Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1705: Atac masiv la Belgorod. Armistițiu la Oleșki, mediat de Melania Trump. Dispută între Musk și Kiev

4 nave de debarcare mari însoțite de 3 nave purtătoare de rachete se îndreaptă spre Odesa

Screenshot_6
03 martie 2022, ora 16:23

Ministerul ucrainean al apărării a anunțat joi că nave rusești, printre care se numără și nave purtătoare de rachete, se apropie de portul Odesa, al treilea cel mai mare oraș al Ucrainei, aflat în sudul țării la Marea Neagră, relatează The Business Standard, notează hotnews.

„Observăm în apele Mării Negre un detașament de desant al Flotei Mării Negre alcătuit din 4 nave de debarcare mari însoțite de 3 nave purtătoare de rachete îndreptându-se spre Odesa”, a declarat ministerul apărării de la Kiev.

Acesta afirmă de asemenea că forțele armate ucrainene au neutralizat o operațiune de desant în apropierea satului Balovne de lângă orașul Nicolaev, aflat la 133 de kilometri est de Odesa.

Lucas Tomlinson, corespondent al Fox News, a distribuit pe Twitter o imagine cu ceea ce afirmă că sunt navele rusești pregătite de un asalt asupra portului Odesa.

Anunțul vine în contextul în care rușii par să fi cucerit orașul Herson din sudul Ucrainei, o zonă în care au înregistrat progrese mai bune decât pe celelalte fronturi.

Orașul Herson se află pe Nipru, aproape de ieșirea acestuia la Marea Neagră, și are o populație de peste 70.000 de locuitori. Acesta este primul centru urban semnificativ ce a căzut de când Moscova și-a lansat invazia în 24 februarie.

Ministerul rus al apărării a anunțat marți că a tăiat accesul Ucrainei la Marea Azov după ce separatiștii și trupele regulate trimise în Donețk au făcut joncțiunea cu soldații ruși ce au avansat dinspre sud, din Crimeea.

Trupele rusești au cucerit de asemenea Insula Șerpilor, aflată la doar 45 de kilometri de țărmul României, încă din prima zi de lupte.

Lupte grele se dau și în orașul-port Mariupol de la Marea Neagră, primarul acestuia avertizând miercuri că „de 12 ore suntem făcuți una cu pământul, fără întrerupere. Nu putem nici să luăm răniții din stradă”.

Autoritățile din Mariupol au lansat un nou apel disperat joi dimineața, afirmând că trupele rusești bombardează constant și deliberat infrastructura civilă. 

„Întrerup aprovizionarea cu alimente, ne organizează o blocadă, ca în vechiul Leningrad”, a spus consiliul local într-o declarație. „În mod deliberat, de șapte zile, distrug infrastructura esențială de susținere a vieții din oraș. Nu avem din nou lumină, apă sau căldură", a transmis sursa citată.

Consiliul spune că încearcă să creeze un coridor umanitar pentru oraș, precum și să restabilească infrastructura.

„Suntem distruși ca națiune. Acesta este un genocid al poporului ucrainean”, se mai spune în declarație.

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

Horoscop 25 octombrie 2026 de la ChatGPT: Berbecii nu trebuie să se grăbească, iar Leii au parte de suprize
Horoscop 25 octombrie 2026 de la ChatGPT: Berbecii nu trebuie să se grăbească, iar Leii au parte de suprize
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: „Aerodromul unui MAN”. Un consilier din Budești vrea să deschidă un aeroclub lângă casele oamenilor
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: „Aerodromul unui MAN”. Un consilier din Budești vrea să deschidă un aeroclub lângă casele oamenilor
/VIDEO/ Viața de familie a lui Zelenski, în umbra războiului: Ce îl întreabă mama după 12 apeluri ratate
/VIDEO/ Viața de familie a lui Zelenski, în umbra războiului: Ce îl întreabă mama după 12 apeluri ratate
Colete false și linkuri-capcană: Poșta Moldovei avertizează despre intensificarea fraudelor
Colete false și linkuri-capcană: Poșta Moldovei avertizează despre intensificarea fraudelor
Conserve pentru iarnă, cu final la spital: Doi soți din Grigoriopol s-au intoxicat cu monoxid de carbon
Conserve pentru iarnă, cu final la spital: Doi soți din Grigoriopol s-au intoxicat cu monoxid de carbon

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente