Deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) au părăsit ședința de astăzi a Parlamentului din motiv că niciun proiect de lege propus de către aceștia nu a fost inclus pe ordinea de zi. În semn de protest acești au declarat că boicotează ședința și părăsesc sala.
„În calitate de secretar al BCS vreau să amintesc că noi avem un regulament al Parlamentului privind statutul deputatului care ne acordă dreptul să venim cu diferite inițiative legislative aici. Nu este prima dată când asistăm la faptul că porice propunere care vine din partea colegilor noștri, chiar și atunci când inițiativa legislativă a primit avizul Guvernului și a fost discutată în cadrul Comisiilor nu sunt incluse pe ordinea de zi și nici nu sunt discutate”, a declarat deputatul BCS, Vasile Bolea.
„Se încalcă regulamentul Parlamentului care consfințește că periodic trebuie să fie organizată ziua opoziției. Noi astăzi am propus mai multe proiecte care țin de interesul cetățenilor și am solicitat, inclusiv să fie exlus proiectul de lege privind vinderea Stadionului Republican. În semn de protest noi părăsim ședința Parlamentului și vă lăsăm să vă ocupați cu ceea cu ce vă ocupați de obicei”, a conchis deputatul.
TV8.md reamintește că și în cadrul ultimei ședințe a Legislativului deputații BCS au părăsit sala plenului în semn de protest pentru că nu au fost de acord cu proiectul de lege privind interzicerea simbolurilor agresiunii ruse în Ucraina.
Cu toate acestea, după patru ore de dezbateri și replici acide, proiectul de lege a fost votat în lipsa deputaților BCS și Șor.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md