Șeful Moldovagaz, despre cât va livra Gazprom în luna noiembrie, pentru consumatorii de pe malul drept al Nistrului

28 октября 2022, час 12:11

În luna noiembrie, Gazprom va livra consumatorilor de pe malul drept al Nistrului 54 de milioane de metri cubi de gaze naturale, din necesarul de 77 de milioane de metri cubi. Anunțul a fost făcut de șeful Moldovagaz, Vadim Ceban, care a precizat că acesta este unul din scenariile pe care le ia în calcul.

Potrivit lui Ceban, acest scenariu presupune că Moldovagaz va primi de la concernul rus, în luna noiembrie, ca și în octombrie 54 de milioane de metri cubi de gaze, din necesarul de 77, cu condiția că S.A Termoelectrica și unii consumatori industriali vor trece la utilizarea de păcură.

Mai mult, Ceban a precizat că diferența de 23 de milioane de metri cubi de gaz naturale vor fi procurate de pe piață, iar pentru luna noiembrie, prețul ar putea fi mai mic decât în prezent. Mai exact, sub o mie de dolari pentru mia de metri cubi de gaze.

„De 77 de milioane va fi consumul pe întreg malul drept dintre care 54 avem asigurați, deci respectiv diferența de 23 urmează să o procurăm de pe piață....Prețul va fi mai mic, după formulă și cotațiile sunt mai mici și eu cred că va fi mai jos de 1000 de dolari”, a declarat pentru TRM, Vadim Ceban.

Totodată, directorul executiv al companiei a afirmat că nu exclude și alte scenarii, însă acesta rămâne a fi cel mai plauzibil. 

„ Noi suntem deschiși pentru discuții, așteptăm scrisoarea, dar totuși suntem optimiști ca să nu ajungem la scenariul numărul unul când vor fi sistate. Cel mai probabil cred că vor fi aceleași volume care au fost în octombrie 5,7 milioane de metri cubi pe zi. Acest scenariu este unul de bază, respectiv scenariul cel mai optimist este vorba de acoperirea întregului volum necesar pentru luna noiembrie”, a mai precizat șeful Moldovagaz.

TV8.md reamintește că gigantul rus Gazprom a livrat Republicii Moldova în luna octombrie 250 de milioane de metri cubi de gaze naturale. Potrivit Moldovagaz, 80 de milioane de metri cubi urmau a fi livrați consumatorilor de pe malul drept al Nistrului. Astfel, malului stâng al Nistrului i-a revenit 170 milioane de metri cubi.

Pe 26 octombrie, vicepremierul Andrei Spînu, în cadrul ședinței Guvernului că Republica Moldova încă nu a primit un răspuns de la Gazprom privind livrările de gaze naturale pentru luna noiembrie, chiar dacă autoritățile de la Chișinău au încercat să ia legătura cu reprezentanții Gazprom.

În cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a confirmat declarațiile  făcute de președintele rus, Vladimir Putin, că contractul dintre Gazprom și Moldovagaz a fost semnat „după condițiile moldovenești”. 

Cu toate acestea, Spînu a ținut să precizeze că în lunile septembrie și octombrie, s-a propus prelungirea acelui contract, dar „formula nu a fost acceptată”.

TV8 amintește că pe 20 octombrie, Energocom a mai cumpărat 18 milioane metri cubi de gaze naturale pentru stocare. În total, Republica Moldova are 81,5 milioane metri cubi de gaze achiziționate a precizat pe 21 octombrie, vicepremierul Andrei Spînu.

Energocom a achiziționat 10 milioane de metri cubi de gaze naturale la prețul de 94,95 euro per Megawatt, adică 997 de euro per 1.000 de metri cubi. Gazele vor fi stocate în depozitele subterane din Ucraina și vor fi utilizate de Republica Moldova în cazul limitării sau a întreruperii livrărilor de gaze naturale de către SAP Gazprom. Anunțul a fost făcut joi, 20 octombrie, de către ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu.

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md

Putin susține că Gazprom a semnat contractul de livrare a gazelor cu Moldovagaz „după condițiile moldovenești”. Ce spune Spînu
Ultima oră! Energocom și Bulgartransgaz au semnat un contract pentru acces alternativ la gaze naturale
Șeful Moldovagaz explică de ce Transnistria nu poate lua gaz direct de la Gazprom: „Nu îndeplinește cerințele legislației”
Норвегия присоединилась к пакету санкций ЕС против олигархов и политиков дестабилизирующих ситуацию в Молдове
Норвегия присоединилась к пакету санкций ЕС против олигархов и политиков дестабилизирующих ситуацию в Молдове
В Дрокиевском районе утонул четырехлетний ребенок
В Дрокиевском районе утонул четырехлетний ребенок
Минобороны России заявило о начале контрнаступления Украины
Минобороны России заявило о начале контрнаступления Украины
США ввели санкции против семи граждан РФ. Их подозревают в попытке дестабилизации ситуации в Молдове
США ввели санкции против семи граждан РФ. Их подозревают в попытке дестабилизации ситуации в Молдове
В Фалештах женщина скончалась в машине скорой помощи: ее избил собственный сын
В Фалештах женщина скончалась в машине скорой помощи: ее избил собственный сын

Правительство выделит на содержание и ремонт дорог в 2023 году около 1,4 млрд леев

22 февраля 2023, час 14:32

Кабинет министров утвердил бюджет на содержание и строительство дорог как национального так и местного значения. Эта сумма составит примерно 1,4 млрд леев. Об этом сообщили на заседании Совета дорожного фонда.

“Средства будут направлены на содержание и ремонт инженерных сооружений и дорог общего пользования протяженностью 5 951 км”, — уточнила министр инфраструктуры Лилия Дабижа.

Из этих средств 828 млн. леев планируется использовать для работ по техническому обслуживанию национальных дорог общего пользования, а 534 млн. леев пойдут на содержание мостов, выполнение проектно-оценочных работ, закупку оборудования и т. д.

«Очень важно обеспечить эффективное использование финансовых средств, выделяемых на строительство и содержание дорог. За работами необходимо тщательно следить, чтобы граждане пользовались качественными дорогами», — сказал премьер-министр Дорин Речан.

В прошлом году правительство выделило в дорожный фонд 1,81 млрд леев, из которых освоено 1,63 млрд леев.

Жители Дурлешт жалуются на ремонт дороги
Зеленский: "Кишинев не просил Украину вводить войска в Приднестровье"
Зеленский: "Кишинев не просил Украину вводить войска в Приднестровье"
 Итоги недели: вклад в ПВО. В Молдове установят радар для воздушного наблюдения
/ВИДЕО/ Итоги недели: вклад в ПВО. В Молдове установят радар для воздушного наблюдения
"Историческое событие". Как международные СМИ освещали саммит ЕПС
/ВИДЕО/ "Историческое событие". Как международные СМИ освещали саммит ЕПС
Взрыв на пересечении трех границ. Сообщается о подрыве РФ трассы на Черниговском направлении
/ВИДЕО/ Взрыв на пересечении трех границ. Сообщается о подрыве РФ трассы на Черниговском направлении
В Молдове завершился саммит Европейского политического сообщества
В Молдове завершился саммит Европейского политического сообщества
TelegramWhatsappViber
Отправить нам новость

© 2023 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram