Ombudsmanul Copilului, după cazul din grădinița din Bălți: „Niciun temei nu justifică prezența unor astfel de persoane în sistem”

07 марта 2023, час 17:36

Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, Maia Bănărescu, s-a sesizat cu privire la cazul copiilor bătuți și insultați în una dintre grădinițele din Bălți și condamnă comportamentul abuziv al educatorului și asistentului față de copii.

Avocatul Copilului menționează că „nici un temei nu poate justifica prezența unor astfel de persoane în sistemul educațional, nici chiar lipsa de cadre didactice”. 

„Pentru actele de violență comise împotriva copiilor, cadrul legal prevede atragerea la răspundere disciplinară care poate duce la eliberarea din serviciu, sancțiuni administrative sau pedepse penale în dependență de gravitatea faptei comise.

Violența și abuzul față de copii trebuie eliminate complet din societatea noastră și din familiile unde bătaia este considerată încă un mod de educație. Sistemul de educație trebuie să fie o prioritate pentru un Stat democratic, de a crea un mediu prietenos copiilor, fără violență”, se menționează într-un comunicat emis de Avocatul Copilului.

Ombudsmanul Copilului precizează că va monitoriza examinarea cazului de către autoritățile din sistemul educațional și organele de drept, prin intermediul Reprezentanței Oficiului Avocatului Poporului din municipiul Bălți. Totodată, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului va interveni în limita competenței.

Maia Bănărescu a recomandat Serviciului de Asistență Psihopedagogică din Bălți să intervină cu asistență psihologică copiilor.

TV8.md amintește că o educatoare și o dădacă sunt acuzate că i-au bătut și înjurat pe copilași. Procurorii fac cercetări, după ce au primit înregistrări audio din care se înțelege că cei mici sunt pălmuiți și înjosiți de cele două. 

„Pe faptul maltratării copiilor la o grădiniță din mun.Bălți, de către Procuratura mun.Bălți a fost pornit un proces penal. Procuratura va întreprinde toate măsurile necesare pentru cercetarea sub toate aspectele, completă și obiectivă a circumstanțelor cazului”, au declarat reprezentanții PG, la solicitarea TV8. 

O deputată cere anchetă de serviciu pe cazul abuzurilor în grădinița din Bălți: „Cei care se fac vinovați, să fie pedepsiți”
MEC s-a autosesizat cu privire la cazul copiilor bătuți într-o grădiniță din Bălți: „Condamnăm comportamentul violent al cadrelor”
Copiii dintr-o grădiniță din Bălți, bătuți și umiliți de educatoare și dădacă. Procurorii au pornit un proces penal
Продление ареста Таубер: "шоровцы" намерены бойкотировать заседания парламента
/ВИДЕО/ Продление ареста Таубер: "шоровцы" намерены бойкотировать заседания парламента
Два пограничных пункта на границе с Украиной временно перекрыли
Два пограничных пункта на границе с Украиной временно перекрыли
Украина подтвердила гибель девяти человек в затопленном городе Алешки в Херсонской области
Украина подтвердила гибель девяти человек в затопленном городе Алешки в Херсонской области
Пора черешни. Местные садоводы готовят сладкую ягоду на экспорт
/ВИДЕО/ Пора черешни. Местные садоводы готовят сладкую ягоду на экспорт
В Египте акула напала на купающегося туриста. Мужчина погиб на глазах у отдыхающих
/ВИДЕО/ В Египте акула напала на купающегося туриста. Мужчина погиб на глазах у отдыхающих

Передвижные пункты вакцинации сегодня будут дежурить в Центре и на Буюканах

28 декабря 2021, час 09:13

В столице продолжают работу мобильные пункты вакцинации, оборудованные в общественном транспорте. 

Cегодня троллейбус будет находиться в секторе Центр на улице Арборилор вблизи ТЦ Shopping Malldova, а автобус на Буюканах по адресу:  Каля Ешилор, 10, возле магазина Fourchette.

Пункты вакцинации будут работать с 10:00 до 18:00.

Граждане могут идентифицировать эти транспортные единицы по стикерам со словами в поддержку кампании вакцинации против COVID-19.

 Итоги недели: вклад в ПВО. В Молдове установят радар для воздушного наблюдения
/ВИДЕО/ Итоги недели: вклад в ПВО. В Молдове установят радар для воздушного наблюдения
Лукашенко помиловал россиянку Софью Сапегу. Ее передадут в Россию
Лукашенко помиловал россиянку Софью Сапегу. Ее передадут в Россию
Джоанэ: "НАТО поддерживает безопасность Молдовы. Наше сотрудничество никогда не было более тесным"
/ВИДЕО/ Джоанэ: "НАТО поддерживает безопасность Молдовы. Наше сотрудничество никогда не было более тесным"
"Историческое событие". Как международные СМИ освещали саммит ЕПС
/ВИДЕО/ "Историческое событие". Как международные СМИ освещали саммит ЕПС
В зоне затопления Каховской ГЭС около 80 населенных пунктов
/ВИДЕО/ В зоне затопления Каховской ГЭС около 80 населенных пунктов
TelegramWhatsappViber
Отправить нам новость

© 2023 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram