Războiul din Ucraina a ajuns în cea de-a 1721-a zi, marcată de reluarea negocierilor trilaterale dintre Ucraina, Rusia și Statele Unite, la Abu Dhabi. Discuțiile se concentrează pe încetarea focului, garanțiile de securitate și problemele teritoriale, în timp ce reprezentanții europeni încearcă să se implice în procesul diplomatic.
Între timp, Rusia continuă atacurile asupra orașelor și infrastructurii energetice ucrainene. În noaptea de 9 spre 10 noiembrie, Moscova a lansat peste 160 de drone și o rachetă balistică, provocând noi distrugeri și întreruperi de electricitate. Rusia încearcă să împartă Ucraina în două prin distrugerea podurilor peste fluviul Nipru și a infrastructurii energetice, a avertizat președintele Volodimir Zelenski, care spune că pierderile Rusiei întăresc poziția Kievului înaintea negocierilor de la Abu Dhabi, unde se va discuta și schimburi de prizonieri.
UPDATE Vladimir Putin ar urmări refacerea influenței fostei Uniuni Sovietice, inclusiv asupra Republicii Moldova și statelor baltice, a avertizat președintele ucrainean Volodimir Zelenski, într-un interviu pentru postul danez DR Nyheder. Liderul de la Kiev susține că Rusia nu s-ar opri nici dacă Ucraina ar ceda Donbasul, iar reducerea sprijinului european ar putea încuraja noi agresiuni. Potrivit lui Zelenski, cea mai rapidă cale spre pace este menținerea pozițiilor actuale, încetarea focului și începerea negocierilor, fără cedări teritoriale.
UPDATE Pregătirile pentru o posibilă întâlnire trilaterală între Vladimir Putin, Xi Jinping și Donald Trump sunt în desfășurare, a declarat secretarul american de stat Marco Rubio. Oficialul a sugerat că în curând ar putea fi anunțate vești bune în acest sens, fără a preciza data sau locul reuniunii. Deocamdată, întâlnirea celor trei lideri nu a fost confirmată oficial.
UPDATE Vladimir Putin ar fi pregătit să încheie războiul din Ucraina „în condiții adecvate”, susține Jared Kushner, emisar al președintelui american Donald Trump. În timpul negocierilor trilaterale de la Abu Dhabi, Kushner a declarat că, în urma discuțiilor purtate cu liderul rus împreună cu Steve Witkoff, este destul de convins că Moscova își dorește pacea, dar numai în anumite condiții. Oficialul american a adăugat că Rusia pune la îndoială, la rândul său, disponibilitatea reală a Ucrainei și Europei de a ajunge la un acord.
UPDATE Negocierile cu Rusia sunt dificile, a recunoscut președintele ucrainean Volodimir Zelenski, în timpul unei discuții la Universitatea din Copenhaga. „Rușii nu sunt, ca să spunem așa, cei mai buni prieteni ai noștri”, a declarat liderul de la Kiev. Zelenski a precizat că a discutat deja cu delegația ucraineană prezentă la negocierile trilaterale de la Abu Dhabi, unde o atenție deosebită este acordată problemelor umanitare, în special schimbului de prizonieri de război.
Ce se știe după prima zi de negocieri
UPDATE Ucraina și Rusia ar fi ajuns la un acord privind un schimb de prizonieri de amploare, în urma primei zile a negocierilor trilaterale de la Abu Dhabi, mediate de Statele Unite. Schimbul ar urma să aibă loc în viitorul apropiat, însă numărul persoanelor vizate și data exactă nu au fost anunțate. Informația a fost transmisă de surse apropiate delegației ucrainene, citate de Ukrainska Pravda și Interfax-Ucraina. Deocamdată, acordul nu a fost confirmat oficial de părțile implicate.
UPDATE Prima zi a negocierilor trilaterale dintre Ucraina, Rusia și SUA, desfășurate la Abu Dhabi, a fost „constructivă și destul de substanțială”, a declarat președintele Volodimir Zelenski, după ce a primit raportul delegației ucrainene. Părțile au discutat despre eliberarea prizonierilor de război, garanțiile de securitate pentru Ucraina și posibile măsuri de reducere a tensiunilor. Zelenski a subliniat că sunt necesare mecanisme concrete pentru a preveni o nouă agresiune rusă și a anunțat că negocierile vor continua pe 11 noiembrie. Liderul ucrainean a mulțumit SUA pentru organizarea discuțiilor și Emiratelor Arabe Unite pentru găzduirea acestora.
UPDATE Negocierile trilaterale dintre Ucraina, Rusia și Statele Unite, desfășurate la Abu Dhabi, au fost „foarte productive”, a declarat secretarul american de stat Marco Rubio. „S-a depus multă muncă”, a afirmat oficialul american, fără a oferi detalii despre eventualele acorduri sau progrese concrete înregistrate în prima zi a discuțiilor.
UPDATE Garanțiile de securitate pentru Ucraina și Europa au fost principalul subiect al primei runde de negocieri trilaterale de la Abu Dhabi. Separat, au fost discutate și cerințele Rusiei privind propria securitate. Un alt subiect a vizat reconstrucția postbelică a Ucrainei și crearea unei noi arhitecturi de securitate, pe fondul crizei de încredere dintre părți, potrivit Ukrainska Pravda, care citează o sursă apropiată delegației ucrainene.
UPDATE Prima zi a negocierilor trilaterale dintre Rusia, Ucraina și Statele Unite, desfășurate la Abu Dhabi, s-a încheiat după mai bine de patru ore de discuții. Potrivit publicației ruse RBC, tratativele au vizat identificarea unor soluții pentru încheierea războiului din Ucraina. Negocierile urmează să fie reluate miercuri, 11 noiembrie.
UPDATE Negocierile de la Abu Dhabi vizează stabilirea unei viitoare arhitecturi de securitate pentru Ucraina, Rusia și întreaga Europă, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov. Oficialul a criticat prezența reprezentanților europeni în Emiratele Arabe Unite, acuzându-i că încearcă să câștige timp în favoarea Kievului. „Europenii au zburat la Abu Dhabi. Să stea acolo, la hotel”, a afirmat Lavrov.
UPDATE Danemarca va acorda Ucrainei un nou pachet de ajutor militar în valoare de 645 de milioane de euro, destinat în principal achiziției de drone de atac și de interceptare, muniției pentru avioanele F-16 și inițiativei PURL, prin care sunt cumpărate arme americane pentru Ucraina. Guvernul danez va aloca suplimentar 20 de milioane de euro pentru susținerea sectorului energetic ucrainean, afectat de bombardamentele rusești.
UPDATE Toate capitolele de negociere pentru aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană ar putea fi deschise până la sfârșitul anului 2026, a declarat cancelarul german Friedrich Merz. Oficialul a subliniat că Rusia continuă să înțeleagă doar „limbajul forței”, motiv pentru care Europa trebuie să rămână unită, să intensifice presiunile asupra Moscovei și să asigure sprijin pe termen lung pentru Ucraina. Potrivit lui Merz, acest sprijin trebuie să includă și o perspectivă clară de aderare la UE.
UPDATE Statele Unite apreciază pozitiv colaborarea cu delegația ucraineană la negocierile de pace de la Abu Dhabi. Emisarul președintelui Donald Trump, Steve Witkoff, a declarat că Washingtonul are „relații excelente” cu reprezentanții Kievului, inclusiv cu Rustem Umerov și președintele Volodimir Zelenski. Oficialul american a salutat și cooperarea cu partenerii europeni, afirmând că există progrese reale în relațiile dintre părți. Witkoff a subliniat că SUA sunt pregătite să continue negocierile în următoarele două zile, potrivit Censor.NET.
UPDATE Forțele ucrainene specializate în atacuri cu drone cu rază lungă de acțiune ar fi început să testeze o alternativă la Starlink, sistemul de comunicații prin satelit al companiei SpaceX, condusă de Elon Musk. Tehnologia HiSKY, dezvoltată de o companie israeliană, oferă viteze de transfer mult mai mici, dar ar putea asigura legături de date dificil de bruiat și nu depinde de deciziile politice ale Washingtonului. Utilizarea sa de către armata ucraineană nu a fost însă confirmată oficial, anunță Kyiv Post.
UPDATE Atât Rusia cât şi Ucraina manifestă o anumită flexibilitate în privat referitor la o posibilă schimbare de teritorii înainte de negocierile mediate de SUA la Abu Dhabi de marţi şi miercuri, pe măsură ce preşedintele Donald Trump îşi intensifică eforturile de a rezolva conflictul, a declarat luni un oficial american, informează Reuters.
UPDATE Volodimir Zelenski i-a avertizat pe partenerii europeni că Rusia pregătește atacuri repetate asupra podurilor de peste Nipru, cu scopul de "a rupe țara în două". Președintele ucrainean a transmis mesajul într-o convorbire recentă cu Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene. Potrivit unor surse familiarizate cu discuția, el a spus că Moscova vrea să izoleze estul Ucrainei, aflat la granița cu Rusia, de vestul țării, vecin cu UE, scrie Financial Times.
UPDATE Locuitorii Kievului își fac provizii de alimente, apă și baterii, în timp ce Rusia își intensifică atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei. Experții avertizează că bombardamentele ar putea afecta inclusiv sistemul de canalizare al capitalei, provocând o criză sanitară. Pe fondul acestor temeri, președintele Volodimir Zelenski acuză administrația Kievului că nu a pregătit orașul pentru iarnă, în timp ce primarul Vitali Kliciko susține că guvernul central a întârziat aproape șase luni aprobarea planului de reziliență al capitalei, relatează The Kyiv Independent.
UPDATE Ziarul de investigație „Novaia Gazeta” își închide porțile după ce autoritățile ruse l-au desemnat „agent străin” și i-au ordonat să elibereze sediul din Moscova, relatează DW, care citează agențiile străine AFP, AP, Reuters.
UPDATE Armata rusă ar fi folosit cel puțin 35 de videoclipuri generate cu inteligență artificială (IA) pentru a inventa sau exagera succesele militare din Ucraina, inducând în eroare inclusiv conducerea de la Kremlin. Potrivit Financial Times, după ce comandanții ruși i-au raportat lui Vladimir Putin cucerirea orașului Dobropillia, Ministerul Apărării de la Moscova a publicat imagini cu soldați care arborau steaguri rusești printre ruine. Materialele ar fi fost folosite pentru a prezenta drept victorii militare teritorii care nu se aflau sub controlul efectiv al Rusiei.
UPDATE Războiul dintre Rusia și Ucraina din Marea Neagră afectează tot mai grav exporturile de cereale și securitatea alimentară mondială. Blocajele maritime, atacurile asupra navelor comerciale și comercializarea ilegală a cerealelor ucrainene din teritoriile ocupate au transformat comerțul cu produse agricole într-un instrument de presiune geopolitică. Situația provoacă scumpiri pe piețele internaționale și modifică raporturile de putere dintre statele exportatoare și cele dependente de importuri, potrivit unei analize Le Monde, citate de Rador.
UPDATE Donald Trump nu și-a îndeplinit promisiunea electorală de a pune capăt războiului din Ucraina în 24 de ore, iar strategia sa de negociere este criticată pentru lipsa presiunilor asupra lui Vladimir Putin. Criticii administrației americane consideră că trimiterea unor negociatori fără suficientă experiență diplomatică la Moscova a îngreunat procesul de pace. În schimb, Trump susține că principalul obstacol este „ura” dintre Putin și Zelenski și afirmă că războiul s-ar putea încheia curând, potrivit The Hill.
UPDATE Donald Trump a acuzat Ucraina că ar fi manifestat „o mare lipsă de respect” față de Rusia în timpul primei întâlniri dintre Volodimir Zelenski și Vladimir Putin. Într-un interviu pentru CBS News, președintele american a susținut că relația ostilă dintre cei doi lideri reprezintă principalul obstacol în calea păcii. Trump nu a precizat ce anume consideră lipsit de respect. Zelenski și Putin s-au întâlnit o singură dată, în decembrie 2019, la Paris, în cadrul summitului în format Normandia, relatează Euronews.
UPDATE Premierul Norvegiei, Jonas Gahr Støre, pune la îndoială optimismul lui Donald Trump privind încheierea rapidă a războiului din Ucraina. După o convorbire telefonică cu Vladimir Putin, oficialul norvegian a declarat că nu a observat semne concrete că liderul de la Kremlin ar fi pregătit să accepte pacea. Støre a îndemnat la prudență în privința negocierilor de la Abu Dhabi, pe care le consideră doar o etapă intermediară în procesul diplomatic, potrivit Politico.
UPDATE Donald Trump susține că Rusia și Ucraina dau semne tot mai clare că ar fi dispuse să pună capăt războiului, înaintea negocierilor trilaterale de la Abu Dhabi. Președintele american a declarat că ambele țări sunt „obosite de luptă” și că Washingtonul poartă discuții promițătoare pentru încheierea conflictului. Potrivit CNBC, un oficial american a dezvăluit că Moscova și Kievul ar fi manifestat, în discuții private, o anumită flexibilitate în privința unui posibil compromis teritorial.
UPDATE Statele Unite analizează posibilitatea modificării granițelor administrative ale regiunilor Donețk și Lugansk, ca parte a unui eventual acord de pace între Ucraina și Rusia. Propunerea ar permite Moscovei să declare că deține controlul asupra întregului Donbas, fără ca Ucraina să fie nevoită să cedeze orașele pe care le controlează în prezent. Ideea este discutată de negociatorii americani, însă nu există un acord între părți, potrivit The Economist.
UPDATE Forțele ucrainene care operează drone cu rază lungă de acțiune renunță treptat la serviciile prin satelit "vulnerabile din punct de vedere politic" furnizate de rețeaua Starlink a lui Elon Musk, în favoarea tehnologiei israeliano-italiene, mai puțin performante, dar pe care Casa Albă nu o poate dezactiva, relatează Kyiv Post.
Atacuri masive ale Rusiei în ajun de negocieri
UPDATE Rusia a lansat asupra Ucrainei 162 de drone și o rachetă balistică Iskander-M în noaptea de 9 spre 10 noiembrie. Dintre drone, 96 erau de tip reactiv. Apărarea antiaeriană ucraineană a neutralizat 135 de aparate, inclusiv 70 reactive. Au fost confirmate lovituri în 19 locații și căderi de fragmente în alte nouă, potrivit Forțelor Aeriene ale Ucrainei, citate de LB.ua.
UPDATE Rusia susține că a atacat trei nave comerciale în Marea Neagră, inclusiv două cargouri și un petrolier. Potrivit Ministerului rus al Apărării, una dintre nave ar fi fost lovită la est de portul ucrainean Odesa. Moscova a raportat atacuri similare și pe 8 noiembrie, susținând că navele vizate transportau armament și echipamente militare destinate Ucrainei. Informațiile nu au putut fi verificate independent, potrivit Reuters.
UPDATE Două persoane au fost rănite în urma atacurilor rusești asupra infrastructurii civile din regiunea Kirovohrad, Ucraina. O mașină a luat foc într-o parcare, iar un al doilea atac a provocat un incendiu la un obiectiv civil. Salvatorii intervin pentru stingerea flăcărilor, însă operațiunile sunt îngreunate de riscul unor noi bombardamente. Bilanțul victimelor este în curs de actualizare, potrivit Serviciului de Stat pentru Situații de Urgență al Ucrainei (DSNS).
UPDATE Două persoane care lucrau la instalații energetice din zona Zaporijjia au fost ucise în atacuri separate cu drone. Una dintre victime era angajată a centralei nucleare ocupate de Rusia, iar cealaltă lucra la termocentrala din apropiere. Directorul Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, Rafael Grossi, a condamnat atacurile, avertizând că acestea încalcă principiile fundamentale ale securității nucleare. AIEA nu a precizat cine a lansat dronele, relatează The Kyiv Independent.
UPDATE Rusia a atacat din nou infrastructura energetică a Ucrainei, lovind un obiectiv din regiunea Poltava. În urma bombardamentului, produs în seara de 9 noiembrie, mai multe cartiere ale orașului Poltava au rămas fără electricitate și apă. Autoritățile continuă evaluarea pagubelor, relatează Suspilne, citând administrația militară regională.
UPDATE În regiunea Poltava au fost introduse restricții severe de electricitate pentru 10 noiembrie, pe fondul deficitului provocat de bombardamentele rusești. Deconectările programate vizează consumatorii pe parcursul întregii zile, iar autoritățile avertizează că durata întreruperilor ar putea crește în cazul unor noi probleme în sistemul energetic, potrivit Suspilne, care citează operatorul Poltavaoblenergo.
UPDATE Noi atacuri rusești au provocat întreruperi masive de electricitate în mai multe regiuni ucrainene. Peste 60.000 de consumatori din regiunea Nikolaev au rămas fără curent electric, iar în Dnipro și Kamianske au fost raportate deconectări extinse. Rusia a atacat din nou și termocentrala de la Tripillia, din apropierea Kievului, potrivit Suspilne.
Sprijin occidental și noi sancțiuni
UPDATE Germania cere Uniunii Europene să accelereze acordarea unui nou împrumut pentru Ucraina și avertizează că sprijinul financiar este repartizat inegal între statele membre. Cancelarul Friedrich Merz a solicitat discutarea prioritară a problemei la reuniunea liderilor europeni din 13 noiembrie. Ucraina ar putea avea în 2027 un deficit bugetar de 70 de miliarde de euro, dintre care aproximativ 45 de miliarde ar urma să fie acoperite de UE, potrivit The Kyiv Independent.
UPDATE Uniunea Europeană pregătește un nou împrumut de 45 de miliarde de euro pentru Ucraina în 2027, suplimentar față de sprijinul financiar deja convenit. Planul a fost prezentat de comisarul european pentru economie, Valdis Dombrovskis, și confirmat de diplomați europeni. Fondurile ar urma să contribuie la acoperirea deficitului bugetar al Kievului, estimat la 70 de miliarde de euro anul viitor, relatează The Kyiv Independent.
UPDATE Marea Britanie consideră necesară restabilirea unor canale directe de comunicare militară cu Rusia, pentru a preveni incidentele care ar putea provoca o escaladare a conflictului. Ministrul britanic al Apărării, Wes Streeting, a avertizat asupra riscurilor generate de activitățile hibride și incidentele militare periculoase. Londra nu mai are contacte directe între conducerile militare ale celor două țări din 2022, iar tentativele de reluare a dialogului au fost respinse de Moscova, potrivit Financial Times.
UPDATE Canada a anunțat noi sancțiuni împotriva Rusiei, vizând 38 de entități și 24 de persoane implicate în industria militară, producția rachetelor balistice și activități cibernetice. Ministrul canadian de Externe, Anita Anand, a declarat că măsurile urmăresc reducerea capacității Moscovei de a bombarda orașele ucrainene. Restricțiile vizează inclusiv structuri financiare utilizate pentru susținerea războiului, potrivit The Kyiv Independent.
UPDATE Volodimir Zelenski este pregătit să se întâlnească cu Vladimir Putin oriunde în lume, inclusiv în Antarctica, dar nu la Moscova, a declarat reprezentantul Ucrainei la ONU, Andrii Melnik. Diplomatul a precizat că o întâlnire ar putea avea loc inclusiv în Florida, în decembrie, și că negocierile de la Abu Dhabi nu vor putea produce un progres politic decisiv fără discuții directe între cei doi președinți. Melnik a acuzat Rusia că folosește diplomația pentru a câștiga timp și a cerut statelor membre ONU să furnizeze Ucrainei mai multe sisteme de apărare antiaeriană, în special rachete Patriot, potrivit Kyiv Post și Interfax-Ucraina.
Negocierile de pace de la Abu Dhabi
UPDATE Kremlinul nu va dezvălui detalii despre negocierile trilaterale de la Abu Dhabi până la încheierea acestora, a declarat purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov. În funcție de evoluția discuțiilor, delegația rusă va decide dacă îl va informa pe Vladimir Putin printr-o legătură video sau îi va prezenta rezultatele după revenirea la Moscova, potrivit Kyiv Post.
UPDATE Reprezentanții europeni nu vor participa direct la negocierile trilaterale dintre Rusia, Ucraina și SUA, deși se vor afla la Abu Dhabi. Kremlinul insistă asupra formatului convenit inițial, în timp ce delegația ucraineană va organiza întâlniri separate cu oficialii din Franța, Germania, Marea Britanie, Italia, NATO și Comisia Europeană. Kievul vrea ca interesele de securitate ale Europei să fie luate în considerare în eventualul acord de pace, relatează Reuters.
UPDATE Statele Unite vor ca negocierile de pace să ducă la încheierea definitivă a războiului dintre Rusia și Ucraina, nu doar la un armistițiu temporar, relatează The Guardian. Un oficial al administrației americane a declarat că actuala arhitectură de securitate nu a reușit să prevină conflictul și că este nevoie de un nou mecanism care să garanteze o pace durabilă. „Trebuie să construim ceva nou, care să funcționeze astăzi”, a subliniat oficialul, în contextul negocierilor de la Abu Dhabi.
UPDATE Rusia a trimis la Abu Dhabi o delegație condusă de Vladimir Medinski, consilier al președintelui Putin, din care fac parte oficiali ai Ministerului de Externe și ai serviciilor militare de informații. Ucraina este reprezentată de o echipă condusă de Rustem Umerov, iar delegația americană este coordonată de Steve Witkoff și Jared Kushner. Reprezentanții Moscovei au ajuns în Emiratele Arabe Unite încă de luni seară, potrivit Interfax și Anadolu.
UPDATE Negocierile de la Abu Dhabi vor începe cu discuții despre monitorizarea unei eventuale încetări a focului și garanțiile de securitate după încheierea războiului. O sesiune separată ar urma să fie consacrată problemelor teritoriale, unde persistă divergențe majore între Kiev și Moscova. Ucraina insistă asupra păstrării teritoriilor pe care le controlează, în timp ce Rusia cere retragerea trupelor ucrainene din restul regiunii Donețk, potrivit Suspilne și Deutsche Welle.
UPDATE Rusia, Ucraina și Statele Unite reiau astăzi, 10 noiembrie, negocierile de pace la Abu Dhabi, primele discuții trilaterale de acest fel după luna februarie. Potrivit agențiilor ruse Interfax și TASS, întâlnirea este programată să înceapă la ora 09:50, ora Chișinăului, iar tratativele vor continua și pe 11 noiembrie. Principalele subiecte sunt garanțiile de securitate, încetarea focului, problemele teritoriale și măsurile umanitare.


















