Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1684: Halucinațiile lui Putin, grad nou pentru Kadîrov și amenințări reciproce. România a refuzat Kievul

Oportunități! A fost lansat un program pentru tinerii care vor să își deschidă o afacere

sincerely-media-dGxOgeXAXm8-unsplash
05 iulie 2022, ora 21:01

Tineri, talentați și cu idei de afacere. 50 cei mai curajoși tineri au pornit astăzi în lumea business-ului. Aceștia au semnat contractele de finanțare nerambursabilă, bani oferiți de Guvern, prin intermediul Organizația pentru Dezvoltarea sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii. 

Aceste imagini de vis sunt surprinse chiar în inima Moldovei, la câțiva km depărtare de Chișinău. Afacerea cu corturi de lux, unde te poți odihni în sânul naturii, îi aparține lui Dumitru Baljicov, un tânăr de 28 de ani, care și-a văzut visul împlinit, inclusiv datorită programului Start Pentru Tineri. Prin intermediul acestui proiect a primit 180 de mii de lei drept sprijin financiar nerambursabil, bani care iau fost de mare ajutor.

„În primul rând a fost vorba de cumpărarea echipamentelor, de corturi care nu le produce orice țară și deja unele echipamente necesare pentru a începe lucrul, panourile fotovoltaice să asigurăm conexiunea la electricitatea și unele mici echipamente necesare pentru infrastructura pe teritoriu”, a declarat omul de afaceri, Dumitru Baljicov.

A dat start afacerii chiar în perioada pandemiei. Deși riscurile și incertitudinea era mare, tânărul nu a renunțat.

„Primii turiști noi i-am primit chiar anul trecut când pandemia nu a plecat nicăieri, au fost unele probleme cu măști, restricții, dar noi avem un concept mai izolat și mai intim și nu am avut așa mari probleme”, a mai adăugat acesta.

Curajul și determinarea i-a făcut și pe alți tineri să aplice la program, iar astăzi, 50 dintre ei, care au prezentat cele mai originale idei de bussiness, au semnat contractele de finanțare nerambursabilă. Printre ei se numără și Dumitru Leu, care la doar 19 ani ai are deja un plan de afaceri bine stabilit.

„Compania se ocupă cu cleaning, curățare pe terene aferente cu autospeciale care curăță sau strâng zăpadă, gunoi. Asfaltul îl curăță, parcări aferente sau stații Peco”, a vorbit omul de afaceri, Dumitru Leu.

Cu sprijinul familiei, unii tineri au făcut deja primii pași în afaceri. Totuși, cheltuielile suportate sunt mari, astfel că suportul din partea statului este binevenit:

„Am câștigat 163 de mii, voi procura un fotoliu stomatologic și toate echipamentele necesare pentru al suplini. Este important pentru că e clinică nou creată, am creat-o la finele anului trecut și respectiv costurile sunt mari pentru a procura acest echipament nu aveam finanțe, dar acum sunt.”

„Ideea mea de bussines a venit din experiența mea anterioară de peste hotare. Ulterior probabil momentul cheie și cel mai greu a fost să-mi conving familia să creadă în mine și să mă ajute să investim să creăm o afacere”, a declarat omul de afaceri, Dumitru Leu.

În acest an, Guvernul a alocat peste 20 de milioane de lei pentru a susține 100 de afaceri autohtone, iar programul a fost îmbunătățit.

„Grantul maxim crește de la 180 de mii la 200 de mii, procesul de instruire va fi un pic diferit. Vor fi recunoscute certificatele de instruire și de la alte programe ale ODIMM-ului, de asemenea certificatul va avea o valabilitate de până la 3 ani pentru a da posibilitate tinerilor să aleagă momentul potrivit de a se lansa în afaceri”, a menționat directorul interimar ODIMM, Dumitru Pîntea.

În ultimii 13 ani, peste 400 de tineri au accesat finanțare nerambursabilă de până la 180 de mii de lei prin intermediul programului „Start pentru Tineri - o afacere durabilă la tine acasă”. Totodată, peste 1700 de beneficiari au fost instruiți și ghidați în procesul de elaborare a proiectelor investiționale.

Terenuri, case și interese în noi proiecte imobiliare din Trușeni și Durlești. Asta ascunde în spatele său președintele fracțiunii PAS din Consiliul local Durlești. Parteneri de afaceri îi sunt două persoane controversate: un om de afaceri, cercetat penal pentru escrocherii cu terenuri, și o persoană de încredere a fostului deputat democrat Constantin Țuțu. Cum a ajuns consilierul local Oleg Popșoi latifundiar în suburbiile Capitalei? Aflați într-o nouă investigație Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Insecuritate pe cer: De ce dronele survolează teritoriul național, cât de protejate sunt avioanele civile și când devine operațional sprijinul militar european? Milioanele din Call Center-e: Cum au ajuns procurori și ofițeri din INI investigați pentru mită de 400.000 € și cine protejează schemele frauduloase? „Rușii în haine europene”: Cum se schimba tactica de influență a Moscovei și ce face SIS cu atribuțiile extinse pe care le-a primit? Analizăm astăzi la Cutia Neagră PLUS împreună cu președintele comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Salarii și prime nesimțite: Cine încasează sume fabuloase în timp ce companiile se îngroapă în datorii? Cum sunt scoase pe linie moartă simboluri precum Vinăria Ialoveni, AROMA sau Cariera Mileștii Mici? O caracatiță a intereselor în Consiliile de Administrație: Cine sunt oamenii numiți în companiile strategice și ce se întâmplă cu contractele de consultanță din bani externi? Analizăm astăzi la Cutia Neagră PLUS, împreună cu președintele Comisiei parlamentare de anchetă a Întreprinderilor de Stat, Dinu Plîngău.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandalul „salariilor nesimțite” la stat a pus pe jar în ultimele luni opinia publică. Statul cu cea mai mare rată a sărăciei din Europa are mai mulți șefi de instituții publice și de întreprinderi de stat cu venituri anuale de peste 1 milion de lei. Cutia Neagră PLUS i-a identificat pe cei mai bine plătiți directori la stat și a aflat unde se ascunde milionul din lefurile lor. În mod surprinzător, salariul lor de funcție este unul modest, milionul se adună însă din prime, bonusuri, sporuri, acordate la discreția Consiliului de Administrare și a conducerii Agenției Proprietății Publice. Unele prime sunt de-a dreptul surprinzătoare. Unii directori de la stat au ridicat ani la rând zeci de mii de lei de Ziua Independenței, Paști, Crăciun și de zilele profesionale.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Ministrul Educației și Cercetării, dar și vicepreședinte al PAS, Dan Perciun este invitatul emisiunii Cutia Neagră PLUS. Discutăm cu vicepreședintele PAS despre: scandalurile de integritate din interiorul partidului; Candidatul PAS la prezidențiale; Când vor avea loc schimbări în conducerea partidului; De ce totuși și-a dat demisia Alexandru Munteanu; Cât timp ar putea rezista Guvernul Tofan și ce condiții i-a pus PAS înainte de învestire; Când exact vor primi profesorii salariile majorate și cum evităm repolitizarea sistemului educational prin programul Restart.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Moldova, la 35 de ani de Independență. TV8 vă aduce o ediție specială din inima evenimentelor, cu parada militară în direct din PMAN, imagini de la fața locului și cele mai importante momente ale zilei.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cât de independentă este justiția din Republica Moldova? La trei sferturi de mandat al CSM, întrebăm despre vetting, judecătorii anticorupție, dosarele de rezonanță și problemele de integritate din sistem. De ce unele dosare se amână cu lunile? De ce pleacă judecători din cauze importante? Și cât de mult mai influențează politica justiția? Analizăm subiectele la Cutia Neagră PLUS cu membrul CSM Ion Guzun.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
A jurat să muncească pentru bunăstarea poporului, dar s-a făcut el multimilionar. Fostul deputat PAS, Alex Trubca, a devenit în ultimii doi ani un mare investitor imobiliar. Parteneri de afaceri îi sunt alți doi colegi de partid: un ex-deputat și fostul șef al Agenției Proprietății Publice. Dar și doi sponsori ai PAS de la ultimele alegeri. Iar chilipirul a venit de la un rival politic, consilier MAN, partidul primarului Ion Ceban. Trubca și-a extins investițiile și în România. Chiar în această lună așteaptă cheile de la un apartament dintr-un cartier pitoresc din Sibiu.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandalul salariilor exagerate din unele companii de stat a readus în prim-plan întrebări despre modul în care este administrată averea statului: de ce unele instituții publice plătesc salarii de 100.000 –160.000 de lei pe lună? Sunt aceste salarii un stimulent pentru performanță sau au devenit sinecuri pentru oameni apropiați puterii? De ce concursurile pentru șefia întreprinderilor de stat sunt deseori criticate ca fiind formale? Cât de eficiente sunt consiliile de administrație? De ce, din sutele de entități cu capital de stat, doar o parte generează profit, iar multe rămân o povară pentru buget? Ce poate schimba reforma anunțată la Agenția Proprietății Publice și comisia parlamentară de anchetă? Discutăm la Cutia Neagră PLUS cu directoarea Ziarului de Gardă, Alina Radu, deputatul Dinu Plângău, membrul Consiliului de Administrație al Energocom, Alexandru Slusari, și directorul Programului „Sectorul public: economie, management și finanțe” din cadrul Expert-Grup, Serghei Merjan.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandalurile din ultima perioadă au readus în prim-plan întrebările despre meritocrație, integritate și încrederea în instituțiile statului. După ani de reforme și vetting, cine formează noua generație de procurori și judecători? De ce tot mai puțini tineri aleg această carieră? Ce se întâmplă cu absolvenții INJ după absolvire? Ce filtre există la admiterea în sistem? Cum se asigură meritocrația?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
#9aniTV8 Ediție specială: Libertatea are nume /29.06.2026
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cazul MoldATSA ridică semne de întrebare cu privire la modul în care sunt administrate întreprinderile de stat. Cum a ajuns la conducerea unei companii strategice o persoană al cărei CV este contestat și cine verifică, în realitate, integritatea și calificările candidaților pentru funcțiile-cheie? În ediția „Cutia Neagră PLUS”, Mariana Rață discută cu directorul APP, Roman Cojuhari, despre situația de la MoldATSA, salariile și angajările care au stârnit controverse, posibile conflicte de interese, dar și despre problemele din alte întreprinderi de stat.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
De ce unii procurori nu sunt eliminați din sistem, deși Comisia Vetting recomandă nepromovarea lor? Și de ce Parlamentul transferă noi competențe către CNA? /Despre reformele care redesenează sistemul de justiție discutăm astăzi la Cutia Neagră PLUS cu președintele CSP, Dumitru Obadă.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandaluri în lanț la vetting și noi controverse în reforma anticorupție. Analizăm astăzi la Cutia Neagră PLUS de ce Consiliul Superior al Procurorilor a respins unele rapoarte ale Comisiei de evaluare? - Cine are dreptate în cazurile care au zguduit sistemul procuraturii? - Și ce impact au aceste dispute asupra credibilității celei mai importante reforme din justiție? În partea a doua, discutăm despre extinderea atribuțiilor CNA și limitarea rolului Procuraturii Anticorupție. - Este aceasta o reformă necesară sau o schimbare care riscă să slăbească lupta cu marea corupție? - Ce așteaptă Uniunea Europeană de la Republica Moldova și cum va arăta sistemul de justiție după vetting? Invitați: Ilie Chirtoaca , președintele CRJM, și Lebedinschi Adrian , deputat PSRM.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Un mitropolit, vile și apartamente de lux, o blondă și procese în justiție. Investigația Cutia Neagră PLUS din această seară dezvăluie secretele ascunse ale Mitropolitului Chișinăului și al Întregii Moldove, IPS Vladimir. Cum înaltul ierarh a ajuns proprietar al unui apartament de lux într-un bloc înălțat chiar lângă gardul mitropoliei? Vă spunem despre un scandal ajuns în justiție care îi vizează pe Mitropolit și cunoscuta blondă cu care acesta a apărut mai mulți ani în urmă în ipostaze romantice. Conflictul a degenerat într-un dosar penal și acuzații de escrocherie.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
În decembrie 2021, Parlamentul promitea că până la sfârșitul lui 2025 Republica Moldova va avea o justiție independentă și integră. La patru ani distanță, însă, doar 45% dintre acțiunile prevăzute în strategie au fost realizate, iar încrederea în reforme a scăzut atât în societate, cât și în interiorul sistemului. Vettingul a devenit principala reformă, însă instituțiile care ar trebui să garanteze integritatea sistemului rămân slabe, digitalizarea întârzie, iar percepția corupției în justiție continuă să fie ridicată. Cât de independentă este astăzi justiția din Republica Moldova? Au produs reformele rezultate reale sau au rămas mai mult la nivel de promisiuni? Și ce trebuie schimbat în noua strategie pentru ca reforma justiției să funcționeze cu adevărat?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder vine la Cutia Neagră PLUS. Analizăm cele mai grave probleme de mediu și reformele promise într-un domeniu considerat ani la rând o prioritate secundară. De la scandalurile legate de gropile de gunoi și poluarea Nistrului, până la corupția din sistemul silvic, pădurile date în arendă și întârzierile proiectelor finanțate cu sute de milioane de euro. Cât de pregătit este statul să gestioneze crizele de mediu și să respecte angajamentele asumate în procesul de integrare europeană?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Ziua Victoriei sau Ziua Europei? /Cine dezbină societatea și ce ar trebui să facem ca să ne unim în jurul unui scop comun? /De ce mai avem oameni care nu au încredere în parcursul european? /Unde a greșit guvernarea? /În ce domenii mai avem restanțe la capitolul reforme? /Cum înlăturăm obstacolele din calea spre UE? /Despre toate vorbim la Cutia Neagră Plus.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Un misterios general din SUA a bătut palma cu ministrul Energiei pentru construcția unei centrale electrice pe gaz în Republica Moldova. Acordul de înțelegere a fost ținut în mare secret. Consilierii ministrului implicați în negocieri lucrează astăzi pentru compania generalului american. Angajamentele asumate de minister în favoarea investitorului ridică mai multe semne de întrebare. Detalii aflați în noua investigație Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Demisii neașteptate imediat după promovare. Evaluări care durează luni întregi. Decizii contestate și suspiciuni de influență. Ce se întâmplă, de fapt, în sistemul de vetting al procurorilor? Analizăm la Cutia Neagră PLUS. Invitați: Virginia Moraru, vicepreședinta Comisiei de vetting, și Octavian Iachimovschi, fost procuror anticorupție.

Polița RCA se scumpește din 4 octombrie: Ce categorii de șoferi vor plăti cel mai mult
Polița RCA se scumpește din 4 octombrie: Ce categorii de șoferi vor plăti cel mai mult
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Rețeaua imobiliară a lui Popșoi. Investiții la Trușeni și Durlești cu parteneri controversați
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Rețeaua imobiliară a lui Popșoi. Investiții la Trușeni și Durlești cu parteneri controversați
Planuri rămase doar pe hârtie: De ce nu au mai ajuns în Moldova centralele electrice de urgență și turbina din Norvegia
Planuri rămase doar pe hârtie: De ce nu au mai ajuns în Moldova centralele electrice de urgență și turbina din Norvegia
/VIDEO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime postate pe Internet
/VIDEO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime postate pe Internet
Un nou cutremur în România: Al treilea seism din acest weekend a fost și cel mai puternic. Ce magnitudine a avut
Un nou cutremur în România: Al treilea seism din acest weekend a fost și cel mai puternic. Ce magnitudine a avut

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente