Tânărul Holger Rune a reușit să se impună la Mastersul de la Paris. Tenismanul danez a dispus în finală de chiar deținătorul trofeului, sârbul Novak Djokvovic după 3 seturi foarte disputate.
În primul set al finalei, care a durat 36 de minute, Djokovic a servit foarte bine, iar diferența s-a făcut în al patrulea game, atunci când fostul număr 1 mondial a realizat break-ul și s-a impus cu 6-3.
Singurul break al setului al doilea a venit în al doilea game, de data aceasta pe serviciul sârbului.
Motivat de revenirea din game-ul anterior, Rune a reușit break-ul, după care nu a mai ezitat pe propriul serviciu și a închis setul la 6-3 cu un game alb.
Setul decisiv a fost unul foarte disputat, iar ultimul game a fost și cel mai lung al partidei.
Danezul a reușit să salveze nu mai puțin de 6 mingi de break, iar după mai bine de 15 minute Rune a închis setul la 7-5 și a obținut victoria carierei în fața fostului număr 1 mondial.
Holger Rune obține primul succes împotriva lui Djokovic, în fața căruia avea un eșec în primul tur de la US Open 2021.
Ultima competiție a anului în tenisul masculin va fi Turneul Campionilor de la Torino programat în perioada 13 - 20 noiembrie.