Curtea Constituțională a României (CCR) se reunește miercuri, 21 mai, urmând să se pronunțe asupra unei contestații depuse pe 19 mai privind rezultatul alegerilor prezidențiale. Potrivit adevarul.ro, joi ar urma să aibă loc ședința de validare a rezultatelor.
CCR se reunește miercuri, 21 mai, în ședință pentru analiza unei contestații privind rezultatele turului II al alegerilor prezidențiale.
Joi, 22 mai, ar urma să aibă loc ședința de validare a rezultatelor finale.
După această ședință poate avea loc învestirea președintelui ales. Nicușor Dan va depune jurământul de învestire luni, 26 mai, într-o ședință comună solemnă a Parlamentului, potrivit informațiilor „Adevărul”. Jurământul este rostit cu mâna pe Constituție. Acest moment marchează preluarea oficială a funcției prezidențiale.
Nicușor Dan a câștigat turul II al alegerilor prezidențiale 2025 și a triplat scorul de la turul I, reușind să obțină victoria cu 53,60%, adică peste 6 milioane de votanți. Diferența față de scorul obținut în turul I este de aproximativ 4 milioane de votanți. Contracandidatul său, președintele AUR George Simion, a obținut 46,40%, adică peste 5 milioane de votanți.




























































