Vicepreședintele Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Mihail Popșoi, recunoaște că formațiunea din care face parte este în scădere în sondaje, însă consideră că scăderea încrederii cetățenilor în partid este „un lucru firesc”. În opinia lui Popșoi, PAS pierde din rating din cauza crizelor cu care se confruntă țara - pandemică, energetică și economică. Declarațiile au fost făcute în cadrul ediției de luni seară, 21 februarie, a emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.
„Majoritatea sondajelor, mai ales acelea care nu e clar de cine sunt achitate și care este scopul lor, tind să manipuleze, dar, în același timp, recunoaștem că ar fi ciudat, în aceste circumstanțe dificile, dar de fapt, pentru orice guvernare, atunci când își propune să facă lucruri cu adevărat importante, să reformeze justiția, să distrugă scheme de corupție, să limiteze interesele obscure din domeniul economic. Pe unde mai pui și această criză energetică prin care trecem, ar fi cumva ciudat dacă scorul nostru ar crește", a declarat Popșoi.
„Pentru noi, recunosc, e un lucru firesc scăderea încrederii de după alegeri, pentru că, în alegeri, am avut o mobilizare enormă a cetățenilor și această ușoară erodare e cumva firească”, a adăugat deputatul PAS.
Vicepreședintele Parlamentului mai spune că oamenii și-au pus speranțele în partidul de la guvernare, iar decurgerea lentă a reformelor și amplificarea crizelor i-a nemulțumit, lucru care a dus la scăderea încrederii în PAS.
„Foarte mulți cetățeni au avut așteptări și aceste așteptări au fost cumva alimentate și de noi, așteptări exagerate mă refer, că lucrurile se vor întâmpla peste noapte, că procurorii vor deveni peste noapte mult mai buni, mult mai integri, că judecătorii vor deveni peste noapte ușă de biserică. Mulți cetățeni își doreau ca lucrurile să se întâmple mult mai repede, dar în același timp, când vorbim de reforme temeinice, nu putem grăbi lucrurile”, a explicat politicianul.
„În acest moment, sondajele contează mai puțin. Dacă noi ne-am ghida de sondaje și am sta să numărăm fiecare procent, nu ne-am angaja în reforme complicate", a mai spus Mihail Popșoi.
Președintele Partidului Schimbării, Ștefan Gligor, consideră că „PAS a venit într-un context complicat, în perioada pandemică, a unei crize energetice. Ambele au agravat criza economică, cronică la acel moment. Pe lângă asta, și-au îngreunat misiunea prin multiplele promisiuni pe care le-au făcut cetățenilor, legate de reforma justiției”.
Potrivit politicianului, printre factorii care au erodat din încredere se numără: gestionarea incorectă a crizei pandemice și cele energetice, dar și păstrarea Centrului Național Anticorupție (CNA) și a structurii organelor speciale de urmărire penală.
„În administrarea pandemiei, din păcate, nu s-a văzut o schimbare. Nu consider că a fost luată o abordare diferită de cea care exista până la doamna Nemerenco. În ce ține de criza energetică, este o altă cifră din sondajul actual care spune că 73% din cetățeni sunt nemulțumiți de cum a fost negociat contractul și aproape 50% cer sau susțin ideea demisiei ministrului Spînu”, a precizat Ștefan Gligor.
„Înțelegem că pe mai multe aspecte, era dificil de făcut foarte multe lucruri fundamentale atunci când ești într-o criză cronică, dar ceea ce am văzut este că nu s-au pus fundațiile unor reforme structurale, sistemice, promise de PAS și, în primul rând, vorbim de justiție și de sistemul de urmărire penală. Oamenii înțeleg când se lasă cum este și când se schimbă ceva”, a declarat președintele Partidului Schimbării.
„Atunci când tu ai promis lichidarea CNA din 2016 și ai venit și ai păstrat această instituție care, în afară de a servi drept bâtă politică și de răfuială politico-economică, nu a făcut altceva, este foarte bizar să crezi că poți miza pe această instituție și că ea n-o să te discrediteze. Era evidentă necesitatea absolută de a interveni în structura arhitecturală a organelor speciale de urmărire penală. Păstrarea acestui sistem a cauzat, inclusiv, erodarea încrederii în faptul că PAS este determinat și că are oameni competenți, care ar putea face acest lucru", a adăugat Gligor.
Potrivit unui sondaj realizat recent de IMAS, trei partide ar accede în Parlament dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare anticipate. Este vorba despre BCS, PAS și PP Șor. 36,1% din respondenți ar vota pentru BCS și 35,2% - pentru PAS. Cetățenii au fost întrebați și despre nivelul de încredere pe care îl au față de Guvernul Gavrilița. Majoritatea, 41%, au spus că au foarte puțină încredere în actualul Executiv sau chiar deloc.