Fermierii amenință din nou cu proteste. „Autoritățile nu au inițiat un dialog între premier și fermieri”

26 сентября 2022, час 11:30

Membrii Asociației „Forța Fermierilor” anunță că ies din nou la proteste. Agricultorii sunt nemulțumiți că revendicările lor nu au fost îndeplinite de autorități, anunță asociația într-un comunicat de presă. Conducerea organizației susține, că după protestul din 20 septembrie, autoritățile nu au inițiat un dialog între premier și reprezentanții agricultorilor pe marginea revendicărilor înaintate. 

De asemenea, Comisia Situații Excepționale nu a emis nici o decizie privind măsuri urgente de susținere a sectorului agrar, solicitate de producători agricoli.              

„Mai mult ca atât, considerăm ofensatoare și lipsite de sens declarațiile domnului ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare la adresa agricultorilor, în cadrul unor emisiuni televizate. Ori acțiunile de protest vin ca urmare a epuizării tuturor încercărilor, de a soluționa pe alte căi problemele, apărute în sectorul agricol în ultimele luni. În acest context, remarcăm că anume ministrul a promis în nenumărate rânduri, inclusiv public, că va cere  instituirea stării de urgență în agricultură și va propune includerea cerințelor noastre într-o decizie a CSE”, a se arată în comunicatul Asociației „Forța Fermierilor”.

Totodată,  „Forța Fermierilor” reiterează, că revendicările producătorilor agricoli poartă un caracter exclusiv economic și exclud orice acțiuni cu tentă politică. 

„Cerințele producătorilor agricoli, profund afectați concomitent de secetă, embargou, scumpiri exorbitante și prețuri derizorii la materia primă, sunt mult mai moderate comparativ cu anul 2020 și la etapa actuală nu necesită alocarea banilor din bugetul de stat”, se mai spune în comunicatul AO „Forța Fermierilor.

Asociația „Forța Fermierilor” anunță că a depus o declarație prealabilă, privind rezervarea Pieței Marii Adunări Naționale în luna noiembrie 2022 pentru acțiuni de protest cu tehnica agricolă.

Amintim, fermierii cer amânarea plăților către creditori, fără aplicarea penalităților, acordarea unor facilități fiscale și atragerea resurselor financiare de la partenerii externi.

Agricultorii și-au scos tractoarele în drum! Fermier: „E dureros, anul acesta a fost secetă, recoltă s-a strâns puțină”
Fermierii ies marți cu tractoarele în stradă. „Protestul va fi organizat regional cu un număr limitat de tehnică”
США ввели новые санкции против Марины Таубер
США ввели новые санкции против Марины Таубер
/ВИДЕО/ В Краснодарском крае упал российский военный самолет А-50
/ВИДЕО/ В Краснодарском крае упал российский военный самолет А-50
Главу инспектората по пробации восстановили в должности после закрытия уголовного дела
Главу инспектората по пробации восстановили в должности после закрытия уголовного дела
Днем до +17°C! Прогноз погоды на сегодня, 24 февраля
Днем до +17°C! Прогноз погоды на сегодня, 24 февраля
В память о жертвах войны в Украине TV8.md 24 февраля отображается в черно-белом фильтре
В память о жертвах войны в Украине TV8.md 24 февраля отображается в черно-белом фильтре

24 февраля 2024, час 15:32
/ВИДЕО/ Одно желание - своя вода: жители Мэгура Веке ежедневно преодолевают километры пути
/ВИДЕО/ Одно желание - своя вода: жители Мэгура Веке ежедневно преодолевают километры пути
США ввели новые санкции против Марины Таубер
США ввели новые санкции против Марины Таубер
/ВИДЕО/ "Пятый день не могу его увидеть". Мать Навального потребовала выдать ей тело сына
/ВИДЕО/ "Пятый день не могу его увидеть". Мать Навального потребовала выдать ей тело сына
/ВИДЕО/ В Краснодарском крае упал российский военный самолет А-50
/ВИДЕО/ В Краснодарском крае упал российский военный самолет А-50
“Я двумя руками - за”. Слусарь высказался об обнародовании списков фермеров, получающих субсидии
“Я двумя руками - за”. Слусарь высказался об обнародовании списков фермеров, получающих субсидии

Подпишитесь на новости по электронной почте

TV8.md - новостной сайт из Молдовы с актуальными социальными, политическими и экономическими новостями, прогнозом погоды, политическими ток-шоу, интервью и расследованиями.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Материалы, опубликованные на tv8.md, доступны только со ссылкой на источник и посредством активной ссылки на страницу статьи.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram