Procurorul general ar putea reveni în componența CSP. Unele competențe, retrase

22 сентября 2022, час 17:20

Procurorul general ar putea reveni în componența Consiliului Superior al Procurorilor. Modificările la Legea procuraturii, care prevăd această posibilitate, au fost votate în prima lectură de Parlament. Procurorul general a fost exclus în 2021 din componența CSP. 

„Proiectul de modificare a Legii procuraturii au fost elaborat de Ministerul Justiției și a fost deja consultat și reavizat de Comisia de la Veneția, a fost avizat și de către toate instituțiile relevante, inclusiv Procuratura și societatea civilă”, a spus Olesea Stamate, șefa Comisiei juridice, numiri și imunități din Parlament. 

Unul dintre aspectele proiectului vizează evaluarea procurorului general. Comisia de la Veneția a recomandat ca evaluarea performanței procurorului să fie efectuată, dacă din componența comisiei de evaluare nu face parte și un procuror. De asemenea, procurorul general și adjuncții săi, nu sunt suspendați automat din funcții, dacă pe numele procurorului general a fost pornită o cauză penală, ci doar dacă suspendarea este decisă de către Consiliul Superior al Procurorilor. 

Potrivit proiectului, procurorul general revine în componența CSP, însă fără drept de vot ce ține de cariera procurorilor. În document mai este prevăzut și interimatul funcției de procuror general.   

Proiectul de modificare a Legii procuraturii, prevede, de asemena și procedura de numire în funcție a șefilor-adjuncți ai procuraturilor de specialitate. În prezent, șefii-adjuncți sunt desemnați în funcție de către CSP. Modificările prevăd că, adjuncții vor fi numiți în funcție prin ordinul procurorului general la propunerea șefilor procuraturilor specializate și cu avizul Consiliului Superior al Procurorilor. 

Comisia de la Veneția va veni în următoarele săptămâni cu o opinie privind modificările la Legea Procuraturii. Buquicchio a criticat viteza cu care acestea au fost votate
/DOC/ ULTIMA ORĂ! Guvernul a avizat pozitiv modificările la Legea Procuraturii
Legea Procuraturii a fost publicată în Monitorul Oficial și intră în vigoare. Litvinenco: „Azi concursul inițiat de CSP este stopat”
Ultima oră! Legea Procuraturii a fost modificată. Deputații au votat proiectul în a doua lectură
Război în Ucraina, ziua 281: Starea de urgență, prelungită în R. Moldova. Zelenski anunță când se va încheia războiul
/ВИДЕО/ Război în Ucraina, ziua 281: Starea de urgență, prelungită în R. Moldova. Zelenski anunță când se va încheia războiul
/METEO/ Va ninge sau nu în prima zi de iarnă din acest an? Începem dimineața cu ceață, iar temperaturile vor scădea noaptea
/METEO/ Va ninge sau nu în prima zi de iarnă din acest an? Începem dimineața cu ceață, iar temperaturile vor scădea noaptea
FOTO/VIDEO Un TIR cu numere de înmatriculare ucrainene s-a răsturnat în raionul Căușeni
FOTO/VIDEO Un TIR cu numere de înmatriculare ucrainene s-a răsturnat în raionul Căușeni
Primul concert anunțat la Chișinău Arena: Trupa ucraineană Okean Elzy va cânta în ajunul Crăciunului pe stil nou
Primul concert anunțat la Chișinău Arena: Trupa ucraineană Okean Elzy va cânta în ajunul Crăciunului pe stil nou
/VIDEO/ Un automobil a rămas fără bara de protecție, după ce a derapat de pe traseu: Accident la intrarea în Opaci
/VIDEO/ Un automobil a rămas fără bara de protecție, după ce a derapat de pe traseu: Accident la intrarea în Opaci

Майя Санду выступает в Европейском парламенте / LIVE /

18 мая 2022, час 16:07

В среду, 18 мая, президент Молдовы Майя Санду выступает в Европейском парламенте. Предлагаем посмотреть исторический момент вместе.

Cei care s-au înregistrat pe compensatii.gov.md își pot deja afla categoria de vulnerabilitate: Cum anume
Cei care s-au înregistrat pe compensatii.gov.md își pot deja afla categoria de vulnerabilitate: Cum anume
Din 1 decembrie, vor fi comercializați brazi în toate sectoarele Capitalei: Locurile stabilite de autorități
Din 1 decembrie, vor fi comercializați brazi în toate sectoarele Capitalei: Locurile stabilite de autorități
„Sunt deja hazlii”: Ce spune Andrei Spînu după ce Platforma DA i-a cerut demisia în urma unei avarii la Termoelectrica
/ВИДЕО/ „Sunt deja hazlii”: Ce spune Andrei Spînu după ce Platforma DA i-a cerut demisia în urma unei avarii la Termoelectrica
/VIDEO/ A încercat să evite ciocnirea cu un automobil, dar s-a izbit într-un alt obstacol. Detalii despre accident
/VIDEO/ A încercat să evite ciocnirea cu un automobil, dar s-a izbit într-un alt obstacol. Detalii despre accident
Război în Ucraina, ziua 277: Avertizare din Estonia și petiția unor mame. RLI: Rusia complotează pentru a-l lichida pe Lukașenko
Război în Ucraina, ziua 277: Avertizare din Estonia și petiția unor mame. RLI: Rusia complotează pentru a-l lichida pe Lukașenko
TelegramWhatsappViber
Отправить нам новость

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram