Fermierii nu se lasă, iar de luni, 19 iunie, reiau protestele! De această dată, agricultorii spun că își vor aduce tractoarele la Guvern, la Parlament și la Ministerul Agriculturii.
Decizia a fost luată după ședința din 16 iunie a Consiliului Asociației Forța Fermierilor.
„În cadrul întrunirii am constatat că din păcate agricultorii din nou au fost duși în eroare de către autorități. Pe parcursul săptămânii curente, negocierile privind modalitatea și mărimea compensațiilor, promise din partea Guvernului, așa și nu au avut loc, chiar dacă organizația noastră era gata pentru discuții și a publicat și valoarea pierderilor producătorilor agricoli la culturile de primă grupă”, se menționează într-un comunicat de presă al Asociației „Forța Fermierilor”.
Dacă o parte dintre fermieri vor protesta la Chișinău, alții vor ieși pe traseele naționale.
„Agricultorii, abandonați și mințiți de autoritățile abilitate timp de un an, sunt extrem de revoltați și fermi în apărarea dreptului lor la supraviețuire economică”, au punctat cei de la Forța Fermierilor.
Amintim că, săptămâna trecută, fermierii au protestat timp de două zile. Miercuri, peste o mie de agricultori s-au adunat cu 550 de tractoare pe traseele din 20 de raioane. Joi aceștia au blocat benzile de circulație pe mai multe trasee și parțial accesul spre vămile Sculeni și Leușeni. Luni, 12 iunie, agricultorii au făcut un pas înapoi. Deși au anunțat că săptămâna aceasta vor porni cu tractoarele spre Chișinău, aceștia au luat o pauză de la proteste și au anunțat că vor merge la o nouă rundă de negocieri cu autoritățile. Discuțiile nu s-au soldat cu succes.