O nouă intervenție aero - medicală SMURD. Un bărbat de 59 de ani, care suferă de o afecțiune cardiacă severă, a fost transportat cu elicopterul de la Vulcănești la Chișinău.
Pe parcursul zborului, pacientul a fost monitorizat de echipa medicală. Elicopterul a aterizat pe stadionul Dinamo din Capitală, iar de acolo, pacientul a fost preluat de Serviciul Republican Aviasan și transportat la Institutul de Cardiologie.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, aceasta este cea de-a patra intervenție SMURD de la începutul acestui an.




































