Consilierul municipal al PSRM, Dinari Cojocari, a venit la ședința CMC cu o sticlă cu votcă și una cu vin, dedicată consilierilor PAS, spunând că „soarta moldovenilor cu actualul Guvern este să înceapă a consuma alcool”. Astfel, după ce și-a finalizat discursul, Dinari Cojocari i-a înmânat sticlele consilierului PAS, Ion Bîndiu, iar acesta era cât pe ce să-l lovească cu o sticlă cu vin.
Dinari Cojocari a ținut un discurs în care s-a arătat nemulțumit de inițiativa anunțată mai devreme de ministra Sănătății, Ala Nemerenco, privitor la trecerea spitalelor raionale în subordinea Ministerului.
„Republica Moldova are un șir de spitale care necesită implicarea măriei sale Ala Nemerenco, dar ea nu face asta. Cum se falimentau, așa falimentează în continuare. (...) Scopul lor e să schimbe căldura în frig, lumina în întuneric, iar sănătatea în moartea cetățenilor”, a menționat consilierul PSRM, invitând oamenii la protest împotriva Guvernării.
După ce acesta și-a finalizat discursul, un alt consilier i-a sugerat lui Dinari Cojocari să dea aceste sticle celor „care sunt împotriva gazului rusesc: Să se încălzească cu votcă și cu vin”, a scandat consilierul.




































