Compania Energocom va acorda un împrumut în sumă de un miliard 50 de milioane de lei Moldovagaz, fără aprobarea prealabilă a consiliilor și/sau a adunărilor generale ale companiilor. O decizie în acest sens a fost luată în cadrul ședinței de miercuri, 19 octombrie, a Comisiei Situații Excepționale (CSE), a anunțat ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu.
Potrivit ministrului, decizia a fost luată cu scopul asigurării securității energetice și continuarea furnizării de gaze naturale.
Contractul de împrumut se va semna în următoarele condiții obligatorii:
„Suma împrumutului: 1 050 milioane lei moldovenești (MDL);
Debursarea sumei: 20 octombrie 2022, după semnarea contractelor de împrumut și de gaj;
Data scadentă a împrumutului: 1 mai 2023;
Dobânda: egală cu rata de bază a Băncii Naționale a Moldovei (21,5% anual)”, a precizat Andrei Spînu.
Vicepremierul a mai subliniat că, garanția reală pentru restituirea împrumutului și plata dobânzii este gajarea integrală, în favoarea SA „Energocom”, a cotei de 100% a SA „Moldovagaz” în capitalul social al SRL „Moldovatransgaz” împreună cu orice active transmise în gestiunea economică către aceasta de către SA „Moldovagaz”, conform contractului de gaj cu formulă executorie.
„Simplu, am oferit un împrumut și am luat în gaj sistemul de transport de gaze al țării. Această decizie va permite achitarea integrală de către MoldovaGaz către Gazprom a consumului de gaz pentru luna septembrie și avansul pentru octombrie”, a mai menționat Andrei Spînu.