"Bătrânii noștri": Viața chinuită a unei pensionare, care își deplânge soțul și fiul mort

missing
14 апреля 2022, час 20:10

De mică se visa astronaută, așa că, ori de câte ori avea timp, se uita spre cer, cu gândul că va ajunge să-l cucerească. Și astăzi, la cei 73 de ani, stă cu ochii țintiți spre cer, doar că de la geam. Nu mai visează la nimic, ci stă cu gândul la soțul și fiul, ambii plecați spre cer. Primul a decedat soțul, afectat de o boală grea. Apoi i-a murit fiul, pierderea căruia i-a măcinat tot sufletul și a condamnato la tristețe. Când suferința o apasă chinuitor de mult, mătușa Valentina își găsește alinare în fotografiile în care erau toți erau fericiți. Acum, când sărbătorile pascale se apropie, sentimentul de singurătate devine și mai apăsător. 

Mătușa Valentina Bezub trăiește într-un doliu continuu, de mai mulți ani. Prima dată când destinul a lovit-o crunt a fost atunci când i-a murit soțul. Decesul a survenit după ce timp de 7 ani l-a îngrijit ca pe un copil, din cauză că suferea de o boală grea: 

„Avea osteoscleroză membrelor inferioare. I-au tăiat picioarele, apoi cangrenă. Mi-a fost greu. El credea că îi crește piciorul. Halucinații. Iată el, a murit 19 ani în urmă. El tare iubea să citească. A stat 6 ani la pat. Eu îi aduceam cărți. În această perioadă a citit peste 1005 de cărți. Îi aduceam romane. În perioadă sovietică, primeam multă ziare și iubeam să citim”.

Cinci ani mai târziu, a rămas și mai singură. I-a murit singurul fiu pe care îl avea și care era lumina și sensul vieții. Vorbește despre el ca și cum ar fi încă în viață. Și-l amintește cum era mic, cum l-a îngrijit, cu gândul că va avea un sprijin la bătrânețe:

„Avea glomerulonefrita cronică. Aici e la grădiniță. 
-Vă este dor? 
- Sigur, draga mea. Acum beau pastile pentru depresie puternică. Mereu plângeam. Poate și din motivul asta am tensiune înaltă. Mereu mă gândesc la el”.

„Era tare frumos, înalt, blând, gingaș”.

„Apoi, sora a decedat după moartea fiului. Ea m-a ajutat să ies din starea depresivă”.

Mai are un frate și o soră, dar ambii sunt bătrâni. De ani buni, aceștia se află în Ucraina, iar gândul că acolo e război o îngrozește. Se simte neputincioasă că nu îi poate ajuta. 

„Fratele suferă, 57 de ani. El a fugit din Kiev pe 26 februarie. El niciodată nu a fost în în armată. Fiul, 35 de ani. Nu vede nimic. Au vrut să-i ia în armată. Sora, locuiește în Crimeea. Acum acolo e deja Rusia. Sunt împotriva războiului. Sunt pentru pace. Războiul este suferință petru oameni, e moarte”.

Imaginile cu orașul Harkov distrus, transformat într-un morman de moloz, îi taie respirația. E orașul unde și-a petrecut anii studenției la Institutul de aviație, e orașul pe străzile căruia și-a întâlnit prima dragoste. Apoi, a revenit acasă, la Ungheni. Aici a muncit la fabrica de covoare:

„Am fost inginer-șef, departamentul resurse umane. Am un stagiu de 38 ani”.

Și-ar fi dorit un trai mai decent, pentru că a muncit fără răgaz și cu multă dăruire. Nici măcar căldură în apartamentul mic, cu o odaie, nu are. 

„M-am obișnuit, așa și trăiesc și tremur ca un câine”.

Iar ca să-și spele hainele încălzește apa caldă cu fierbătorul. (

„Aici e baia. Spăl cu mâinile. Apa este rece. Eu o încălzesc, dar mereu trebuie să ridic căldarea și îmi este greu. Ce să fac?”

Vechi și aproape gol, bătrâna ne arată frigiderul. 

„Aici Dnepr. Nu știu din ce an e. Sunt niște ouă acolo. 
- A venit Larisa?” 
„Aaa! Preotul a venit. El e binefăcătorul meu, lucrătorul social”.

Binefăcătorul, așa cum ii spune mătușa Valentina, este Oleg Lisciuc, cel care îmbină munca de preot la Morenii Noi cu cea de lucrător social.

„Multumesc mult!”
-Eu foarte mult îl stimez pe acest om. El îmi aduce des pomeni.”
- Ce ați adus bun? 
- De la piață. â

- Varză, am rugat să cumpere un colac.
„- Dacă ceva, mă sunați!”

Se bucură că măcar cineva îi trece pragul, pentru că în ultimii ani îi este greu singură să iasă din casă. 

„În ultimii ani, rar când ies din casă. Mă uit pe geam, cum oamenii sunt îmbrăcați. Sunt așa momente când din cauza bolii nu poți dormi. Noaptea se vede bine luna, când cerul e senin. Când eram mică am vrut să fiu astronaută, mergeam la activități despre astrologie, fotografiam stelele. A fost demult, acum 60 de ani”.

Pentru a evada din realitatea care îi macină gândurile - citește cărți. Acele cărțile, adunate, cu multă grijă, de-a lungul anilor. 

„Eu acum citesc să fie finalul bun. Dacă sfârșitul nu e clar, îl inventez singură, un final bun. Mai ales după moartea fiului. Asta una dintre cărțile mele iubite. Subiectul despre anii 1700. Aici e așa, fie el e bogat, ea săracă, fie ea bogată, el sărac. Dar, iubirea învinge, indiferent. 
- Mereu iubirea învinge? 
- În majoritatea cazurilor. Dacă omul e om, da! Dumnezeu ne-a învățat să iubim oamenii.”

ATENȚIE: Cei care își doresc să ajute eroii campaniei „Bătrânii noștri” o pot face prin donații pe Paynet. Pentru a evita escrocheriile sau strângerile ilegale de fonduri, TV8 anunță că aceasta este singura metodă de a colecta donațiile. Vă mulțumim!

Emisiunea Cutia Neagră PLUS se întoarce cu un NOU SEZON de investigații. În fiecare duminică - demascăm hoții și analizăm minuțios fărădelegile. Doar la TV8!
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS a realizat investigații despre promisiuni electorale false făcute de Șor, în spatele cărora se ascundeau scheme de spălarea a banilor. Investigații despre riscurile de Securitate pentru R. Moldova ascunse în activitatea unei companii de taxi, sau în predicile bisericești ale unor clerici din Mitropolia Moldovei, despre problemele din justiție și cele legate de vetting, despre ilegalități si hoții care se întâmplă chiar astăzi în R. Moldova și încă ar putea fi oprite. Ce s-a întâmplat după apariția acestora, dar și cum reacționează autoritățile atunci când presa de investigații le semnalează ilegalități?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Directorul APP, Roman Cojuhari, este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Peste 70 de judecători au fost cercetați penal în ultimii 10 ani în R. Moldova pentru acte de corupție, trafic de influență, spălare de bani sau emiterea unor hotărâri contrare legii. Dar până astăzi, niciun magistrat nu a ajuns la închisoare. Reporterul de la Cutia Neagră PLUS a analizat cele mai răsunătoare dosare pornite pe numele magistraților și vă spune care este soarta lor.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Este unul dintre cei mai vizibili și vocali bloggeri pro-Kremlin din Moldova. A servit tuturor oligarhilor apropiați puterii, iar acum promovează activ agenda lui Ilan Șor. În ultimii ani, Gabriel Călin a făcut mai multe achiziții importante. Ce îl leagă pe Gabriel Călin de interesele Kremlinului și ce bunuri și-a procurat, aflați de la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS: Președintele interimar al Consiliului Superior al Magistraturii, Sergiu Caraman
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Mai mulți tineri moldoveni au fost folosiți în ultimul an într-o campanie amplă de destabilizare a opiniei publice din Moldova și din Franța. Executorii au conexiuni directe cu protestele organizate la Chișinău de Partidul Șor. Iar scenariile poartă semnătura serviciilor secrete rusești. „Pionii FSB pe axa Chișinău-Paris”, o investigație transfrontalieră realizată de Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS: Andrei Năstase /16.06.2024
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
INTERVIU EXCLUSIV cu Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii la Chișinău, FERN HORINE.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Munca în Guvern poate aduce venituri de milioane. Mai mulți secretari de stat și șefi de direcții câștigă din salarii și indemnizații mai mult decât primele persoane în stat la un loc. Cine sunt și unde lucrează funcționari cu cele mai mari venituri, aflați la Cutia Neagră Plus.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră Plus: Cum prindem ultimul tren al reformelor în justiție
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
O decizie a Procuraturii Anticorupție din perioada lui Alexandr Stoianoglo a deschis calea pentru 11 judecători implicați în Laundromat să ceară despăgubiri de milioane de la stat. Despăgubirile au fost dictate de instanță chiar dacă mulți dintre ei sunt judecați încă pe alte dosare.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
O rețea internațională de partide extremiste pro-ruse din Uniunea Europeană au legat de curând o colaborare cu Partidul Renaștere, asociat lui Ilan Șor. La evenimentul comun, organizat în Bulgaria, a participat și controversatul politician găgăuz Victor Petrov. Asta chiar dacă se află în lista de sancțiuni a Uniunii Europene și a primit interdicție de călătorie în UE. Despre conexiunile din UE ale agenților de influență rusească din Moldova, aflați într-o nouă anchetă de la „Cutia Neagră PLUS”!
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Multimilionari ruși, interesați de cetățenia moldovenească. Scheme de corupție la obținerea permiselor auto. Șeful Agenției Servicii Publice, Mircea Eșanu, face dezvăluiri incendiare la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră Plus: Fostul șef de la Calea Ferată, Oleg Tofilat /14.04.2024
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Mai multe familii din Chișinău se plâng că au plătit zeci de mii de euro pentru apartamente care însă au ajuns în proprietatea altor persoane. Printre păgubiți se regăsește și un fost viceprimar al Capitalei. Schema imobiliară implică nume cunoscute din business, sistemul judecătoresc și Uniunea administratorilor autorizați.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Ce fac autoritățile ca să atragă investitori străini în Moldova și cum îi susținem pe cei deja prezenți, discutăm la Cutia Neagră PLUS. Invitați: Natalia Bejan, director Agenția pentru Investiți și Dumitru Vicol, analist financiar.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Detalii exclusive din dosarul fraudei bancare! 26 de milioane de lei sustrași din Banca de Economii prin firma lui Vlad Andronachi, cheltuiți pe imobile, mașini, studii la Cambridge și tratament la o clinică de lux din Elveția.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Preşedintele Consiliului Superior al Procurorilor, Dumitru Obadă, este invitatul de astăzi la Cutia Neagră PLUS cu Mariana Rață.

В Митрополии Молдовы заявили о давлении на церковь "как в советское время"
В Митрополии Молдовы заявили о давлении на церковь "как в советское время"
Как распознать дипфейк видео и почему о них все чаще говорят в контексте выборов?
Как распознать дипфейк видео и почему о них все чаще говорят в контексте выборов?
Прогноз погоды на выходные: тепло и без осадков
Прогноз погоды на выходные: тепло и без осадков
Лишение прав, штраф в 150 000 леев и до 4 лет тюрьмы: с 7 сентября в Молдове ужесточили наказания для пьяных водителей
Лишение прав, штраф в 150 000 леев и до 4 лет тюрьмы: с 7 сентября в Молдове ужесточили наказания для пьяных водителей
/ВИДЕО/ Ковеши: У европейской прокуратуры есть полномочия расследовать хищения из фондов ЕС в Молдове
/ВИДЕО/ Ковеши: У европейской прокуратуры есть полномочия расследовать хищения из фондов ЕС в Молдове

08 сентября 2024, час 03:25

Current Time 0:00
/
Duration Time 0:00
Progress: NaN%
Verde-n ochi cu Mariana Rață: Zero bani din Rusia vs. 2,2 miliarde de euro de la UE! Întrebarea de care se teme Putin și toată propaganda Moscovei
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Procurorul-șef al Parchetului European, Laura Codruța Kovesi este prima invitată a emisiunii Cutia Neagră cu Mariana Rață din noul sezon.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Cutia Neagră cu Mariana Rață revine cu un nou sezon la TV8. Mai multe discuții despre cele mai importante subiecte, aflați în curând.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Facem totalurile evenimentelor politice, dar și pronosticuri pentru toamnă. /Invitații de astăzi ai emisiunii Cutia Neagră cu Mariana Rață sunt analiștii politici: Igor Boțan și Vlad Kulminski.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră cu Mariana Rață.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Fostul prim-ministru al Republicii Moldova, Ion Sturza, este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră cu Mariana Rață.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Ce se întâmplă în structurile subordonate la Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova? La ce nivel a ajuns criminalitatea în Republica Moldova? Despre killerii pe trotinete, atacuri armate în plină stradă și reglările de conturi între grupări criminale vorbim astăzi cu ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros, la Cutia Neagră cu Mariana Rață.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Vicepreședintele Parlamentului, Vlad Bătrîncea, este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră cu Mariana Rață.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Vrem în Uniunea Europeană, dar cât de pregătiți suntem să adoptăm reforme și politici complicate și nepopulare? Drumul spre UE intră pe un făgaș birocratic. Când vom începe să avem fonduri europene, drumuri moderne și salarii ca în UE? Despre asta vorbim azi la Cutia Neagră! Invitați: Doina Gherman, vicepreședintele Parlamentului; Iulian Groza, director executiv Institutul pentru Politici și Reforme Europene.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Rusia pregătește provocări pentru a deturna alegerile din toamnă din Republica Moldova. Miza o reprezintă stoparea procesului de integrare în UE. Ce mijloace și personaje vor fi folosite? Cum se pot apăra instituțiile de stat? Discutăm astăzi la Cutia Neagră cu Mariana Rață. Invitați: Vadim Pistrinciuc, director executiv IPIS; Anatol Țăranu, analist politic.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Securitatea Republicii Moldova, pusă tot mai des la încercare înaintea alegerilor din toamnă. Care este miza și ce riscuri ne pasc, dar și cum sancționăm politicienii și partidele care fac jocul altor state - analizăm astăzi la Cutia Neagră cu Mariana Rață. Invitați: Grigore Novac, deputat BCS; Andrian Cheptonar, deputat PAS.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Invitatul din această seară a emisiunii Cutia Neagră este președintele „Partidului Nostru”, Renato Usatîi.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
A început febra pregătirilor pentru alegerile și referendumul din toamnă. Cât de pregătiți suntem pentru votul prin corespondență, dar și cum putem face față provocărilor - discutăm astăzi la Cutia Neagră cu Mariana Rață. Invitați: Iurie Ciocan, fost președinte CEC; Pavel Postică, vicepreședinte CEC.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
EXCLUSIV: Interviu pe sfârșit de mandat cu Ambasadorul SUA în Republica Moldova, Kent D. Logsdon. Detalii neștiute despre război, amenințări, reforma justiției, dar și noul sediu al ambasadei SUA.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră cu Mariana Rață.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, este invitata de astăzi a emisiunii Cutia Neagră cu Mariana Rață.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Viceprim-ministra pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov, este invitata de astăzi a emisiunii Cutia Neagră cu Mariana Rață.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, este invitata de astăzi a emisiunii Cutia Neagră cu Mariana Rață.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră cu Mariana Rață.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Trădare de țară? Fugarul Ilan Șor și-a adunat aliații la Moscova și i-a trimis acasă cu MILIOANE DE DOLARI. Cum urmau să fie folosiți banii, dar și ce pericole ne poate aduce “Pobeda” de la Moscova - analizăm astăzi la Cutia Neagră cu Mariana Rață.

/ВИДЕО/ Полиция нашла пропавшего 13-летнего подростка с помощью дрона
/ВИДЕО/ Полиция нашла пропавшего 13-летнего подростка с помощью дрона
Как распознать дипфейк видео и почему о них все чаще говорят в контексте выборов?
Как распознать дипфейк видео и почему о них все чаще говорят в контексте выборов?
Михай Попшой пригласил нового главу МИД Украины посетить Молдову
Михай Попшой пригласил нового главу МИД Украины посетить Молдову
/ФОТО/ На берегу Днестра в селе Рэскаец начали ремонт защитной дамбы
/ФОТО/ На берегу Днестра в селе Рэскаец начали ремонт защитной дамбы
В Митрополии Молдовы заявили о давлении на церковь "как в советское время"
В Митрополии Молдовы заявили о давлении на церковь "как в советское время"

Подпишитесь на новости по электронной почте

TV8.md - новостной сайт из Молдовы с актуальными социальными, политическими и экономическими новостями, прогнозом погоды, политическими ток-шоу, интервью и расследованиями.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. При цитировании опубликованных на сайте материалов обязательно указание в первом абзаце гиперссылки на страницу tv8.md.