politic

/VIDEO/ Cutia Neagră Plus: Un an de stare de urgență. Deciziile controversate luate de Comisia Situații Excepționale

04 декабря 2022, час 21:27

Mai bine de un an de zile, Comisia pentru Situații Excepționale a fost cea care a luat cele mai importante decizii în Republica Moldova. Hotărârile au vizat în principal asigurarea Republicii Moldova cu energie electrică ieftină din Transnistria. Pentru realizarea acestui obiectiv, autoritățile constituționale au făcut o serie amplă de  concesii Tiraspolului. 

Cedările Guvernului față de regimul nerecunoscut  de la Tiraspol nu au rezolvat însă definitiv problema. Ele au fost niște paliative care au încurajat regimul secesionist să își umfle pretențiile față de Chișinău. Cutia Neagră și-a propus să analizeze cele mai importante decizii ale CSE și impactul acestora pe termen lung.

Pe 1 decembrie 2022, Parlamentul a prelungit Starea de Urgență cu încă 60 de zile. Pentru prima dată, starea de urgență în energetică a fost instituită la 22 octombrie 2021, la aproape trei luni după instaurarea Guvernului Gavrilița. De atunci, starea de urgență a fost prelungită la fiecare două luni. Comisia pentru Situații Excepționale a emis până în prezent 50 de dispoziții. Cele mai importante hotărâri sunt legate de situația energetică a statului.   

În toată această perioadă, Republica Moldova a preferat să cumpere energia electrică produsă de Centrala Termoelectrică de la Cuciurgan, proprietate a gigantului rusesc RAO UES, în schimbul concesiilor făcute față de Tiraspol.  

Pe 29 aprilie curent, Comisia pentru Situații Excepționale a emis o decizie conform căreia s-a făcut excepție de la o serie amplă de legi. Agenția de Mediu a fost obligată să emită pentru Uzina Metalurgică Moldovenească din Râbnița autorizațiile de mediu valabile până la 31 mai 2022. 

Problemele combinatului metalurgic din Transnistria au început în toamna lui 2021, când Comisia Europeană a modificat legislația cu privire la exporturile de deșeuri. Uniunea Europeană a obligat atunci firmele care importă deșeuri de pe piața europeană să respecte mai normele de mediu. Uzina transnistreană nu le respecta și continuă să le ignore și în prezent. 

Combinatul metalurgic este unul dintre cei mai mari contribuabili la bugetul regimului separatist. Această întreprindere primește gaze naturale de la Tiraspoltransgaz la prețul de 1.500 de ruble transnistrene pentru o mie de metri cubi, echivalentul a 75 de euro. 

Ulterior, combinatul oferă gazul primit de la operatorul transnistrean Centralei de la Cuciurgan și plătește doar pentru conversia gazelor în energie electrică. Totodată, întreprinderea este și cea care asigură influxul de valută al regiunii transnistrene. 

De exemplu, la sfârșitul anului 2021, Uzina Metalurgică exporta produse în valoare de peste 400 de milioane de dolari, care însemnau la acel moment aproape jumătate din exporturile regiunii. Această valută introdusă în regiune asigură funcționarea economiei și stabilitatea rublei transnistrene.

În perioada 10 noiembrie 2021 și 31 martie 2022, combinatul metalurgic din stânga Nistrului a avut interdicția să importe fier vechi din UE. Uzina a continuat să funcționeze la capacitate redusă doar cu materie primă colectată de pe cele două maluri ale Nistrului.  

În răstimpul interdicției de import de deșeuri metalice din UE, o firmă din România, MMS Minerals Minerals & Metals SRL, conectată la BPM, companie care colectează fier vechi din Moldova, a livrat mii de tone de fontă Uzinei Metalurgice Moldovenești.

Mai exact, la începutul lui martie curent, firma din România a încercat să transporte la Râbnița 13 camioane cu fontă. În urma analizei de laborator, s-a stabilit că în camioanele respective nu era fontă, ci deșeuri de fontă. Camioanele au fost arestate, iar la începutul lui mai au dispărut misterios.

Pe 13 mai, Departamentul antifraudă și conformare al Serviciului Vamal și Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale au demarat investigațiile în acest caz.

Actualmente, potrivit procurorilor, investigațiile în cadrul cauzei penale continuă. 

Pe 31 martie 2022, la solicitarea Guvernului Republicii Moldova, Comisia Europeană a permis reluarea exportului de deșeuri în Transnistria. Însă pentru a putea să facă importuri de fier vechi din UE, întreprinderea transnistreană a avut nevoie autorizațiile de mediu eliberate de Agenția de Mediu de la Chișinău. 

După un control efectuat la Uzina Metalurgică, Agenția de Mediu a depistat mai multe nereguli și a refuzat să elibereze autorizațiile. Un document al Agenției de Mediu, ajuns în posesia Cutiei Negre, arată că datele prezentate de Uzina Metalurgică nu au fost colectate de un laborator acreditat. 

Agenția de Mediu a mai menționat că raportul prezentat de conducerea uzinei a fost elaborat în 2020, iar datele inventarierii surselor de poluare erau din 2017. Prin urmare, agenția și-a motivat refuzul prin faptul că datele prezentate nu arată situația poluării atmosferice la zi.

La două săptămâni după refuz, peste capul Agenției de Mediu, Comisia pentru Situații Excepționale a acordat temporar întreprinderii transnistrene autorizațiile necesare. Această decizie a permis uzinei să importe materie primă din UE. 

Ministra Mediului de atunci, Iuliana Cantaragiu, a recunoscut că decizia a fost una politică și, chiar dacă nu se respectau condițiile de mediu, s-a decis să se ofere autorizațiile în schimbul energiei electrice ieftine. „Ceea ce vizează nemijlocit autorizația asta pe o lună de zile care a fost dată, ea a fost obiectul tranzacției. Pe deoparte, noi aveam nevoie de curent electric la un preț avantajos, mai bun decât îl oferea oricine. Și pe de altă parte, uzina voia să funcționeze. - Deci, această uzină a obținut autorizația pentru încă o lună, doar pentru ca Republica Moldova să poată să primească curent electric la un preț avantajos? - Da! Pentru ca cetățenii să poată să beneficieze de curent electric la un preț mic - Dacă nu ar fi fost această componentă a tranzacției, curentul electric și prețul mic, ea ar fi primit autorizație de mediu? - Nu!“, a menționat Iuliana Cantaragiu.

Din aprilie și până în octombrie, Comisiei pentru Situații Excepționale a prelungit de patru ori autorizația temporară, chiar dacă uzina a ignorat în continuare legislația de mediu. 

În septembrie, la trei zile după ce CSE a emis penultima autorizație de mediu, în cadrul emisiunii Cutia Neagră, Natalia Gavrilița a recunoscut că problema ecologică este subiectul unor negocieri mai largi pe care Guvernul Republicii Moldova le duce cu autoritățile neconstituționale din stânga Nistrului. 

Prim-ministra a spus atunci că CSE este obligată să acorde autorizațiile de mediu în schimbul energiei electrice ieftine: „La moment, continuăm să încheiem și să negociem în fiecare lună cu centrala de la Cuciurgan, pentru că aceasta ne permite să ținem controlul asupra prețului la energie electrică. - Pentru că ați pomenit faptul că încheiem în fiecare lună și de fiecare dată asta coincide cu faptul că prelungim autorizațiile de mediu pentru Uzina Metalurgică de la Rîbnița. Puteți să ne spuneți, asta este piesa noastră de schimb în negocieri? - Este un pachet mai larg de negocieri, se discută pe mai multe subiecte care țin de relația noastră cu regiunea transnistreană, dar da, asta face parte, evident, din pachetul de negocieri. Există un proces în derulare, un proces legal, conform normelor obișnuite. Recent, a mai fost o verificare și au fost depistate anumite neconcordanțe sau nereguli care trebuie înlăturate. Și de aceea în procesul obișnuit de acordare a autorizației a fost un refuz, dar prin decizia Comisiei pentru situații excepționale, atunci când avem un rezultat al negocierilor și menținem acest preț de 59 și 9 pentru megawatt ora, prelungim temporar și autorizația. - Asta arată foarte ciudat doamna prim-ministru. Noi recunoaștem că ei nu tocmai respectă normele de mediu, dar noi închidem ochii la faptul că cu respectă normele de mediu, pentru că noi avem nevoie de energie electrică - Noi avem nevoie de prețuri rezonabile pentru cetățeni. Da!“. 

În perioada 1 martie - 1 septembrie 2022, cât a avut autorizație de mediu, în Transnistria au fost importate peste 34 de mii de tone de fier vechi.

De la începutul lui octombrie, Gazprom a început să livreze numai 5,7 milioane de metri cubi de gaze pe zi Republicii Moldova. Volumul livrat a reprezentat doar 70% din necesarul de gaze pentru ambele maluri ale Nistrului. Tiraspolul a informat Chișinăul că urmează să micșoreze cantitatea de energie electrică furnizată pentru partea dreaptă, de la 70% la doar 27% din necesar. 

Pe 31 octombrie, Andrei Spînu a declarat că Centrala de la Cuciurgan nu va mai livra de loc energie electrică pe malul drept. Acesta a fost momentul în care a expirat și ultima autorizație de mediu emisă pentru combinatul metalurgic. 

Astăzi, Republica Moldova cumpără întreaga cantitate de energie electrică de pe piața europeană. Chiar dacă Tiraspolul acuză Chișinăul că a redus la jumătate gazele livrate în Transnistria, Uzina Metalurgică Moldovenească continuă să funcționeze. Tiraspolul a explicat că  uzina lucreze în weekenduri, în timp de noapte, pentru stabilizarea sistemului energetic.

Concesiile făcute Tiraspolului în schimbul electricității ieftine nu s-au limitat doar la oferirea autorizațiilor de mediu pentru Uzina Metalurgică din Râbnița. În iunie 2022, aceeași comisiei a propus elaborarea unui mecanism pentru conectarea agenților economici transnistreni la sistemul bancar al Republicii Moldova.  

O decizie a Comisiei pentru Situații Excepționale din 28 iunie 2022 a stabilit un mecanism provizoriu pentru reglementarea activității economice a agenţilor economici din regiunea transnistreană în perioada stării de urgenţă.

Leii acumulați de Centrala Termoelectrică de la Cuciurgan din plăţile pentru energia electrică furnizată pe malul drept al Nistrului, 200 de milioane de lei lunar, urmau să fie virați unei companii desemnate de către operatorul energetic.

Mai mult, intermediarul urma să transfere banii respectivi în conturile bancare de la Chișinău ale altor companii din Transnistria care urmau să folosească banii pentru achiziționarea bunurilor de consum pentru populaţia din regiunea transnistreană.

Și acest mecanism a reprezentat o concesie în schimbul energiei electrice ieftine. Problema agenților economici din Transnistria este că nu au dreptul să își deschidă conturi în dolari sau euro în băncile comerciale de la Chișinău.

Centrala de la Cuciurgan susține că acumulează anual peste 2 miliarde de lei pe care în stânga Nistrului nu-i poate converti în valută.     

ALEXANDRU FLENCHEA, fost viceprim-ministru pentru reintegrare: 

„Ei mereu au prea mulți lei și nu au ce face cu ei și vor dolari. Respectiv, dacă nu vreți să ne achitați în dolari, fiți buni și găsiți o modalitate de a converti acești lei în dolari. Deci, e clar de unde în general a apărut problema. Dânșii au discutat diferite modalități cum ar putea să fie depășită această situație despre un pretins surplus de lei în stânga Nistrului. Inclusiv, lor li s-a propus să accepte circulația leului. Lucrul ăsta scoate problema, lucru pe care nu l-au acceptat din considerente politice. Pe moment, constatăm că contract de livrare energie nu avem, energie electrică din stânga Nistrului nu avem. Autorizații de mediu Uzina de la Râbnița nu are.”  

Mecanismul prevăzut în decizia CSE nu a fost folosit niciodată, chiar dacă a fost elaborat până „pe ultima sută de metri”, potrivit chiar unei surse a Cutiei Negre. Dacă ar fi fost implementat, acest mecanism ar fi funcționat pe o perioadă de circa patru luni și ar fi oferit posibilitatea Tiraspolului să obțină echivalentul a circa 40 de milioane de dolari.  

În contextul în care Occidentul aplică sancțiuni sistemului bancar rusesc și celui transnistrean prin deconectarea de la SWIFT, Republica Moldova urma să asigure cu valută forte Centrala Termoelectrică de la Cuciurgan proprietate a gigantului rusesc RAO UES.

O altă decizie care a provocat discuții aprinse a fost luată de CSE la mijlocul lunii octombrie. Comisia a hotărât să acorde un împrumut de peste un miliard de lei companiei Moldovagaz, pentru ca aceasta să își poată onora obligațiile contractuale față de Gazprom.

Într-o dispoziție din 19 octombrie, Comisia pentru Situații Excepționale a decis să aloce Energocomului 1 miliard 50 de milioane de lei. Ulterior, banii au fost împrumutați de Energocom către Moldovagaz, care ducea lipsă de lichidități pentru a plăti integral consumul pentru luna septembrie și avansul pentru luna octombrie. În calitate de garanție a acestui împrumut, Moldovagaz a gajat întreaga rețea de transportare a gazelor naturale. 

ANDREI SPÎNU, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale:

„Noi, Guvernul, am acționat corect și nu pretinde la nimic. Moldovagaz are o problemă, guvernul a oferit un împrumut, în schimb a cerut gaj. Dacă Moldovagaz întoarce acest împrumut, atunci contractul este realizat, nu e este nevoie de acest sistem de transport.“

Potrivit unor experți, decizia ridică semne de întrebare și comportă riscul ca Guvernul de la Chișinău să nu își mai poată recupera banii. Asta deoarece gajarea patrimoniului Moldovagaz a fost făcută fără acordul prealabil al acționarilor companiei moldo-ruse. Expertul în energetică, Sergiu Tofilat, consideră că decizia CSE ar putea să nu fie recunoscută de Gazprom.

Tofilat a menționat că, chiar dacă CSE poate aproba tranzacția prin derogare de la legea societăţilor pe acţiuni şi a statutului Moldovagaz, tratatele bilaterale moldo-ruse de protecţie a investiţiilor sunt mai presus decât legile naționale. Prin urmare, Gazprom poate contesta decizia CSE la un arbitraj internațional, iar gajarea să nu fie recunoscută.

SERGIU Tofilat, expert în energetică:

„Acest împrumut este asigurat cu acțiunile Transgaz și rețelele de transport a gazelor. Acest patrimoniu aparține Gazpromului, dar decizia de a-l gaja a fost luată cu derogare de la legislație. Comisia pentru Situații Excepționale a obligat Moldovagaz să transmită în gaj acest patrimoniu. Noi ne putem trezi cu un isc în arbitraj de la Gazprom, care va spune că: știți, asta e proprietatea privată și autoritățile Republicii Moldova au încălcat drepturile Gazpromului.“

Până în acest moment, acționarii Moldovagaz nu au venit cu o reacție la acest subiect și se pare că au acceptat tacit decizia CSE. Și Vadim Ceban, directorul Moldovagaz, a spus, în cadrul emisiunii “Novaya Nedelya” de la TV8, că la acel moment acest împrumut a fost singura soluție corectă. 

 VADIM CEBAN, Director Moldovagaz:

„Decizia a fost luată. Decizia Comisiei pentru Situații Excepționale este obligatorie pentru executare. Ce ține de însuși înțelegerea, dacă noi ne-am fi adresat la orice bancă, cum banca pe noi nu ne creditează, ne-a creditat Energocom, statul. Eu consider că la această etapă era singura soluție.“

Activitatea Comisiei nu s-a limitat doar la adoptarea unor decizii cu privire la depășirea crizei energetice. Una dintre deciziile din 17 noiembrie menționează că actele administrative prin care o persoană a fost numită sau eliberată din funcție nu pot fi suspendate. Decizia vine la o săptămână după ce Eduard Harunjen, fostul procuror general în perioada regimului Plahotniuc, a depus o cerere la Procuratura Generală prin care a solicitat anularea decretului de demisie din iulie 2019 și restabilirea sa în funcție.   

În cadrul unei conferințe de presă de pe 10 noiembrie, Eduard Harunjen, fostul procuror general, a anunțat că a trimis o cerere Maiei Sandu, președintele Republicii Moldova, prin care solicită să fie repus în funcție. Harunjen spune că demisia sa din iulie 2019 a fost una ilegală.„Am înaintat o cerere prealabilă către președintele R. Moldova, prin care am solicitat să fie anulate efectele decretului ex-președintelui R. Moldova, Igor Dodon, din 11 iulie 2019, prin care am fost demis din funcția de procuror general. Am cerut președintei să anuleze acest decret, dat fiind faptul că acesta a fost viciat de mai multe circumstanțe de drept și de fapt“, a ținut să precizeze Harunjen.

La o săptămână după ieșirea în public a lui Harunjen, CSE a emis o hotărâre prin care interzice suspendarea actelor administrative prin care o persoană a fost numită sau eliberată din funcție. Și această decizie a fost criticată în spațiul public. Dinu Plîngău, liderul Platformei DA, consideră că decizia este una cu dedicație și o consideră ilegală. Plîngău spune că momentul când a fost luată această hotărâre nu este întâmplător. În opinia sa, acesta este un răspuns la solicitările lui Harunjen, dar și altor funcționari demiși, care vor să-și recapete funcțiile în instanță.

 DINU Plîngău, președinte Platforma DA:

„- Dumneavoastră cum considerați, are această hotărâre a CSE-ului vreo legătură cu acea cerere a domnului Harunjen? - Da! Absolut! Și nu doar. Sunt mai multe situații în care persoane nedorite de actuala guvernare vor să fie repuse în funcție. Trebuie să înțelegeți că am avut o situație extrem de haotică, în special în urma mai multor reformatări, atât în cadrul guvernului, au fost lichidate anumite funcții, au fost concediate anumite persoane. Foarte mulți oameni au considerat că au fost nedreptățiți, au mers în instanță și cer să fie restabiliți în funcție Comisia pentru Situații de Urgență nu are funcții nelimitate. Conform Constituției noi avem trei puteri în stat. Nu poate o oarecare instituției, inclusiv pe perioade de criză sau pe perioada situației de excepție, să își atribuie mai multe atribuții decât cele delegate de anumite instituții, în cazul de față de către Parlament.“    

Fostul judecător al Curții Constituționale, Nicolae Osmochescu, nu vede o problemă în adoptarea acestei decizii și spune că ea se încadrează în limite normelor legale. Potrivit lui, în perioada Stării de Urgență, Comisia pentru Situații Excepționale are împuterniciri majore.

NICOLAE OSMOCHESCU, fost membru al Curții Constituționale:

„Comisia pentru Situații de Urgență sau pentru Situații Excepționale (și așa și așa e corect) are împuterniciri foarte mari și ea poate lua așa decizii. În perioada stării de urgență, stării excepționale, în care ne aflăm noi acum, iar noi ne aflăm și în una și în alta. În așa caz, Comisia pentru Situații de Urgență are împuterniciri speciale, inclusiv pot fi luate unele măsuri prin care pot limita unele drepturi și libertăți ale cetățenilor și pot limita competențele unor instituții.“ 

Expertul în drept constituțional, Alexandru Arseni, spune și el că decizia este legală, dar că nu are legătură cu obiectivele CSE. În același timp, Arseni menționează că o astfel de hotârăre nu rezolvă problema, dar doar o agravează. 

ALEXANDRU ARSENI, Expert în drept constituțional:

„Comisia pentru Situații Excepționale poate lua o astfel de măsură? - Poate, dar autoritatea acestei măsuri, legitimitatea și legalitatea ei și e pasibilă să fie atacată. Adică în loc noi să soluționăm problema, noi o agravăm. Guvernarea trebuie să ia măsuri pentru realizarea scopului pentru care a fost introdusă (nr. Situația de Urgență). Altminteri la interpretări și eschivări și acțiuni prin judecată vor fi interminabile, iar problema nu va fi soluționată.“

Sinteză Cutia Neagră PLUS, protagonist - Andronachi: Scheme de milioane, afaceri ascunse și oamenii de încredere ai fugarului
Cutia Neagră PLUS: Milioane de lei pentru plata salariilor magistraților care așteaptă să fie reconfirmați în funcții
/VIDEO/ Cutia Neagră Plus: Scheme de corupție cu milioane de lei pentru drumuri reparate doar pe foaie
Авиакатастрофа в Казахстане: число погибших выросло до 38
Авиакатастрофа в Казахстане: число погибших выросло до 38
Как уберечь домашних питомцев от опасных украшений на Новый год? Советы врача-ветеринара
Как уберечь домашних питомцев от опасных украшений на Новый год? Советы врача-ветеринара
/ВИДЕО/ Под вой сирен и грохот бомбардировок: как Украина встретила Рождество
/ВИДЕО/ Под вой сирен и грохот бомбардировок: как Украина встретила Рождество
/ВИДЕО/ "Дуэль поколений". В новогоднюю ночь на TV8 телезрителей ждёт праздничная феерия
/ВИДЕО/ "Дуэль поколений". В новогоднюю ночь на TV8 телезрителей ждёт праздничная феерия
Дело о найденном мертвом младенце: матери грозит уголовное преследование
Дело о найденном мертвом младенце: матери грозит уголовное преследование

26 декабря 2024, час 15:44

O rachetă rusă ar fi survolat spațiul aerian al Republicii Moldova în dimineața zilei de astăzi. Asta după ce Rusia a lansat un nou atac asupra sistemului energetic ucrainean cu rachete și drone. Autoritățile au confirmat că, deocamdată, nu există perturbări în sistemul energetic național, care este conectat cu cel al Ucrainei. /Creștinii ortodocși sărbătoresc astăzi Nașterea Domnului, conform calendarului gregorian. Crăciunul marchează nașterea lui Hristos. Crăciunul pe stil vechi va fi sărbătorit pe 7 ianuarie. /Accident aviatic în nordul Kazahstanului. Un avion cu 67 de oameni la bord s-a prăbușit, după ce s-ar fi lovit cu un stol de păsări. Momentul impactului cu solul a fost surprins de martori.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
În cadrul unei ceremonii la care au fost chemați 500 de invitați, Maia Sandu și-a început astăzi, oficial, cel de-al doilea mandat de președintă a Republicii Moldova. /Moldova a fost nevoită să cumpere energie electrică mai scumpă din România, după ce rușii au atacat cu rachete centrala electrică din Podolsk, afectând și activitatea centralei de la Cuciurgan. /Mai mulți angajați de la Calea Ferată a Moldovei demisionează unul după altul. Oamenii se plâng că nu și-au mai primit salariile din vara. Cum răspunde Întreprinderea de Stat.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Guvernul îndeamna cetățenii să economisească energia electrică și să se aștepte la deconectări, în timp ce Premier Energy a făcut deja un grafic de întreruperi planificare, despre care nu oferă detalii. /Chișinăul respinge acuzațiile înaintate de Rusia, precum ca Maia Sandu ar vrea să se răzbune pe locuitorii din stânga Nistrului și planifica o operațiune militară acolo. Experții spun ca rușii urmăresc să destabilizeze situația de la Chișinău. /Opt inspectori vamali de la punctul de trecere al frontierei de la Leușeni sunt cercetați penal pentru luare de mită. Oamenii legii au făcut azi percheziții la domiciliile acestora.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Uniunea Europeană se pregătește să ajute financiar Republica Moldova, dacă Federația Rusă va opri furnizarea de gaz de la 1 ianuarie, declară președinta Parlamentului European. /De anul viitor, producătorii de carne de la noi vor putea exporta în Uniunea Europeană carne marinată și cârnăciori. Cererile în acest sens pot fi depuse deja la ANSA. /CNA anunță că a aplicat amenzi în valoare de peste 10 milioane de lei, cetățenilor care și-au vândut votul la prezidențiale și la referendumul din această toamnă.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Se așteaptă întreruperi la energia electrică, iar tariful la lumină ar urma crească dacă rusii vor înceta livrările gaz în regiunea transnistreană. Sunt declarațiile facute de șefa statului într-o conferință de presă. /Zi de proteste la Parlement. Profesorii, angajați de la Serviciul Hidrometeo dar și de la Calea Ferată au ieșit împreună în stradă pentru a cere salarii decente, după care s-au retras ca să lase loc fermierilor. /Cei care vor cumpăra voturi la următoarele alegeri riscă pedepse mai dure. Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost aprobat azi în prima lectură la ședința Parlamentului.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Scandal și îmbrânceli, azi, în fața Guvernului. Fermierii care protestau în timp ce cabinetul de miniștri era în ședință, au încercat să intre cu forța în clădirea executivului. /Șefului direcției mobilitate urbană, Vitalie Mihalache, reținut luni într-un dosar de corupție, a fost adus astăzi în instanță unde procurorii au cerut mandat de arest în izolator pe numele lui. /Fugarul Ilan Șor și Marina Tauber rămân pe lista persoanelor vizate de măsuri restrictive pe teritoriul UE. Tribunalul Uniunii Europene a respins recursul celor doi, care au cerut anularea sancțiunilor și despăgubiri financiare.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Șoferul care a provocat tragicul accident de la Edineț, din acest weekend, în urma caruia trei oameni au murit a fost plasat în arest preventiv. Tânărul de 19 ani își va petrece următoarele 30 de zile după gratii. /Încercările lui Vlad Filat de a scăpa de statutul de condamnat penal s-au soldat cu eșec. Curtea Supremă de Justiție a declarat irevocabilă hotărârea prin care Vlad Filat a fost condamnat la închisoare pentru corupție. /Se așteaptă alegeri anticipate în Germania, după ce cancelarul Olaf Scholtz a fost demis din funcție prin vot de neîncredere.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Doi funcționari de la direcția Mobilitate Urbană și 5 reprezentanți ai unor agenți economici au fost reținuți azi de CNA. Aceștia sunt acuzați de corupție pasivă și activă. /Republica Moldova intră de astăzi, oficial, în stare de urgență în energetică. Ce presupune această măsură. /În 2025, la Chișinău va fi deschisă prima ambasadă a Israelului. Anunțul a fost făcut de ministerul de externe.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Pedagogii au protestat astăzi în față Parlamentului. Aceștia au cerut salarii mai mari cu cel puțin 15 la sută și nu 9 procente, cât le oferă statul. /Moldovagaz anunță ca a suplinit în totalitate cantitatea necesară de gaz pentru această iarnă și dă asigurări că nu vom mai avea parte de scumpiri în acest sezon rece. /Înainte de asta, în cadrul unei ședințe care a durat până la ora 3 dimineața, parlamentul a votat pentru instituirea stării de urgență în energetică.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Procurorul general și șeful SIS au fost audiați astăzi în Parlament pe subiectul coruperii alegătorilor. Aceștia au prezentat ultimele date și au răspuns la întrebările deputaților. /Tot la ședința de astăzi, premierul Dorin Recean va cere instituirea stării de urgență în energetică, iar moțiunea de cenzură inaintată de BCS împotriva guvernului ar urma să fie supusă votului. /Miniştrii de interne din Uniunea Europeană au luat decizia aderării depline la spaţiul Schengen a României şi Bulgariei de la 1 ianuarie 2025.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
???? Guvernul va cere mâine, parlamentului instituirea stării de urgență în energetică. Cabinetul de miniștri a votat astăzi necesitatea instituirii acestei măsuri. ???? Stare de urgență în domeniul economiei pentru 30 de zile și în regiunea transnitreană, aprobată de așa- zisul „parlament” de la Tiraspol. Între timp, Chișinăul anunță că ia în calcul plata compensațiilor pentru locuitorii din regiune, care riscă să rămână fără gazul rușilor de la 1 ianuarie. ???? Președintele oficiului teritorial a lui Șor din Dondușeni urmează să compară in fața magistraților, fiind învinuit de acceptarea finanțării ilegale. Este al treilea om din cercul fugarului care este trimis pe banca acuzaților de la începutul acestei săptămâni.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Ministerul Muncii anunță ca 90 de procente din cetățenii care au cerut compensații pentru luna noiembrie au fost declarați eligibili. Ajutoarele ar urma să fie disponibile începând cu ziua de mâine. /După ce ieri, sindicatele din învățământ au cerut o majorare de cel putin 15 la suta la salarii și au anunțat proteste, ministerul educației a declarat că a pornit discuții cu cei de la finanțe pentru a veni cu măsuri adiționale, fără a menționa însă despre ce este vorba. /Războiul din Ucraina va continua până când obiectivele stabilite de Putin vor fi atinse, anunță Kremlinul care ii cere Ucrainei să renunțe la ambiția sa de a adera la NATO și să se retragă regiunile pe care Rusia le-a revendicat. Cum a răspuns Kievul.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Nemulțumiți de faptul ca de anul viitor, salariile le vor fi majorate cu doar 9 la sută, pedagogii vor ieși vineri la protest. Sindicatele din educație cer pentru început o majorare de cel puțin 15 la sută. /Pe data de 16 decembrie va fi clar dacă rușii vor continua să livreze gaz în regiunea transnistreana. Luni este ultima zi în care Gazprom poate solicita tranzit prin intermediul altui gazoduct decât cel al Ucrainei. /Ion Ceban acuza administrația pieței centrale de colectare ilegală de taxe și cere demisia directorului actual. Ce spun comercianții, aflați în jurnal.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Decizie fără precedent în România. Curtea Constituțională a anulat alegerile prezidențiale, urmând ca procesul electoral să fie reluat de la zero. /Ping pong de acuzații între cei demiși după majorarea tarifelor la gaz. În timp ce fostul ministru al Energiei il învinuiește pe șeful de la Energocom de situația creată, cel din urmă afirmă ca Parlicov trebuie să-și asume acest eșec. /Regiunea transnistreană a anunțat stare de urgență economică, în condițiile în care nu se știe dacă de la 1 ianuarie, Rusia va mai livra gaz malului stâng. Cum se răsfrânge această situație asupra malului drept, aflati în continuare.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Premierul l-a demis din funcție pe ministrul Energiei, Victor Parlicov și a cerut ca șeful Energocom, dar si Oleg Tofilat să fie eliberați din functii. Recean urmeaza să ceară în Parlament instituirea strării de urgență în energetică. /Socialiștii și comuniștii cer demisia guvernului Recean. 26 de deputați au înaintat, în Parlament, documentul, acuzând executivul ca nu a reușit să evite criza energetică din țară. /ANI îl acuză pe deputatul neafiliat, Vasile Bolea de faptul că nu a declarat venituri în valoare de peste 200 de mii de lei în declarația de avere din 2018-2019, pe cand era deputat socialist.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Mai multe categorii de bugetari, între care și profesorii se vor alege cu o majorare de salarii de doar 9%, în 2025. Aceasta aeste prevăzută în proiectul legii bugetului, aprobat de Guvern la câteva zile după majorarea cu 30 la sută a tarifului la gaz. /Ministra sanătății a cerut demisia medicului de pe ambulanță implicat în scandalul de la Ialoveni. Cei de la CNAMUP afirmă că investigația e încă în desfăsurare, iar o decizie pe acest caz încă nu a fost luată. /Un incendiu a mistuit astăzi un apartament cu două camere din sectorul Ciocana al capitalei. Pentru a evita o tragedie, pompierii i-au evacuat pe toți vecinii.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Autoritățile au gestionat prost situația din domeniul energetic, iar între instituțiile responsabile s-a înregistrat lipsă de comunicare. Sunt concluziile făcute de experții energetici în urma audierilor de azi din parlament pe subiectul majorarii prețurilor la gazele naturale. /Încă o dronă rusească a căzut pe teritoriul Republicii Moldova. De data aceasta, dispozitivul a fost gasit la Orhei. Ucraina va primi un nou ajutor militar de la SUA în valoare de 725 milioane de dolari. Se întâmpla cu două luni înainte de investirea lui Donald Trump, a cărui poziție față de războiul din țara vecină, încă nu este clară.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Scumpirile la gaz vor afecta nu doar consumatorii casnici, dar și întreprinderile mari. Companiile farmaceutice ar putea să renunțe la fabricarea unor medicamente, iar hotelurile ar putea deveni mai scumpe cu 10 la sută. /Săptămâna trecute, peste 180 de copii cu vârsta de până la 5 ani au fost internați în spitalele din Chișinău cu infecții respiratorii. Numărul cazurilor a crescut, în ultima perioadă, anunță direcția generală asistență medicală din cadrul Primăriei. /Legislativul din Romania va fi format din 7 partide. Au fost anunțate rezultatele preliminare, care arată că PSD, AUR, PNL, USR, SOS România, UDMR și Partidul Oamenilor Tineri vor face parte din Senat și Camera Deputaților.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
ANRE a scumpit gazul cu 3 lei și 62 de bani, majorare care vine la pachet și cu scumpirea căldurii centralizate din Chișinău și Bălți. Decizia a fost luată pe fundalul unui protest organizat de socialiști și simpatizanții lor. /În acest context, socialiștii și comuniștii pregătesc o nouă moțiune de cenzură împotriva guvernului Recean si vor alegeri anticipate. Ei consideră că guvernarea nu este capabila să gestioneze situația actuală din domeniul energetic. /Maia Sandu se arată îngrijorată de instaurarea unei guvernări pro-ruse în România dupa alegerile prezidențiale și parlamentare. Cu ce îndemn a venit președinta.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Curtea Constituțională a validat rezultatele alegerilor prezidențiale și cel de-al ldoilea mandat al Maiei Sandu. În timp ce magistrații examinau demersul, afară, socialiștii și simpatizanții lor au organizat un protest scurt prin care au cerut renumararea voturilor. /Curtea de Apel Bălți va rămâne fără judecători. 12 magistrați de acolo, între care și președintele interimar demisionează. Se anunță plecări și la Cahul, dar și la Comrat. /Localnicii din Bîrnova, Ocnița s-au trezit azi dimineață cu bubuituri și explozii, iar un punct de trecere al frontierei moldovenești si-a sistat temporar activitatea. Rușii au atacat cu rachete hidrocentrala de la Novodnestrovsc, de lângă granița cu Republica Moldova.

/ВИДЕО/ Молдова планирует закупать электроэнергию в Румынии после остановки поставок с Кучурганской ГРЭС
/ВИДЕО/ Молдова планирует закупать электроэнергию в Румынии после остановки поставок с Кучурганской ГРЭС
Как уберечь домашних питомцев от опасных украшений на Новый год? Советы врача-ветеринара
Как уберечь домашних питомцев от опасных украшений на Новый год? Советы врача-ветеринара
/ВИДЕО/ Безналичный скачок: за 9 месяцев объем платежей по картам превысил 85 млрд леев
/ВИДЕО/ Безналичный скачок: за 9 месяцев объем платежей по картам превысил 85 млрд леев
/ВИДЕО/ "Дуэль поколений". В новогоднюю ночь на TV8 телезрителей ждёт праздничная феерия
/ВИДЕО/ "Дуэль поколений". В новогоднюю ночь на TV8 телезрителей ждёт праздничная феерия
Зеленский уволил послов Украины в шести странах и назначил новых
Зеленский уволил послов Украины в шести странах и назначил новых

Подпишитесь на новости по электронной почте

TV8.md - новостной сайт из Молдовы с актуальными социальными, политическими и экономическими новостями, прогнозом погоды, политическими ток-шоу, интервью и расследованиями.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. При цитировании опубликованных на сайте материалов обязательно указание в первом абзаце гиперссылки на страницу tv8.md.