evacuate! Kievul pregătește „cerul sângeriu”
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 792: Paradoxul invaziei, condiția NATO și demisie la Kiev! Rusia amenință că va ataca Polonia
/ULTIMA ORĂ/ Tânăra de 19 ani, dispărută la Orhei, ar fi fost găsită moartă. Poliția a căutat-o timp de opt zile
/ULTIMA ORĂ/ Tânăra de 19 ani, dispărută la Orhei, ar fi fost găsită moartă. Poliția a căutat-o timp de opt zile
/PROMO/ Tragedia de pe terenul de fotbal. Anual, bolile de inimă iau viața a mii de moldoveni
/PROMO/ Tragedia de pe terenul de fotbal. Anual, bolile de inimă iau viața a mii de moldoveni
/VIDEO/ Documentar TV8: Foametea din Basarabia 1946-1947. Amintiri cutremurătoare ale supraviețuitorilor: „Se mâncau unul pe altul”
/VIDEO/ Documentar TV8: Foametea din Basarabia 1946-1947. Amintiri cutremurătoare ale supraviețuitorilor: „Se mâncau unul pe altul”
/PROMO/ Cutia Neagră PLUS: Alianța Kremlin. Conexiunile din UE ale agenților de influență rusească din R. Moldova
/PROMO/ Cutia Neagră PLUS: Alianța Kremlin. Conexiunile din UE ale agenților de influență rusească din R. Moldova
/EXCLUSIV/ Bărbatul suspect în cazul morții Anei-Maria, adus de poliție acasă. Ce analizează oamenii legii
/EXCLUSIV/ Bărbatul suspect în cazul morții Anei-Maria, adus de poliție acasă. Ce analizează oamenii legii

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram