Tatiana Babara, unica beneficiară a programului Fulbright din Moldova din acest an: „Visează și acționează - viața e una!”

missing
20 марта 2023, час 19:05

Din adolescență a avut un interes aparte pentru călătorii și relații internaționale - pasiunile care i-au marcat cariera, dar și i-au oferit o viziune globală pe parcursul vieții. După absolvirea liceului din Chișinău, Tatiana Babara urmează studiile la facultatea de științe economice, specialitatea bănci și finanțe, iar apoi își construiește o carieră de succes, devenind economist principal la Banca Națională a Moldovei. În anul pandemic, care a schimbat viața multor oameni, Tatiana decide să facă un pas crucial care i-a transformat atât viața profesională, cât și cea personală. Din dorința inspirată de a-și continua studiile, a aplicat la programul Fulbright, astfel devenind unica beneficiară din acest an din Moldova care a câștigat prestigioasa bursă pentru studiile de masterat în Statele Unite. 

Totul a pornit de la ideea de ce nu? Viața e una, de ce să nu încerc?

— Cum ai ajuns din R. Moldova la o universitate din America, fiind și singură din țară care a câștigat renumita bursă Fulbright?

- Sunt economist principal la Banca Națională, în direcția comunicarea politicii monetare și publicații. Noi suntem cei care vă comunică despre deciziile de politică monetară, compilăm și publicăm rapoartele asupra inflației și rapoartele anuale.


Am făcut programul de licență la facultatea de Științe economice, specialitatea Bănci și Finanțe la ULIM, mai apoi programul de Master la facultatea de Relații internaționale, specialitatea Studii americanistice la USM. La masterat am avut întâlniri cu reprezentanții Ambasadei SUA, am avut alături și profesorii, care la rândul lor au participat în diferite programe de schimb și care au povestit despre experiențele lor. Atunci am aflat despre Programul Fulbright Foreign Student, care selectează și cetățeni ai Moldovei pentru a primi burse pentru studii de masterat în Statele Unite. 

Deja cum am decis să aplic – totul a pornit de la ideea, „de ce nu?”. A fost pandemia Covid care cu siguranță a schimbat viața multor oameni. În acea perioadă de pandemie am reflectat mult la cine sunt eu și ce îmi doresc pe plan profesional. Nicidecum nu vreau să sune arogant, vreau să fiu sinceră, ambițiile și potențialul de care eram conștientă că îl am m-au făcut să aplic, cel puțin să încerc. Știam că va fi o competiție și un filtru foarte riguros. Dar aveam nevoie de o schimbare și de ceva grandios. 


Programul Fulbright Foreign Student selectează cetățeni ai Republicii Moldova pentru a primi burse pentru studii de masterat și dezvoltare personală în Statele Unite. Programul acoperă următoarele cheltuieli: taxele de școlarizare, indemnizație unică pentru acomodare, alocație de întreținere, asigurare medicală, alocații pentru cărți, costurilor călătoriilor aeriene, o indemnizație de dezvoltare personală.

— Care au fost următorii pași pentru a ajunge in Statele Unite?

- Tot procesul a durat aproximativ un an. Fiecare pas a fost diferit la etapa sa. Aplicațiile s-au deschis cu un an înainte de începerea studiilor, e tipic pentru sistemul de învățământ din SUA. Am pregătit setul necesar de documente care include 3 scrisori de recomandare, și două eseuri:  declarația personală  și obiectivul de studiu în care tu povestești de ce vrei să înveți în State, de ce anume această facultate și care ar fi planurile tale pe parcursul a 2-5 ani după absolvire.

Ambițiile și potențialul de care eram conștientă că îl am m-au făcut să aplic, cel puțin să încerc

Cât privește scrisorile de recomandare, aici pot să vă sugerez să apelați la persoane care vă cunosc cel mai bine - un coleg, șeful departamentului, sau un fost profesor. La eseul personal e de dorit să nu listați doar experiențele voastre - pentru acest lucru există CV-ul. Universitățile americane vor să afle povestea ta, de ce SUA, de ce anume acest program sau universitate? E important să captivați atenția comisiei prin istoria personală. 

Eu am povestit despre ambițiile și dorințele mele, dar și despre faptul că la revenirea acasă voi încerca să fac tot ce ține de mine, la nivelul meu de responsabilitate ca să schimb lucrurile spre bine. Am scris și despre faptul că vreau să fiu un model de urmat pentru copilul meu. 

A urmat apoi etapa de interviu care pentru mine a fost o porție sănătoasă de stres și un amalgam de emoții, lucru firesc atunci când vrei să reușești ceva la nebunie. Însă m-am pregătit nu doar psihologic, dar și la subiect. Am mai căutat prin Google întrebările orientative care pot apărea la interviul cu comisia binațională Fulbright și m-am pregătit. Cu toate că aici ar trebui de menționat că americanii sunt foarte binevoitori. Niciodată nu te vei simți inferior la un interviu cu americanii. Ei mereu te susțin și te fac să te simți confortabil  la maximum în timpul discuției.  

Apoi au urmat testul TOEFL care evaluează nivelul de cunoaștere a limbii engleze și testul GRE, care îți testează abilitățile de logică și analiza critică. 

La revenirea acasă, voi încerca să fac ceea ce îmi stă în puteri să schimb lucrurile spre bine


Procesul de obținere a vizei a fost cel mai simplu: aici ai un sprijin direct din partea Ambasadei și al Programului Fulbright. Americanii știu că este o bursă prestigioasă.  Am primit visa J-1 pe 2 ani exact cât durează programul meu de studii.
Bursierii sunt repartizați în instituții academice din Statele Unite, unde vor studia timp de un an sau mai mult. Decizia de distribuție o iau managerii de program din Washington. Eu am fost repartizată la universitatea de stat din orașul Montclair, stat New Jersey. 

— Care au fost primele tale impresii la sosirea în SUA? 

- Înainte de începerea studiilor am avut și un program de orientare în statul Kansas, în care noi, 30 de studenți Fulbright am fost familiarizați cu cerințele academice din SUA: cu ce “se mănâncă” studiile superioare din America, ce este academic writing, cum lucrează sistemul medical american, cum interacționăm cu poliția etc. Imaginează-ți, Kansas este partea centrală a SUA: aici este dezvoltată agricultura, am avut posibilitatea să mergem la Rancho, la o fermă de bizoni, la Rodeo, având posibilitatea să cunosc cum este viața unui american de la country. La fel, în Kansas am vizitat Capitoliul Statului Kansas și Parcul național istoric Brown vs. Consiliul de învățământ (Brown v. Board of Education National Historical Park) înființat pentru a comemora decizia Curții Supreme care a pus capăt segregării în școlile publice. Pot să spun că din primele săptămâni am avut emoții copleșitoare. 

Deja după aia a urmat călătoria mult așteptată spre New Jersey și startul programului. Aș spune că adaptarea a fost complicată. Trebuia să-mi găsesc un apartament, chiar și mersul după cumpărături nu a fost atât de simplu. Aici supermarketurile se află în afara orașelor, puțini care merg acolo cu transportul public, de altfel el nu este atât de bine dezvoltat cum m-am obișnuit acasă. Acestea sunt niște challenge-uri cu care te ciocnești numaidecât, dar încerci să te pregătești că va fi greu și diferit. Oferă-ți timp să treci peste ele. Deja când te afli peste hotare, înțelegi toate avantajele pe care le are Moldova. Spre exemplu, eu m-am obișnuit cu calitatea serviciilor pe care o avem în Moldova. Credeți-mă, eu nu schimb restaurantele moldovenești pe nici unul de aici.  Mai mult decât atât, noi avem posibilitatea să alegem între medicina privată și cea de familie și să beneficiem de serviciile medicale dorite în cel mai scurt timp, și desigur avem mai puțină birocrație. Sunt lucrurile cu care ne obișnuim acasă și pe care le apreciem doar fiind peste hotare. 

Zona în care trăiesc e foarte sigură. Apropo în regiunea aia trăiește chiar Bobbi Brown, fondatoarea brandului de cosmetică ce îi poartă numele, iar atunci când comanzi un taxi, poate să-ți vină și Tesla


Programul îmi achită bursa lunară, care acoperă cheltuielile pentru cazare și de trai. Am avut opțiunea de a închiria apartamentul la campus, însă am închiriat o cameră într-o casă chiar peste drum de universitate și mi-a ieșit și mai ieftin. Montclair este un oraș studențesc iar locuitorii de aici sunt predispuși să ofere cazare studenților. 

— Ce reprezintă orașul și Montclair State University? Ce modalitate de instruire se aplică acolo?

- Orașul Montclair se află în statul New Jersey la distanța de 40 de minute de New York. Aceste state sunt separate de renumitul râu Gudzon. Și dacă distanța între ele este mică, diferența de prețuri este uriașă. Pentru mulți locuitori din New Jersey care lucrează în NYC este mai convenabil financiar să piardă două ore pe drum decât să închirieze un apartament direct în NYC - unde prețurile pentru chirie sunt de două sau de trei ori mai mari. 

Montclair este un orășel mic și confortabil. Majoritatea trăiesc în case la sol. Zona în care trăiesc e foarte sigură. Apropo în regiunea aia trăiește chiar Bobbi Brown, fondatoarea brandului de cosmetică ce îi poartă numele, iar când comanzi un taxi, poate să-ți vină și Tesla. 

Eu îmi fac programul de Master în Relații Publice și Organizaționale. Aici noi învățăm cum să comunicăm corect și eficient cu publicul  dar și despre comunicarea în funcție de tipuri de criză. Spre exemplu, la lecții am învățat că sunt diferite strategii de comunicare în funcție de tipul de criză: (1) când o companie este ea însăși victimă a unor evenimente și acțiuni din exterior, inclusiv calamități naturale și pandemii (precum Covid-19), (2) criză din accident, când criza a fost provocată de neglijență, sau erori tehnice, (3) și crize care puteau fi prevenite dar din anumite considerente factorii de decizie au acționat intenționat într-un mod sau altul. Astfel, există recomandări pentru specialiștii în comunicare cu privire la care strategia de comunicare de implementat, deoarece o comunicare nespecifică tipului de criză poate dăuna mai tare decât inacțiunea și tăcerea. 

Deci, fiecare criză are soluțiile sale în funcție de context. Acum înțeleg cât de importantă este comunicarea nu doar în viața noastră de zi cu zi, dar și cea organizațională și politică, când despre unele probleme nu se comunică deloc, sau când ezităm să spunem lucrurilor pe nume. 

E un program mai mult creativ, învățăm despre media și public relations. În acest semestru avem următoarele cursuri: photoshop; relațiile cu media în era digitală, unde învățăm cum  trebuie un specialist în comunicare să interacționeze cu jurnaliștii din media tradițională în condițiile în care orice informație poate să apară imediat în mediul online și avem puțin timp să reacționăm. Avem și un curs teoretic de date și cercetări în relațiile cu publicul - ca să ai o campanie de comunicare reușită, trebuie să știi să setezi corect obiectivele și să știi cum să le măsori. La facultate învățăm cum să facem studii calitative și cantitative, precum focus grup, interviuri, chestionare. Avem 3 discipline per semestru (9 credite), și venim în clase de 2-3 ori pe săptămână - restul timpului e munca individuală, avem de citit în jur de 200  de pagini săptămânal. La lecții analizăm studii de caz, nu conspectăm nimic și nu avem teste, iar profesorul deodată observă dacă ești pregătit sau nu în funcție de vocabularul pe care îl utilizezi. 

— Cum îți trăiești visul american în Montclair? Ce te surprinde cel mai mult în SUA?

- Statele Unite e ceva incredibil la capitolul experiențe. Montclair nu este departe de New York City și de fiecare dată sunt entuziasmată când văd pe viu acele locuri din Sex in The City sau Friends. 

În viața de zi cu zi, în SUA mă surprinde cel mai mult libertatea. Nimeni „nu are treabă cu tine”. Și în același timp, americanii sunt foarte receptivi. Spre exemplu, am avut un șoc cultural să văd studenți venind la lecții în pijamale și haine de casă. În comparație cu Moldova unde nu poți ieși din casă fără manichiură și machiaj și la fiecare colț ești analizat din cap până-n picioare - aici  nimeni nu te judecă după aparențe. 

La universitate mă străduiesc să mă dedic totalmente studiilor. Însă pentru a adăuga și alte experiențe - am început să fac voluntariat care în SUA se apreciază foarte mult. Fac voluntariat chiar în cadrul departamentului de comunicare a universității. Suntem o echipă de studenți, și noi creăm conținut pentru rețelele noastre de socializare (Instagram, LinkedIn, TikTok, puțin însă pe Facebook, care pierde din popularitate aici în ultimul timp și Twitter care a devenit o platformă controversată). M-am împrietenit cu studentele americane și internaționale cu care ieșim în oraș și, evident, am ocazia de a practica engleza de zi cu zi, care e diferită de limbajul academic. 

În viața de zi cu zi, în SUA mă surprinde cel mai mult libertatea. Aici  nimeni nu te judecă după aparențe 

Campusul universității Montclair este foarte dezvoltat, avem chiar și o sală de forță dotată cu echipamente moderne, bazin și care oferă diferite antrenamente în grup, gen yoga, pilates, ciclism. Și apropo, accesul este gratuit și nelimitat. Pe teritoriul universității avem o bibliotecă mare cu multe săli de studii, librării, cafenele, clinică universitară, chiar și propriul sector de poliție. În cadrul Centrului de succes academic, universitatea pune la dispoziția studenților servicii de mentorat, unde fiecare poate primi ajutor atunci când întâlnește dificultăți în procesul de învățământ. Aici găsești tot de ce are nevoie un student pentru a reuși, totul este centrat pe student. Clasele sunt dotate cu echipamente de ultimă generație pe care studenții le pot utiliza oricând. Clasele nu se închid după ore. 

Vă îndemn să nu fiți autocritici, să nu vă descurajați dacă vă lipsește experiența profesională, de voluntariat sau publicațiile. Să nu vă oprească asta din dorința de a aplica

Procesul de învățământ și profesorii sunt exact cum îi cunoșteam din filmele americane. La prima lecție primești lista de lecturi și planul academic pe semestru care include toate sarcinile, testele și evenimentele legate de curs. Aici profesorii sunt deschiși și dornici să te ajute, ești liber să scrii oricui fără a te stresa că deranjezi - niciodată nu am simțit nici un fel de disconfort comunicând per tu cu un profesor cu titlu de doctor. 

— Ce sfaturi ai pentru tinerii care vor să învețe în SUA, dar au frică să aplice? 

- Programul Fulbright este într-adevăr o inițiativă superbă. Ai ocazia să înveți și să vizitezi Statele Unite având acoperite toate cheltuielile de trai și de studii. Și nu doar. Fulbright îți oferă noi experiențe și noi perspective. Vă asigur că odată ce ajungem să trăim experiența altor culturi, noi deja abordăm lucrurile diferit, din mai multe puncte de vedere, la care însă noi suntem mai puțin predispuși cu gândirea noastră polarizată, de noi versus ei. În special acum este esențial să ținem cont că noi toți suntem oameni și trebuie să ne învățăm să interacționăm unul cu celălalt fără a ne impune supremația.

Aplicați! Să nu vă fie frică să încercați. Noi am crescut cu ideea că dacă nu ai pe cineva acolo - nu te băga, trebuie să ai ajutor și susținere și tot felul de stereotipuri care ne îngreunează viața de matur.  Din altă parte, de ce nu? Viața e una, de ce să nu încercăm? Deja nu mai contează ce o să spună alții. În cazul meu a fost important că nu sunt singură, am susținerea familiei mele, sunt mamă și pentru mine a fost vital să-i ofer copilului meu exemplul propriu că totul este posibil, doar visează, depune efort și vei obține ceea ce-ți dorești. 

Vă îndemn să nu fiți autocritici, să nu vă descurajați dacă vă lipsește experiența profesională, de voluntariat sau publicațiile. Să nu vă oprească asta din dorința de a aplica. Fiecare persoană este unică și are valoare, și vă asigur că comisia binațională Fulbright ține cont de asta și evaluează fiecare candidat în parte. Puneți accent pe punctele forte pe care le aveți și pe potențialul pe care vreți să-l valorificați în urma participării în acest program. 

Conform condițiilor programului, trebuie să revin acasă și să implementez în practică cunoștințele și experiența acumulată în SUA. Și aștept cu nerăbdare acest lucru. Statele Unite este o destinație de vis, însă acasă este locul în care mă simt bine și unde vreau să fac o schimbare. Sunt convinsă că dacă fiecare, la nivelul său de responsabilitate, își va face munca calitativ și onest, noi vom putea transforma Moldova într-o țară în care este bine de trăit. 

Стипендия мечты или как выиграть грант Fulbright на учебу в США. Интервью с атташе по культуре американского посольства в Молдове

Fostul prim-ministru al Republicii Moldova, Vlad Filat, este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Republica Moldova a fost vizitată, în secret, de mai mulți miliardari ruși în 2023. Unii dintre ei se regăsesc pe lista de sancțiuni a Ucrainei, pentru suspiciuni că ar finanța armata rusă. Alții au fost declarați indezirabili în state membre UE pentru aceleași motive. La Chișinău i-a adus un scop comun - obținerea cetățeniei moldovenești. După închiderea programului cetățenie prin investiții, în Moldova s-a dezvoltat o piața neagră de servicii de facilitare a obținerii cetățeniei. Afacerea se bazează pe falsificarea certificatelor de naștere. În calitate de părinți ai oligarhilor ruși sunt persoane decedate, în fragedă copilărie, încă acum 75 de ani. Cutia Neagră PLUS a identificat printre beneficiarii schemei și un businessman rus, care s-a ocupat de administrarea banilor oligarhului Roman Abramovici.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Comisia Pre-vetting a ajuns pe final de mandat. Despre cele mai importante provocări și scandaluri legate de procesul de evaluare a candidaților și de membrii Comisiei. Invitați: Herman von Hebel și Nadejda Hriptievschi.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
De ce trenează schimbările în justiție? Cum a ajuns reforma anticorupție un eșec? De ce durează atât de mult curățenia în sistem? Aflăm răspunsurile de la ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS a intrat în posesia mai multor ore de înregistrări audio ale discuțiilor purtate de Veaceslav Platon cu Ilan Șor, doi prieteni buni în acea perioadă. Discuțiile ne-au ajutat să reconstruim, piesă cu piesă, întregul puzzle al celei mai mari crime financiare din istoria Republicii Moldova - „Furtul miliardului”.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Vettingul este cea mai discutată reformă din domeniul Justiției. Urmează noi demisii la Curțile de apel Bălți, Cahul și Comrat? Câți judecători de la Curtea de Apel Chișinău vor promova testul de integritate? Cine și cum influențează procesul de evaluare a magistraților? Cum se simte vettingul pe interior, dar și care este impactul acestuia asupra întregului sistem, discutăm la Cutia Neagră PLUS. Invitați: vicepreședintele Comisiei Vetting Andrei Bivol și judecătorul Dumitru Racoviță.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Candidatul la funcția de președinte Alexadr Stoianoglo și-a petrecut, anul acesta, Crăciunul pe stil vechi în prestigioasa stațiune balneară cehă, Karlovy Vary. Stoianoglo și soția sa Țvetana Curdova au mers acolo însoțiți de prieteni de familie. Cel care a plătit hotelul pentru toți este un moldovean cu afaceri în România, care în utimii doi ani a sponsorizat cu milioane de lei diverse proiecte sociale promovate de Șor. Sponsorul lui Șor l-a însoțit pe Stoianoglo în această vacanță.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Campania electorală pentru alegerile prezidențiale și referendum a determinat Kremlinul să își mobilizeze toate resursele din R. Moldova. În lupta pentru fotoliul de șef al statului, dar și pentru compromiterea referendumului, au fost aruncate chiar și cele mai „sfinte” resurse - preoții. Cutia Neagră PLUS a aflat că în campania de colectare a semnăturilor pentru candidata Victoria Furtună, susținută de gruparea criminală Șor, au fost implicați activ și câțiva preoți din nordul republicii. Fețele bisericești au adunat semnături de la oameni din sate sub pretexte false. Aceiași preoți, cu câteva săptămâni mai devreme, au fost în pelerinaj la Moscova de unde s-ar fi întors cu instrucțiuni și carduri bancare MIR.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Afaceri profitabile în UE și cetățenie europeană. Ce secrete ascunde în familie candidatul pro-rus Vasile Tarlev? Ce nu a spus Natalia Morari despre investiția sa în Bitcoin? Din ce surse financiare trăiește și cine stă în spatele Victoriei Furtună? Aflați în noua investigație de la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Unsprezece candidați s-au înscris în cursa electorală pentru alegerile prezidențiale din 20 octombrie. Cei mai mulți dintre ei nu sunt noi în politică. Au deținut anterior funcții publice în Guvern sau au fost aleși locali. Și-au schimbat viziunile politice în funcție de context. Au făcut promisiuni electorale, dar nu le-au respectat. S-au jurat că nu vor face anumite lucruri, dar și-au încălcat cuvântul. Cutia Neagră PLUS a urmărit cum și-au schimbat în timp retorica unii actuali candidații la funcția de șef al statului și vă spunem despre ei în noua investigație.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Procurorul general, Ion Munteanu, este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră PLUS cu Mariana Rață.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Găgăuziyaland, proiectul electoral al lui Ilan Șor, are un sponsor misterios din echipa fugarului Gheorghe Cavcaliuc. Parcul de distracții a fost deschis în ajunul campaniei pentru alegerile prezidențiale. Inaugurarea a avut loc în lipsa autorizației de funcționare și în pofida încălcărilor admise la construcție.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Emisiunea Cutia Neagră PLUS se întoarce cu un NOU SEZON de investigații. În fiecare duminică - demascăm hoții și analizăm minuțios fărădelegile. Doar la TV8!
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS a realizat investigații despre promisiuni electorale false făcute de Șor, în spatele cărora se ascundeau scheme de spălarea a banilor. Investigații despre riscurile de Securitate pentru R. Moldova ascunse în activitatea unei companii de taxi, sau în predicile bisericești ale unor clerici din Mitropolia Moldovei, despre problemele din justiție și cele legate de vetting, despre ilegalități si hoții care se întâmplă chiar astăzi în R. Moldova și încă ar putea fi oprite. Ce s-a întâmplat după apariția acestora, dar și cum reacționează autoritățile atunci când presa de investigații le semnalează ilegalități?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Directorul Agenției Proprietăți Publice, Roman Cojuhari, este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Peste 70 de judecători au fost cercetați penal în ultimii 10 ani în R. Moldova pentru acte de corupție, trafic de influență, spălare de bani sau emiterea unor hotărâri contrare legii. Dar până astăzi, niciun magistrat nu a ajuns la închisoare. Reporterul de la Cutia Neagră PLUS a analizat cele mai răsunătoare dosare pornite pe numele magistraților și vă spune care este soarta lor.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Este unul dintre cei mai vizibili și vocali bloggeri pro-Kremlin din Moldova. A servit tuturor oligarhilor apropiați puterii, iar acum promovează activ agenda lui Ilan Șor. În ultimii ani, Gabriel Călin a făcut mai multe achiziții importante. Ce îl leagă pe Gabriel Călin de interesele Kremlinului și ce bunuri și-a procurat, aflați de la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS: Președintele interimar al Consiliului Superior al Magistraturii, Sergiu Caraman
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Mai mulți tineri moldoveni au fost folosiți în ultimul an într-o campanie amplă de destabilizare a opiniei publice din Moldova și din Franța. Executorii au conexiuni directe cu protestele organizate la Chișinău de Partidul Șor. Iar scenariile poartă semnătura serviciilor secrete rusești. „Pionii FSB pe axa Chișinău-Paris”, o investigație transfrontalieră realizată de Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS: Andrei Năstase /16.06.2024


Пиротехника опасна для здоровья и жизни. Спасатели призывают не использовать её в праздники
Пиротехника опасна для здоровья и жизни. Спасатели призывают не использовать её в праздники
/ФОТО/ Дневной центр Divertis помогает адаптироваться детям из Украины и подросткам Молдовы в трудных ситуациях
/ФОТО/ Дневной центр Divertis помогает адаптироваться детям из Украины и подросткам Молдовы в трудных ситуациях

"То, что должно было быть временем радости и единства, превратилось в горе". Санду осудила теракт в Германии
"То, что должно было быть временем радости и единства, превратилось в горе". Санду осудила теракт в Германии
/ФОТО/ День глазами волонтера. Что происходит внутри муниципального приюта Кишинева зимой?
/ФОТО/ День глазами волонтера. Что происходит внутри муниципального приюта Кишинева зимой?
Зеленский уволил послов Украины в шести странах и назначил новых
Зеленский уволил послов Украины в шести странах и назначил новых

«Люди не верят в выборы, но мы можем это исправить». Стартап из Молдовы, который решил “починить” демократию в мире - VoteMeApp

missing
10 августа 2023, час 16:18

“Во всем мире, а особенно в странах со слабой демократией — люди не верят в справедливое голосование. Граждане не верят в выборы, а также в официальные институты, отвечающие за их проведение. Кроме того растет опасность влияния на выборы искусственного интеллекта. С его помощью придумывают фейки и влияют на общественное мнение. В итоге у нас возникает недоверие к выборам и системе”, — объясняет Артур Гурэу, сооснователь платформы для организации выборов в режиме онлайн VoteMeApp. “Мы пытаемся решить проблему доверия к голосованию”.

Одни из самых известных в Молдове визионеров: предприниматель в сфере IT, основатель сервиса privesc.eu Виталий Ешану и CEO рекламного агентства GRANAT Артур Гурэу в 2021 году запустили сервис для голосований — VoteMeApp. За это время платформа VoteMeApp обеспечила онлайн выборы для Союза адвокатов Молдовы, выбор руководства нескольких профсоюзов Молдовы, бизнес-ассоциаций, а в данный момент планирует работу с политическими партиями. 

VoteMeApp — это инструмент для организации разного рода голосований. Лучший работник месяца? Кого выбрать старостой класса, начальником отдела, главой профсоюза или кандидатом от партии на местных выборах?

Как правило, в различных компаниях такие решения принимает руководитель и это зачастую субъективно. Приложение VoteMeApp было разработано для того, чтобы этот выбор был сделан на базе решения всей команды. А инновация VoteMeApp — «алгоритм доверия», похожий на алгоритмы поисковой системы Google, позволяет выигрывать тем, кому доверяют больше всего. 

 

Виталий Ешану, ИТ-предприниматель, известный как основатель платформы по видео-трансляциям Privesc.eu. 



 

Артур Гурэу, социальный предприниматель, известный как основатель рекламного агентства Granat, Rockit Conference, Influencers Hub и KOMETA.
Автор популярного подкаста Mai departe.


 

“Наша миссия — демократизировать принятие решений”

Ситуация. Ученики 10-го класса средней школы выбирают старосту класса. Обычно это происходит по инициативе классного руководителя: ну, кто там хорошо учится? Кто тут у нас самый ответственный? С этого всё и начинается. Со школьной скамьи у людей в голове зарождается идея, что не мы выбираем, а это делают за нас. Это прекрасный ответ на вопрос, почему в Молдове многие не ходят на выборы. Граждане не верят в систему голосования, потому что считают, что ничего не решают, а всё захвачено элитой — так называемой властью.

А когда во всех структурах власти находится одна группировка — это превращается в “твидизм”.

Твидизм — термин происходит от фамилии Уильяма Твида —  одного из самых беспринципных за всю историю американских политиков. Его имя стало нарицательным для обозначения политической коррупции. Твидизм — коррумпированная демократия, или система, в которой одна группировка контролируют тех, кто выдвигается на выборы или назначается на должности, что дает контроль над избранниками.

“Многие не понимают, насколько твидизм опасная вещь”, —объясняет Гурэу.

“Представим, что в обществе есть одна “хорошая” политическая партия. Все в стране говорят, что это отличная партия. Но, когда к выборам от партии нужно составить список кандидатов — отбор происходит не на принципах меритократии и доверия местных территориальных организаций — а по знакомству или по другим не самым объективным причинам.  

И в нашем обществе это не принято называть проблемой. В итоге целеустремленные люди, которые хотят подняться по карьерной лестнице, убеждены, что, чтобы преуспеть, нужно быть лояльным конкретному человеку. При такой системе человек будет думать не как стать профессионалом, а как быть послушным и лучше выполнять приказы начальника.

Все говорят, что кандидаты представляют своих избирателей, но в реальности это так не работает. Демократия фильтруется через коррупцию и интересы влиятельных групп людей, или как говорят в СМИ — олигархов. Получается, что 0,2% влиятельных людей контролирует 99% всей политики. К сожалению, феномен твидизма не ограничивается только политикой и выборами. Он уходит глубоко корнями в нашу культуру.  И мы хотим это исправить”.

Как это работает

VoteMeApp — позволяет любой группе людей принимать решения внутри команды и организовывать выборы.
“Наши клиенты используют его для управления внутреннего процесса принятия решений: собрание членов управления, акционеров или генеральных собраний для профсоюзов”. 

Ключевая инновация и первый принцип работы VoteMeApp — алгоритм “Open voting” — открытое голосование, т.е открытый список участников. Такое умное голосование позволяет выбирать наиболее перспективного конкурента, даже если его нет в предложенном списке. Любой из нас может добавить того или иного кандидата, таким образом конкуренту не нужно проходить отбор системы, чтобы получить возможность быть избранным. 

“Если вы выбираете лучшего дизайнера в компании, но ты видишь, что одного талантливого знакомого дизайнера из команды нет в списке, ты спокойно можешь его добавить. Каждый может участвовать в выборах. У тебя нет закрытого списка участников, которых отбирают “сверху”. 

Когда говорят о фальсификации выборов, люди думают, что происходит вброс бюллетеней. Но самая большая фальсификация — это когда некоторых кандидатов до выборов просто не допускают. 

Правильный кандидат на местных выборах

По задумке Ешану и Гурэу, этот принцип может помочь, в том числе политическим партиям, которые выбирают кандидатов по спискам от какого-то региона. Так с VoteMeApp можно найти подходящего человека, которого больше всего уважают на местном уровне и у кого значительно больше шансов на победу.

“Нужен срочно примар в Единцах? Кого выбрать, если нет никого на примете? Может “купить” кого-то из другой партии? В молдавской политике происходит и такое. Но проблема в том, что если ты выберешь человека в Единцах, которому не доверяют на местном уровне, за ним не пойдет народ. Но местные то лучше знают, что в Единцах есть один очень уважаемый человек Иван, который точно будет самым хорошим мэром города. Если его нет в списках партии - в VoteMeApp настоящего лидера могут номинировать простые граждане”, — объясняет Гурэу.

Работа приложения строится на трех китах: открытость голосования, разделение доверия и сила отдельного голоса. Все особенности платформы позволяют сделать выборы максимально справедливыми, чтобы победил лучший кандидат, а главное — решают наболевшие проблемы современной демократии.

Искусственный интеллект ставит выборы под угрозу?

“Почему все вокруг говорят, что искусственный интеллект повлияет на выборы и демократию? Потому что ИИ уже используют в качестве оружия для победы на выборах”, — рассказывает Виталий Ешану. 

По его словам, автоматизированные боты могут распространять в Facebook негативные сообщения или сообщения в поддержку конкретного кандидата, — например, голосуй за меня и получишь пособие по безработице. А когда мы открываем соцсети и читаем десятки таких сообщений, нам становится все сложнее сделать выбор, за кого голосовать. В итоге из-за деятельности “троллей”и манипуляций в интернете люди все больше разочаровываются во власти и все меньше доверяют политикам. 

“В сегодняшней демократии кандидаты соревнуются между собой в манипуляциях. В нашем случае всё основано на доверии. VoteMeApp как противоядие от ИИ. В VoteMeApp каждый может голосовать за каждого: не за человека из телевизора или интернета, а за того, кого знаешь лично. Здесь ИИ не сможет тебя обмануть или повлиять на твой выбор”.
 

Каковы дальнейшие планы?

11 мая 2021 года Артур Гурэу представил VoteMeApp на международной конференции в Дании Copenhagen Democracy Summit. Конференция посвящена проблемам демократии, на ней ежегодно выступают известные политики, предприниматели и главы правительств.

Андерс Фог Расмуссен и Артур Гурэу на конференции в Копенгагене

VoteMeApp стал также первым молдавским стартапом, который получил возможность пройти обучение в рамках инициативы Democracy Tech Fellowship. Обучение продолжалось три месяца, в течении которых проекты из Украины, Грузии и Молдовы проходили обучение, получали консультации менторов и перенимали опыт датских стартапов.

“Самое главное открытие поездки в Копенгаген — это то, что от нашего решения могут выиграть профсоюзы или синдикаты. Это самые большие организации, у которых имеются проблемы с принятием решений. Такие организации есть во всем мире и они в десятки раз больше политических партий. Например, один только профсоюз учителей Молдовы — это 100 тыс. человек и это больше чем любая партия в Молдове. Профсоюзы — это многоуровневая система, в руководстве которой сотни человек из районов и примэрий по всей стране. 

Получается чем лучше лидеры профсоюзов будут принимать решения — тем лучше будет жить всем представителям той профессии. У них будут выше заработные платы и социальные гарантии. Для этого синдикаты должны работать эффективнее”.

По его словам, благодаря поездке в Данию VoteMeApp стал частью Alliance of Democracies — организации, занимающаяся продвижением демократии по всему миру. Она создана бывшим генеральным секретарем НАТО и экс-премьер-министром Дании Андерсом Фог Расмуссеном. 

“Это сеть очень влиятельных людей, которые, как и мы хотят изменить демократию в мире. К примеру, там я познакомился с консультантом Эммануэля Макрона и мы обсуждали с ним VoteMeApp. Мы получили поддержку от датского предпринимателя Александра Аггасипура, основателя компании Zendesk. Они прошли путь от маленькой компании в Копенгагене до мирового гиганта, стоимостью миллиард долларов. Работая с такими людьми расширяет горизонты”, — говорит Гурэу. 

По словам предпринимателя, стартап работает в 12 странах и в долгосрочной перспективе планирует модернизировать демократию снизу вверх. 

“В этом году мы будем улучшать продукт и продолжать работать с клиентами из Европы. Дальше планируем готовиться к выходу на рынки ЕС и США”.

Uniunea Europeană se pregătește să ajute financiar Republica Moldova, dacă Federația Rusă va opri furnizarea de gaz de la 1 ianuarie, declară președinta Parlamentului European. /De anul viitor, producătorii de carne de la noi vor putea exporta în Uniunea Europeană carne marinată și cârnăciori. Cererile în acest sens pot fi depuse deja la ANSA. /CNA anunță că a aplicat amenzi în valoare de peste 10 milioane de lei, cetățenilor care și-au vândut votul la prezidențiale și la referendumul din această toamnă.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Se așteaptă întreruperi la energia electrică, iar tariful la lumină ar urma crească dacă rusii vor înceta livrările gaz în regiunea transnistreană. Sunt declarațiile facute de șefa statului într-o conferință de presă. /Zi de proteste la Parlement. Profesorii, angajați de la Serviciul Hidrometeo dar și de la Calea Ferată au ieșit împreună în stradă pentru a cere salarii decente, după care s-au retras ca să lase loc fermierilor. /Cei care vor cumpăra voturi la următoarele alegeri riscă pedepse mai dure. Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost aprobat azi în prima lectură la ședința Parlamentului.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Scandal și îmbrânceli, azi, în fața Guvernului. Fermierii care protestau în timp ce cabinetul de miniștri era în ședință, au încercat să intre cu forța în clădirea executivului. /Șefului direcției mobilitate urbană, Vitalie Mihalache, reținut luni într-un dosar de corupție, a fost adus astăzi în instanță unde procurorii au cerut mandat de arest în izolator pe numele lui. /Fugarul Ilan Șor și Marina Tauber rămân pe lista persoanelor vizate de măsuri restrictive pe teritoriul UE. Tribunalul Uniunii Europene a respins recursul celor doi, care au cerut anularea sancțiunilor și despăgubiri financiare.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Șoferul care a provocat tragicul accident de la Edineț, din acest weekend, în urma caruia trei oameni au murit a fost plasat în arest preventiv. Tânărul de 19 ani își va petrece următoarele 30 de zile după gratii. /Încercările lui Vlad Filat de a scăpa de statutul de condamnat penal s-au soldat cu eșec. Curtea Supremă de Justiție a declarat irevocabilă hotărârea prin care Vlad Filat a fost condamnat la închisoare pentru corupție. /Se așteaptă alegeri anticipate în Germania, după ce cancelarul Olaf Scholtz a fost demis din funcție prin vot de neîncredere.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Doi funcționari de la direcția Mobilitate Urbană și 5 reprezentanți ai unor agenți economici au fost reținuți azi de CNA. Aceștia sunt acuzați de corupție pasivă și activă. /Republica Moldova intră de astăzi, oficial, în stare de urgență în energetică. Ce presupune această măsură. /În 2025, la Chișinău va fi deschisă prima ambasadă a Israelului. Anunțul a fost făcut de ministerul de externe.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Pedagogii au protestat astăzi în față Parlamentului. Aceștia au cerut salarii mai mari cu cel puțin 15 la sută și nu 9 procente, cât le oferă statul. /Moldovagaz anunță ca a suplinit în totalitate cantitatea necesară de gaz pentru această iarnă și dă asigurări că nu vom mai avea parte de scumpiri în acest sezon rece. /Înainte de asta, în cadrul unei ședințe care a durat până la ora 3 dimineața, parlamentul a votat pentru instituirea stării de urgență în energetică.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Procurorul general și șeful SIS au fost audiați astăzi în Parlament pe subiectul coruperii alegătorilor. Aceștia au prezentat ultimele date și au răspuns la întrebările deputaților. /Tot la ședința de astăzi, premierul Dorin Recean va cere instituirea stării de urgență în energetică, iar moțiunea de cenzură inaintată de BCS împotriva guvernului ar urma să fie supusă votului. /Miniştrii de interne din Uniunea Europeană au luat decizia aderării depline la spaţiul Schengen a României şi Bulgariei de la 1 ianuarie 2025.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
???? Guvernul va cere mâine, parlamentului instituirea stării de urgență în energetică. Cabinetul de miniștri a votat astăzi necesitatea instituirii acestei măsuri. ???? Stare de urgență în domeniul economiei pentru 30 de zile și în regiunea transnitreană, aprobată de așa- zisul „parlament” de la Tiraspol. Între timp, Chișinăul anunță că ia în calcul plata compensațiilor pentru locuitorii din regiune, care riscă să rămână fără gazul rușilor de la 1 ianuarie. ???? Președintele oficiului teritorial a lui Șor din Dondușeni urmează să compară in fața magistraților, fiind învinuit de acceptarea finanțării ilegale. Este al treilea om din cercul fugarului care este trimis pe banca acuzaților de la începutul acestei săptămâni.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Ministerul Muncii anunță ca 90 de procente din cetățenii care au cerut compensații pentru luna noiembrie au fost declarați eligibili. Ajutoarele ar urma să fie disponibile începând cu ziua de mâine. /După ce ieri, sindicatele din învățământ au cerut o majorare de cel putin 15 la suta la salarii și au anunțat proteste, ministerul educației a declarat că a pornit discuții cu cei de la finanțe pentru a veni cu măsuri adiționale, fără a menționa însă despre ce este vorba. /Războiul din Ucraina va continua până când obiectivele stabilite de Putin vor fi atinse, anunță Kremlinul care ii cere Ucrainei să renunțe la ambiția sa de a adera la NATO și să se retragă regiunile pe care Rusia le-a revendicat. Cum a răspuns Kievul.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Nemulțumiți de faptul ca de anul viitor, salariile le vor fi majorate cu doar 9 la sută, pedagogii vor ieși vineri la protest. Sindicatele din educație cer pentru început o majorare de cel puțin 15 la sută. /Pe data de 16 decembrie va fi clar dacă rușii vor continua să livreze gaz în regiunea transnistreana. Luni este ultima zi în care Gazprom poate solicita tranzit prin intermediul altui gazoduct decât cel al Ucrainei. /Ion Ceban acuza administrația pieței centrale de colectare ilegală de taxe și cere demisia directorului actual. Ce spun comercianții, aflați în jurnal.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Decizie fără precedent în România. Curtea Constituțională a anulat alegerile prezidențiale, urmând ca procesul electoral să fie reluat de la zero. /Ping pong de acuzații între cei demiși după majorarea tarifelor la gaz. În timp ce fostul ministru al Energiei il învinuiește pe șeful de la Energocom de situația creată, cel din urmă afirmă ca Parlicov trebuie să-și asume acest eșec. /Regiunea transnistreană a anunțat stare de urgență economică, în condițiile în care nu se știe dacă de la 1 ianuarie, Rusia va mai livra gaz malului stâng. Cum se răsfrânge această situație asupra malului drept, aflati în continuare.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Premierul l-a demis din funcție pe ministrul Energiei, Victor Parlicov și a cerut ca șeful Energocom, dar si Oleg Tofilat să fie eliberați din functii. Recean urmeaza să ceară în Parlament instituirea strării de urgență în energetică. /Socialiștii și comuniștii cer demisia guvernului Recean. 26 de deputați au înaintat, în Parlament, documentul, acuzând executivul ca nu a reușit să evite criza energetică din țară. /ANI îl acuză pe deputatul neafiliat, Vasile Bolea de faptul că nu a declarat venituri în valoare de peste 200 de mii de lei în declarația de avere din 2018-2019, pe cand era deputat socialist.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Mai multe categorii de bugetari, între care și profesorii se vor alege cu o majorare de salarii de doar 9%, în 2025. Aceasta aeste prevăzută în proiectul legii bugetului, aprobat de Guvern la câteva zile după majorarea cu 30 la sută a tarifului la gaz. /Ministra sanătății a cerut demisia medicului de pe ambulanță implicat în scandalul de la Ialoveni. Cei de la CNAMUP afirmă că investigația e încă în desfăsurare, iar o decizie pe acest caz încă nu a fost luată. /Un incendiu a mistuit astăzi un apartament cu două camere din sectorul Ciocana al capitalei. Pentru a evita o tragedie, pompierii i-au evacuat pe toți vecinii.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Autoritățile au gestionat prost situația din domeniul energetic, iar între instituțiile responsabile s-a înregistrat lipsă de comunicare. Sunt concluziile făcute de experții energetici în urma audierilor de azi din parlament pe subiectul majorarii prețurilor la gazele naturale. /Încă o dronă rusească a căzut pe teritoriul Republicii Moldova. De data aceasta, dispozitivul a fost gasit la Orhei. Ucraina va primi un nou ajutor militar de la SUA în valoare de 725 milioane de dolari. Se întâmpla cu două luni înainte de investirea lui Donald Trump, a cărui poziție față de războiul din țara vecină, încă nu este clară.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Scumpirile la gaz vor afecta nu doar consumatorii casnici, dar și întreprinderile mari. Companiile farmaceutice ar putea să renunțe la fabricarea unor medicamente, iar hotelurile ar putea deveni mai scumpe cu 10 la sută. /Săptămâna trecute, peste 180 de copii cu vârsta de până la 5 ani au fost internați în spitalele din Chișinău cu infecții respiratorii. Numărul cazurilor a crescut, în ultima perioadă, anunță direcția generală asistență medicală din cadrul Primăriei. /Legislativul din Romania va fi format din 7 partide. Au fost anunțate rezultatele preliminare, care arată că PSD, AUR, PNL, USR, SOS România, UDMR și Partidul Oamenilor Tineri vor face parte din Senat și Camera Deputaților.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
ANRE a scumpit gazul cu 3 lei și 62 de bani, majorare care vine la pachet și cu scumpirea căldurii centralizate din Chișinău și Bălți. Decizia a fost luată pe fundalul unui protest organizat de socialiști și simpatizanții lor. /În acest context, socialiștii și comuniștii pregătesc o nouă moțiune de cenzură împotriva guvernului Recean si vor alegeri anticipate. Ei consideră că guvernarea nu este capabila să gestioneze situația actuală din domeniul energetic. /Maia Sandu se arată îngrijorată de instaurarea unei guvernări pro-ruse în România dupa alegerile prezidențiale și parlamentare. Cu ce îndemn a venit președinta.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Curtea Constituțională a validat rezultatele alegerilor prezidențiale și cel de-al ldoilea mandat al Maiei Sandu. În timp ce magistrații examinau demersul, afară, socialiștii și simpatizanții lor au organizat un protest scurt prin care au cerut renumararea voturilor. /Curtea de Apel Bălți va rămâne fără judecători. 12 magistrați de acolo, între care și președintele interimar demisionează. Se anunță plecări și la Cahul, dar și la Comrat. /Localnicii din Bîrnova, Ocnița s-au trezit azi dimineață cu bubuituri și explozii, iar un punct de trecere al frontierei moldovenești si-a sistat temporar activitatea. Rușii au atacat cu rachete hidrocentrala de la Novodnestrovsc, de lângă granița cu Republica Moldova.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Rușii ar putea lăsa fără gaz regiunea transnistreană de la 1 ianuarie. Asta ar putea duce la o catastrofă umanitară în stânga Nistrului și la scumpiri simțitoare pentru cetățenii de pe malul drept, afirmă premierul Dorin Recean. /ANRE va decide vineri dacă majorează tarifele la gaz, iar săptămâna viitoare, legislativul va organiza dezbateri publice pe acest subiect. Experții cred că majorările au fost impuse de Gazprom pentru a nu lăsa stânga Nistrului fără gaz. /Bunurile obținute fraudulos vor putea fi confiscate chiar dacă vor fi înregistrate pe persoane terțe. Guvernul a votat azi mai multe modificări la mecanismul de confiscare a bunurilor.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
În prag de iarnă, am putea plăti mai mult pentru gaz. „Moldovagaz” a depus la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică o cerere de majorare a prețului. Cu cât am putea plăti mai mult! /Procuratura anticorupție anunță că Interpol a acceptat cererea de revizuire a refuzului din 2020 de a-l anunța pe Vladimir Plahotniuc în căutare internațională. O decizie în acest sens ar urma să fie luată în câteva luni. /Risc de explozie la Vadul lui Vodă, unde pompierii au scos dintr-o casă cuprinsă de flăcări mai multe butelii cu gaz. Din fericire, nimeni nu a avut de suferit.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Șoc și surpriză la alegerile din România. Candidatul independent Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale. Pe locul doi s-a clasat Elena Lasconi, care a fost și în topul preferințelor alegătorilor din Republica Moldova. /La 5 ani de când a fugit din țară, ANI a constatat nereguli in averea lui Ilan Șor. Acesta nu ar fi declarat peste 10 milioane de lei pe vremea când era primar și deputat. /Un marș de solidaritate față de femeile din țara noastră, supuse violenței a fost organizat astăzi în capitală. De la an la an, statisticele devin tot mai îngrijorătoare, afirmă ONG-urile.

/ВИДЕО/ Молдова планирует закупать электроэнергию в Румынии после остановки поставок с Кучурганской ГРЭС
/ВИДЕО/ Молдова планирует закупать электроэнергию в Румынии после остановки поставок с Кучурганской ГРЭС
/ФОТО/ Дневной центр Divertis помогает адаптироваться детям из Украины и подросткам Молдовы в трудных ситуациях
/ФОТО/ Дневной центр Divertis помогает адаптироваться детям из Украины и подросткам Молдовы в трудных ситуациях
Израиль откроет посольство в Молдове в 2025 году
Израиль откроет посольство в Молдове в 2025 году
/ФОТО/ День глазами волонтера. Что происходит внутри муниципального приюта Кишинева зимой?
/ФОТО/ День глазами волонтера. Что происходит внутри муниципального приюта Кишинева зимой?
Зеленский исключил возможность продолжения транзита российского газа через Украину
Зеленский исключил возможность продолжения транзита российского газа через Украину

Подпишитесь на новости по электронной почте

TV8.md - новостной сайт из Молдовы с актуальными социальными, политическими и экономическими новостями, прогнозом погоды, политическими ток-шоу, интервью и расследованиями.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. При цитировании опубликованных на сайте материалов обязательно указание в первом абзаце гиперссылки на страницу tv8.md.