Nebunie totală aseară în Premier League. Liverpool i-a administrat rivalei Manchester United una din cele mai usturătoare înfrângeri din istoria clubului, un categoric 7-0 pe Anfield. Au trecut 91 de ani de la ultima eșec cu acest scor a clublui de pe Old Trafford.
Liverpool a câștigat fără drept de apel, 7-0, clasicul englez cu Manchester United, în fața propriilor fani, pe Anfield, după o repriză secundă fantastică, în care nu i-a dat nicio șansă adversarei, înscriind de nu mai puțin de 6 ori.
Scorul a fost deschis la finalul primei reprize de amfitrioni, prin Gakpo, iar repriza a doua a fost la discreția gazdelor, care au înscris pe bandă rulantă.
Același Gakpo, Darwin Nunez și Mo Salah și-au trecut în cont câte o dublă de senzație în fața unei apărări visătoare a lui United, iar cireașa de pe tort a fost pusă de reușita lui Firmino până la ultimul fluier.
Au trecut 91 de ani, 2 luni și 7 zile de la ultima înfrângere a lui Manchester cu 0-7.
Eșecul este cel mai drastic suferit de Erik ten Hag, în cariera de antrenor, la meciul cu numărul 481 pe care l-a condus în toate competițiile.
În urma succesului categoric Liverpool a urcat pe locul 5, iar Manchester se menține pe poziția a treia.