Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1696: Explozie în Moldova, alianța teribilă și 5G FSB. Zelenski: Putin transformă Rusia în Coreea de Nord

După Ucraina, și Rusia a anunțat că analizează planul de pace propus de Italia. Ce prevede documentul

image_2022-05-23_194554266
23 mai 2022, ora 20:00

Adjunctul ministrului rus de Externe, Andrei Rudenko, a anunțat luni, 23 mai, că țara sa a primit un plan de pace propus de Italia şi este pe cale să-l studieze, relatează AFP, potrivit ziare.com.

„L-am primit de puţin timp. Suntem pe cale să-l studiem”, a declarat Rudenko, subliniind că nu au loc, în prezent, negocieri între Rusia şi Italia.

„Atunci când vom termina să-l studiem, vom spune ce credem despre el”, a transmis acesta.

Vineri, 20 mai, ministrul italian de Externe, Luigi Di Maio, a anunţat că țara sa a propus ONU înfiinţarea unui „Grup internaţional de facilitare” care să încerce să ajungă „pas cu pas” la un armistiţiu în Ucraina.

Scopul grupului ar fi să încerce să reconstruiască dialogul între cele două părţi aflate acum în război.

Vineri, și autoritățile de la Kiev au anunțat că guvernul studiază propunerile făcute de Italia.

Planul de pace propus de Italia cuprinde 4 etape

Detaliile acestui plan nu au fost dezvăluite în mod public. Însă, cotidianul italian La Repubblica a dezvăluit că acest document foarte detaliat, transmis ONU şi elaborat de către diplomaţi de la Ministerul Italian de Externe, prevede patru etape.

Prima etapă constă într-un armistiţiu în Ucraina şi în demilitarizarea frontului - sub supervizarea ONU.

A doua etapă este cea a negocierilor cu privire la statutul Ucrainei, care va adera la UE, dar nu şi la NATO.

O a treia etapă constă într-un acord bilateral între Ucraina şi Rusia cu privire la Crimeea şi Donbas - teritorii disputate care ar urma să beneficieze de o autonomie deplină, cu dreptul de a-şi asigura propria securitate, dar care s-ar afla sub suveranitatea Ucrainei.

A patra etapă constă în încheierea unui Acord multilateral de Pace şi Securitate în Europa, al cărui obiectiv este dezarmarea, controlul armamentului şi prevenirea conflictelor.

Negociatorul-şef rus, Vladimir Medinski, anunţa duminică faptul că Rusia este pregătită să reia negocieri de pace cu Ucraina. El a susținut că suspendarea negocierilor ruso-ucrainene a avut loc din cauza Kievului.

Ulterior, președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a subliniat sâmbătă, 21 mai, că războiul de poate încheia doar prin mijloace „diplomatice”.

Mai multe întâlniri între negociatori ruşi şi ucraineni au avut loc, însă nu au condus la niciun rezultat concret.

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md

Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?

Doliu în lumea culturii muzicale din Moldova: Compozitorul și dirijorul Pavel Anton s-a stins din viață
Doliu în lumea culturii muzicale din Moldova: Compozitorul și dirijorul Pavel Anton s-a stins din viață
/PROMO/ AMPRENTE: Avansuri sexuale în locul protecției? Ce se întâmplă la centrul de plasament din Cocieri
/PROMO/ AMPRENTE: Avansuri sexuale în locul protecției? Ce se întâmplă la centrul de plasament din Cocieri
Benzină tot mai ieftină în Moldova: Cât vor costa carburanții pe 17, 18 și 19 octombrie 2026
Benzină tot mai ieftină în Moldova: Cât vor costa carburanții pe 17, 18 și 19 octombrie 2026
/VIDEO/ Ruleta rusească pe cerul Moldovei: Basmele Moscovei și bubuiturile din apropierea satelor
/VIDEO/ Ruleta rusească pe cerul Moldovei: Basmele Moscovei și bubuiturile din apropierea satelor
Alertă la Dondușeni: Un aparat de zbor fără pilot s-a prăbușit și a explodat pe un câmp
Alertă la Dondușeni: Un aparat de zbor fără pilot s-a prăbușit și a explodat pe un câmp

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente