Iachimovschi, despre concursul la șefia PA: „Am avut obiecții la trecerea preselecției, sper să fie un concurs corect”

missing
07 июня 2022, час 12:05

Candidatul la funcția de șef al Procuraturii Anticorupție, Octavian Iachimovschi, speră că acest concurs va fi unul corect și obiectiv. Înainte de a susține proba interviului acesta a discutat cu reporterul TV8 despre problemele din sistem și cum ar putea fi acestea rezolvate.

„Sper să fie un concurs obiectiv, un concurs corect și să câștige cel mai bun. Logic ar fi ca astăzi să fie anunțat candidatul”, a declarat Iachimovschi care a precizat că a înaintat o solicitare Comisie de preselecție prin care a cerut să examineze și dosarele contracandidaților, însă aceasta a fost respinsă.

Iachimovschi a declarat că a avut mai multe obiecții la etapa de preselecție.

„După câte cunoașteți am făcut obiecții la modul de trecere a preselecției, care în opinia mea nu a fost tocmai regulamentară. Comisia a scăpat din vedere anumite prevederi ale regulamentului, mai ales pe partea de punctare, de partea de apreciere”, a afirmat candidatul. 

Întrebat de reporterul TV8, dacă crede că candidata Veronica Dragalin ar fi favorizată, acesta a declarat: „Orice părere a mea în acest caz va fi una subiectivă și nu una obiectivă pentru că nu cunosc calitățile doamnei Dragalin și nu cunosc experiența ei din SUA”.

Cât despre problemele cu care se confruntă sistemul Procuraturii, Iachimovschi a declarat că acesta este „diabolizat într-un mod excesiv”.

„În acest sistem sunt mai multe probleme și probabil Procuratura și întreg sistemul de justiție este diabolizat într-un mod excesiv pentru că nu este problema numai în cei care lucrează în sistem și trebuie să fim atenți când criticăm și să face diferența dintre sistem și oamenii din sistem... Trebuie să ne concentrăm pe cei care fac rău acestui sistem, dar să nu uităm că acest sistem lucrează în baza unor perevederi”.

Candidatul la șefia PA afirmă că în cazul în care politicul nu va interveni în Procuratură, atunci rezultatele nu vor ezita să apară.

„Atunci când politicul nu se implică în Procuratură și în sistemul judecătoresc și acesta este real independent și actorii sistemului simt această independență atunci lucrurile merg mult mai bine, iar sistemul are posibilitatea de a scăpa de acei factori care sunt distructivi pentru sistemul judecătoresc”.

Reamintim că în aceste momente are loc proba interviurilor pentru candidații la funcția de șef al Procuraturii Anticorupție. Pentru început proba interviu a fost susținută de Veronica Dragalin și Adrian Bordianiu. Acum este intervievat Victor Brînza și urmează Octavian Iachimovschi.

În 18 mai, Comisia specială de preselecție a candidaților din cadrul Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) a anunțat că Veronica Dragalin a trecut etapa de preselecție în cadrul concursului pentru funcția de procuror-șef al Procuraturii Anticorupție (PA). Tot atunci Comisia specială s-a întrunit în ședință pentru a examina obiecțiile a doi dintre candidați, Octavian Iachimovschi și Adrian Bordianu și a decis de a respinge în tot obiecțiile înaintate de către aceștia și respectiv menținerea deciziei din 18 mai 2022, motivarea fiind transpusă în actele decizionale emise de Comisia specială.

Veronica Dragalin este reprezentantă a diasporei, jurist de profesie, în prezent, procuror adjunct al Statelor Unite, Secția de corupție publică și drepturi civile.

Este fiica Elenei Dragalin, președinta organizației Moldova-AID și cea care organizează în fiecare an tradiționala Convenție moldo-americană, eveniment care întrunește reprezentanți ai instituțiilor guvernamentale americane și din Republica Moldova, dar și persoane originare din Republica Moldova și stabilite cu traiul în Statele Unite ale Americii. 

Comisia specială s-a convocat în ședință închisă, în format on-line, pe platforma ZOOM. Etapa interviurilor, s-a desfășurat în perioada 17-18 mai.

TV8.md reamintește că pe 10 mai, CSP a anunțat cei trei candidați admiși în proba finală la concursul pentru șefia PA. Este vorba despre procurorii Adrian Bordianu, Veronica Dragalin și Octavian Iachimovschi, dosarele cărora au fost examinate de către Comisia specială pe 10 mai, în ședință închisă.

În urma examinării dosarelor, s-a stabilit că trei din cei cinci candidați au întrunit criteriile de eligibilitate. Aceștia au fost promovați la etapa interviului. Ceilalți doi candidați, Oleg Potîrniche și Victor Brînză, nu au respectat criteriile. Respectiv, Comisia a decis colegial descalificarea din concurs, pe motivul nepromovării etapei de eligibilitate.

Ulterior, pe 12 mai, Consiliul Superior al Procurorilor a anunțat că încă un candidat a fost desemnat eligibil la a fi promovat pentru proba finală la concursul pentru șefia Procuraturii Anticorupție. Comisia specială de preselecție a candidaților la funcția de procuror șef al PA s-a întrunit în ședință extraordinară, pentru a reexamina dosarul lui Victor Brînză.

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md

Campania electorală pentru alegerile prezidențiale și referendum a determinat Kremlinul să își mobilizeze toate resursele din R. Moldova. În lupta pentru fotoliul de șef al statului, dar și pentru compromiterea referendumului, au fost aruncate chiar și cele mai „sfinte” resurse - preoții. Cutia Neagră PLUS a aflat că în campania de colectare a semnăturilor pentru candidata Victoria Furtună, susținută de gruparea criminală Șor, au fost implicați activ și câțiva preoți din nordul republicii. Fețele bisericești au adunat semnături de la oameni din sate sub pretexte false. Aceiași preoți, cu câteva săptămâni mai devreme, au fost în pelerinaj la Moscova de unde s-ar fi întors cu instrucțiuni și carduri bancare MIR.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Afaceri profitabile în UE și cetățenie europeană. Ce secrete ascunde în familie candidatul pro-rus Vasile Tarlev? Ce nu a spus Natalia Morari despre investiția sa în Bitcoin? Din ce surse financiare trăiește și cine stă în spatele Victoriei Furtună? Aflați în noua investigație de la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Unsprezece candidați s-au înscris în cursa electorală pentru alegerile prezidențiale din 20 octombrie. Cei mai mulți dintre ei nu sunt noi în politică. Au deținut anterior funcții publice în Guvern sau au fost aleși locali. Și-au schimbat viziunile politice în funcție de context. Au făcut promisiuni electorale, dar nu le-au respectat. S-au jurat că nu vor face anumite lucruri, dar și-au încălcat cuvântul. Cutia Neagră PLUS a urmărit cum și-au schimbat în timp retorica unii actuali candidații la funcția de șef al statului și vă spunem despre ei în noua investigație.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Procurorul general, Ion Munteanu, este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră PLUS cu Mariana Rață.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Găgăuziyaland, proiectul electoral al lui Ilan Șor, are un sponsor misterios din echipa fugarului Gheorghe Cavcaliuc. Parcul de distracții a fost deschis în ajunul campaniei pentru alegerile prezidențiale. Inaugurarea a avut loc în lipsa autorizației de funcționare și în pofida încălcărilor admise la construcție.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Emisiunea Cutia Neagră PLUS se întoarce cu un NOU SEZON de investigații. În fiecare duminică - demascăm hoții și analizăm minuțios fărădelegile. Doar la TV8!
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS a realizat investigații despre promisiuni electorale false făcute de Șor, în spatele cărora se ascundeau scheme de spălarea a banilor. Investigații despre riscurile de Securitate pentru R. Moldova ascunse în activitatea unei companii de taxi, sau în predicile bisericești ale unor clerici din Mitropolia Moldovei, despre problemele din justiție și cele legate de vetting, despre ilegalități si hoții care se întâmplă chiar astăzi în R. Moldova și încă ar putea fi oprite. Ce s-a întâmplat după apariția acestora, dar și cum reacționează autoritățile atunci când presa de investigații le semnalează ilegalități?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Directorul Agenției Proprietăți Publice, Roman Cojuhari, este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Peste 70 de judecători au fost cercetați penal în ultimii 10 ani în R. Moldova pentru acte de corupție, trafic de influență, spălare de bani sau emiterea unor hotărâri contrare legii. Dar până astăzi, niciun magistrat nu a ajuns la închisoare. Reporterul de la Cutia Neagră PLUS a analizat cele mai răsunătoare dosare pornite pe numele magistraților și vă spune care este soarta lor.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Este unul dintre cei mai vizibili și vocali bloggeri pro-Kremlin din Moldova. A servit tuturor oligarhilor apropiați puterii, iar acum promovează activ agenda lui Ilan Șor. În ultimii ani, Gabriel Călin a făcut mai multe achiziții importante. Ce îl leagă pe Gabriel Călin de interesele Kremlinului și ce bunuri și-a procurat, aflați de la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS: Președintele interimar al Consiliului Superior al Magistraturii, Sergiu Caraman
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Mai mulți tineri moldoveni au fost folosiți în ultimul an într-o campanie amplă de destabilizare a opiniei publice din Moldova și din Franța. Executorii au conexiuni directe cu protestele organizate la Chișinău de Partidul Șor. Iar scenariile poartă semnătura serviciilor secrete rusești. „Pionii FSB pe axa Chișinău-Paris”, o investigație transfrontalieră realizată de Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS: Andrei Năstase /16.06.2024
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
INTERVIU EXCLUSIV cu Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii la Chișinău, FERN HORINE.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Munca în Guvern poate aduce venituri de milioane. Mai mulți secretari de stat și șefi de direcții câștigă din salarii și indemnizații mai mult decât primele persoane în stat la un loc. Cine sunt și unde lucrează funcționari cu cele mai mari venituri, aflați la Cutia Neagră Plus.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră Plus: Cum prindem ultimul tren al reformelor în justiție
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
O decizie a Procuraturii Anticorupție din perioada lui Alexandr Stoianoglo a deschis calea pentru 11 judecători implicați în Laundromat să ceară despăgubiri de milioane de la stat. Despăgubirile au fost dictate de instanță chiar dacă mulți dintre ei sunt judecați încă pe alte dosare.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
O rețea internațională de partide extremiste pro-ruse din Uniunea Europeană au legat de curând o colaborare cu Partidul Renaștere, asociat lui Ilan Șor. La evenimentul comun, organizat în Bulgaria, a participat și controversatul politician găgăuz Victor Petrov. Asta chiar dacă se află în lista de sancțiuni a Uniunii Europene și a primit interdicție de călătorie în UE. Despre conexiunile din UE ale agenților de influență rusească din Moldova, aflați într-o nouă anchetă de la „Cutia Neagră PLUS”!
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Multimilionari ruși, interesați de cetățenia moldovenească. Scheme de corupție la obținerea permiselor auto. Șeful Agenției Servicii Publice, Mircea Eșanu, face dezvăluiri incendiare la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră Plus: Fostul șef de la Calea Ferată, Oleg Tofilat /14.04.2024

/ВИДЕО/ 10% избирателей подкуплены? НЦБК наложил 350 штрафов в размере от 25 до 37 тысяч леев
/ВИДЕО/ 10% избирателей подкуплены? НЦБК наложил 350 штрафов в размере от 25 до 37 тысяч леев
/ВИДЕО/ Плахотнюк выиграл дело в суде Евросоюза, но остается в санкционных списках
/ВИДЕО/ Плахотнюк выиграл дело в суде Евросоюза, но остается в санкционных списках
/ВИДЕО/ Лукашенко намерен в седьмой раз стать президентом Беларуси
/ВИДЕО/ Лукашенко намерен в седьмой раз стать президентом Беларуси
/ФОТО/ В Анкаре у здания аэрокосмической компании произошел теракт. Погибли 4 человека, 14 ранены
/ФОТО/ В Анкаре у здания аэрокосмической компании произошел теракт. Погибли 4 человека, 14 ранены
Россия "вложила" миллионы долларов в Молдову для подкупа избирателей. Глава полиции озвучил новые детали расследования
Россия "вложила" миллионы долларов в Молдову для подкупа избирателей. Глава полиции озвучил новые детали расследования

/VIDEO/ Verde-n ochi: De ce hoții din Moldova se tem de UE și se opun procesului de integrare al țării noastre?

missing
21 сентября 2024, час 22:33

În ediția de astăzi a editorialului Verde-n ochi cu Mariana Rață aflăm de ce corupții și criminalii se tem de Uniunea Europeană și se opun procesului de integrare a Republicii Moldova în UE. 

Principalul motiv este frica de pușcărie. În momentul în care R. Moldova va deveni membră a UE, marii corupți din R. Moldova nu vor mai putea scăpa de pușcărie decât refugiindu-se în Rusia sau Africa. Cel mai dureros pentru ei însă este că vor pierde toate bunurile obținute prin fraudă -  case luxoase, mașini scumpe, avioane, iahturi, conturile bancare ticsite cu bani furați de la noi. Și nu mă refer aici la un vis frumos, ci la date concrete, confirmate oficial!

Ca să nu vă plictisesc cu multe cifre, am să vă arăt doar o hartă a lumii. Țările colorate în nuanțe de roșu sunt cele mai corupte din lume, iar cel colorate în galben - sunt cele mai puțin afectate de corupție. 

Așa cum se vede din desen, statele cele mai reziliente în fața corupției se găsesc în Uniunea Europeană. Iar Rusia se confruntă cu probleme de corupție, care se agravează de la an la an. Hărțile de mai sus prezintă Indicelui mondial de Percepție a Corupției. Dar haideți să vorbim despre lucruri și mai concrete.

Președinți, premieri, miniștri și deputați corupți există peste tot. Marea diferența este că în UE aceștia ajung să facă pușcărie. Iar în Rusia ei guvernează de zeci de ani. 

În ultimii 10 ani, în Uniunea Europeană, au existat mai multe cazuri notabile de condamnare a demnitarilor înalți pentru corupție:

Fostul prim-ministru italian Silvio Berlusconi a fost condamnat în 2013 la 4 ani de pușcărie;

Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy a fost condamnat în 2021 la 3 ani de închisoare  pentru corupție și trafic de influență;

Fost președinte al Camerei Deputaților din România, Liviu Dragnea (prietenul lui Vlad Plahotniuc), a făcut 2 ani de pușcărie pentru acte de corupție. La momentul condamnării, era cel mai influent politician și oligarh din România. 

Justiția din Uniunea Europeană a reușit, în ultimul deceniu, să trimită după gratii cel puțin 5 prim-miniștri corupți, iar alți cinci președinți de țară au fost sau mai sunt cercetați penal pentru acte de corupție. 

În UE, politicienii corupți se tem de procurori și judecători. În Rusia, lucrurile stau pe dos. 

Nu există niciun caz în care un fost prim-ministru sau fost președinte să fi fost condamnat pentru corupție. Asta chiar dacă Rusia clocotește de corupție înaltă. 

În Rusia, fac pușcărie nu corupții, ci cei care luptă împotriva corupției. Iar cei mai mari demascatori ai corupției au fost pur si simplu omorâți: 

Boris Nemțov, unul dintre principalii opozanți ai lui Putin și un aprig luptător împotriva corupției din Rusia, a fost împușcat cu aproape zece ani în urmă în plină stradă, chiar lângă zidurile Kremlinului;

Cu jumătate de an în urmă, un alt lider al opoziției și demascator al marelor fraude din Rusia, Alexei Navalii, a fost ucis în pușcărie. Fusese condamnat la 30 de ani de închisoare pentru că a avut curajul să vorbească despre averile impunătoare, adunate din fraudă, ale elitei politice rusești;

Jurnalista de investigații  Anna Politkovskaya, a fost împușcată în liftul blocului în care locuia pentru anchetele despre marea corupție din Rusia.

Cele mai mari fraude financiare din Moldova le avem „importate” tot din Rusia. În primul rând, mă refer la Spălătoria rusească. 22 de miliarde de dolari proveniți din Rusia au tranzitat sistemul bancar moldovenesc în drumul lor spre paradisuri fiscale. R. Moldova a ratat, în acest caz, să încaseze cel puțin 540 de milioane de dolari, taxe de stat.  

Furtul miliardului are de asemenea rădăcini rusești, în fraudă fiind implicate mai multe companii și bănci din Rusia. 

Aceste dosare cu prejudicii de miliarde de lei încă nu au finalitate, deși au trecut 10 ani de producerea lor. Justiția moldovenească încă nu a decis la ce sistem de luptă cu corupția să se racordeze: la cel rusesc - mărinimos cu corupții sau cel european - necruțător cu cei care fură din banii publici. 

Nicio țară din UE nu a vrut singură să se curățe de corupția înaltă. Statele UE care au excelat în lupta împotriva corupției, au făcut-o sub presiunea structurilor Uniunii Europene care au condiționat suportul cu progrese concrete în combaterea corupției mari. Cel mai ilustrativ pentru noi este cazul României. DNA a excelat nu grație voinței politice din Guvern și Parlament, ci în pofida obstacolelor puse de politicienii români. Aliatul DNA în acestă luptă a fost poporul și Comisia Europeană. 

Așadar, Vă spun verde-n ochi: e timpul să alegem ce fel de luptă cu corupția ne dorim în Moldova. După modelul european – cu marii corupți în pușcărie, sau după modelul rusesc – cu ei în fruntea statului. 

/VIDEO/ Verde-n ochi: Unde sunt banii de la UE? Cum au fost cheltuiți 2,2 miliarde de euro în Moldova
/VIDEO/ Verde-n ochi cu Mariana Rață: Zero bani din Rusia vs. 2,2 miliarde de euro de la UE! Întrebarea de care se teme Putin

Care sunt prognozele referendumului de duminică? Este sau nu umbrit acesta de alegerile prezidențiale? Care este miza, dar și scenariile ce ar putea avea loc după vot – analizăm astăzi la Cutia Neagră cu Mariana Rață. Invitați: Nicu Popescu, președintele Asociației Cetățeni pentru Europa /Iulian Groza, președinte IPRE.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Verde-n ochi: Apostolii minciunii și războiului. În ultimele săptămâni am devenit martori ai unei implicări agresive a unor preoți și episcopi în campania electorală pentru alegerile prezidențiale. Cel mai vizibil dintre toți este Episcopul de Bălți și Fălești, Marchel. Desigur, nu este pentru prima dată când Episcopul Marchel sau alte fețe bisericești promovează discurs politic în slujbele religioase, inclusiv discurs de ură. Nici nu e premieră că susțin anumiți politicieni în alegeri.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
De unde vin milioanele pentru destabilizări și cine își va asuma consecințele? De ce unor politicieni le este frică de integrarea în Uniunea Europeană? /Vom mai avea surprize până la alegeri? Cine ar putea fi exclus din cursa prezidențială? Cine sunt candidații care au ajuns în vizorul poliției și procurorilor?
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Verde-n ochi: Pensii de lux în UE vs. sărăcia pensionarilor din Republica Moldova și Rusia. Noua ediție Verde-n ochi cu Mariana Rață este despre pensii. În ultima perioadă, am discutat cu mai mulți pensionari de la noi. Toți ei se plâng de pensia mică pe care o primesc. O bătrânică din Cantemir cu greu își stăpânea lacrimile în timp ce îmi vorbea despre pensia ei de 1200 de lei, din care cu greu se descurcă singură. Femeia întreba disperată când se vor mări pensiile și pentru bătrânii noștri necăjiți?
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, este invitatul emisiunii Cutia Neagră cu Mariana Rață.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Verde-n ochi: Putin, Lavrov, Peskov și viața de lux a copiilor lor în Europa. Fiecare din noi își dorește o viață mai bună pentru copiii săi. Bogații din Rusia nu sunt o excepție. Principala destinație de trai a odraslelor oamenilor din anturajul lui Putin sunt țări din Europa de Vest și SUA. Unde se bucură de educație de top, viață de lux și rețele globale de afaceri. Lista oligarhilor și demnitarilor ruși cu familii și proprietăți în Occident, inclusiv în Uniunea Europeană, este foarte lungă. Semn că, dincolo de ce le spun ei oamenilor de la televizor despre degradarea Occidentului, ceea ce au ei mai drag – familiile și banii, țin tocmai în această parte a lumii. Acolo unde există siguranță, cultură și progres. 
Cutia Neagră
Cutia Neagră
În noul editorial „Verde-n ochi” cu Mariana Rață aflăm de ce corupții și criminalii se tem de Uniunea Europeană și se opun procesului de integrare a Republicii Moldova în UE. Principalul motiv este frica de pușcărie. În UE, politicienii corupți se tem de procurori și judecători. În Rusia, lucrurile stau pe dos. În momentul în care țara noastră va deveni membră a UE, marii corupți din Moldova nu vor mai putea scăpa de pușcărie decât refugiindu-se în Rusia sau Africa. Cel mai dureros pentru ei însă este că vor pierde toate bunurile obținute prin fraudă: case luxoase, mașini scumpe, avioane, iahturi, conturile bancare ticsite cu bani furați de la noi.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Președintele Parlamentului, Igor Grosu este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră cu Mariana Rață.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Noua ediție „Verde-n ochi” cu Mariana Rață este despre una dintre cele mai importante manipulări folosite de cei care sunt împotriva apropierii Republicii Moldova de Uniunea Europeană.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Interviu exclusiv cu fostul președinte al Republicii Moldova, Nicolae Timofti. /Detalii din culisele luptei politice cu Plahotniuc, dar și despre confruntarea cu Putin.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Verde-n ochi cu Mariana Rață: Zero bani din Rusia vs. 2,2 miliarde de euro de la UE! Întrebarea de care se teme Putin și toată propaganda Moscovei
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Procurorul-șef al Parchetului European, Laura Codruța Kovesi este prima invitată a emisiunii Cutia Neagră cu Mariana Rață din noul sezon.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Cutia Neagră cu Mariana Rață revine cu un nou sezon la TV8. Mai multe discuții despre cele mai importante subiecte, aflați în curând.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Facem totalurile evenimentelor politice, dar și pronosticuri pentru toamnă. /Invitații de astăzi ai emisiunii Cutia Neagră cu Mariana Rață sunt analiștii politici: Igor Boțan și Vlad Kulminski.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră cu Mariana Rață.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Fostul prim-ministru al Republicii Moldova, Ion Sturza, este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră cu Mariana Rață.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Ce se întâmplă în structurile subordonate la Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova? La ce nivel a ajuns criminalitatea în Republica Moldova? Despre killerii pe trotinete, atacuri armate în plină stradă și reglările de conturi între grupări criminale vorbim astăzi cu ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros, la Cutia Neagră cu Mariana Rață.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Vicepreședintele Parlamentului, Vlad Bătrîncea, este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră cu Mariana Rață.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Vrem în Uniunea Europeană, dar cât de pregătiți suntem să adoptăm reforme și politici complicate și nepopulare? Drumul spre UE intră pe un făgaș birocratic. Când vom începe să avem fonduri europene, drumuri moderne și salarii ca în UE? Despre asta vorbim azi la Cutia Neagră! Invitați: Doina Gherman, vicepreședintele Parlamentului; Iulian Groza, director executiv Institutul pentru Politici și Reforme Europene.
Cutia Neagră
Cutia Neagră
Rusia pregătește provocări pentru a deturna alegerile din toamnă din Republica Moldova. Miza o reprezintă stoparea procesului de integrare în UE. Ce mijloace și personaje vor fi folosite? Cum se pot apăra instituțiile de stat? Discutăm astăzi la Cutia Neagră cu Mariana Rață. Invitați: Vadim Pistrinciuc, director executiv IPIS; Anatol Țăranu, analist politic.

Обработаны 100% бюллетеней. Предварительные итоги выборов и референдума в Молдове
Обработаны 100% бюллетеней. Предварительные итоги выборов и референдума в Молдове
Предварительные итоги президентских выборов в Молдове: Санду и Стояногло выходят во второй тур (Обновлено)
Предварительные итоги президентских выборов в Молдове: Санду и Стояногло выходят во второй тур (Обновлено)
Юлия Навальная готова баллотироваться в президенты, если вернется в Россию
Юлия Навальная готова баллотироваться в президенты, если вернется в Россию
Майя Санду заявила о покупке 300 тысяч голосов организованной преступной группой
Майя Санду заявила о покупке 300 тысяч голосов организованной преступной группой
Избирательные участки закрылись. Президентские выборы и референдум состоялись
Избирательные участки закрылись. Президентские выборы и референдум состоялись

Подпишитесь на новости по электронной почте

TV8.md - новостной сайт из Молдовы с актуальными социальными, политическими и экономическими новостями, прогнозом погоды, политическими ток-шоу, интервью и расследованиями.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. При цитировании опубликованных на сайте материалов обязательно указание в первом абзаце гиперссылки на страницу tv8.md.