Șase angajați ai Agenției Servicii Publice (ASP), din oficiile Bălți și Chișinău, au fost reținuți marți, 28 martie, pentru punerea în aplicare a unei scheme de corupție pentru eliberarea frauduloasă a permiselor de conducere. Potrivit Centrului Național Anticorupție (CNA), sumele pretinse pentru un permis varia între 400 și 1200 de euro.
Potrivit probatoriului, administrat de DGT Nord a CNA și procurori, cele șase persoane ar fi acționat coordonat, iar lunar sumele colectate doar de pe zona de nord a țării ajungeau la 20 000 de euro – bani care erau transmiși unor responsabili de la Chișinău pentru acoperirea faptelor ilegale.
CNA informează că s-a reușit documentarea colectărilor sistematice, în sumă de 2500 de euro lunar, de către inspectori ai Secţiei Înmatricularea Transportului şi Calificarea Conducătorilor Auto (SÎTCCA) din municipiul Bălţi.
Ulterior, aceștia transmiteau suma menționată altui angajat, iar acesta, la rândul său, persoanei responsabile din cadrul ASP din Chișinău. Astfel, în urma colectării banilor din mai multe raioane ale zonei de nord, suma finală se ridica la 15 000-20 000 de euro lunar, precizează CNA.
În acest sens, în dimineața zilei de marți, 28 martie, au fost operate 19 percheziții în oficiile SÎTCCA Bălți, în automobilele și domiciliile angajaților suspectați de fraudarea examenelor pentru obținerea permiselor de conducere în schimbul unor mijloace financiare ilicite.
În cadrul perchezițiilor au fost ridicate înscrisuri de ciornă cu date de identitate ale candidaților, copia buletinelor de identitate, sume bănești în sumă de 30 de mii de euro, 20 de mii de lei, telefoane mobile și arme de foc, deținute ilegal.
În urma acțiunilor de urmărire penală, șase persoane au fost reținute, iar responsabilul ASP de la Chișinău a fost prins în timp ce încerca să părăsească Republica Moldova. În automobilul acestuia, au fost depistate și ridicate 13 000 de euro, dosite sub capota automobilului.
CNA menționează că investigațiile în acest caz continuă.
Oficiul Nord al Procuraturii Anticorupție conduce urmărirea penală.




































