externe

Război în Ucraina, ziua 572: Atac lângă Moldova, RO-Alert și prognoza lui Budanov! Zelenski: „Știu unde vom sparge apărarea”

18 сентября 2023, час 21:33

Ziua 572 a războiului din Ucraina a început cu noi atacuri ale Rusiei lângă Republica Moldova. Forţele Aeriene Ucrainene au raportat că ruşii desfăşoară atacuri masive cu drone în regiunea Odesa. Ucrainenii se luptă să intercepteze aparatele de zbor inamice, potrivit presei de stat, Ukrinform. 

Pe de altă parte, Rusia a afirmat, în cursul nopţii de duminică spre luni, că a doborât mai multe drone ucrainene în Crimeea anexată, în regiunea Moscova, precum şi în Belgorod şi Voronej, aproape de Ucraina, notează AFP, citat de Agerpres. 

Volodimir Zelenski a anunțat că forțele sale au recucerit un sat de pe flancul sudic al Bahmut, aceasta fiind a doua reușită semnificativă a contraofensivei ucrainene din ultimele trei zile. Lupta dificilă pentru satul Klișciivka, aflat la aproximativ 9 km sud de Bahmut, a durat săptămâni întregi și vine după ce Kievul a anunțat vineri că a preluat controlul asupra unui mic sat din apropiere, Andriivka. Totodată, Zelenski a subliniat că luptătorii Kievului sunt pregătiți să spargă linia de apărare construită de ocupanții ruși pe teritoriul Ucrainei.

UPDATE Trupele ucrainene au străpuns linia de apărare rusă lângă Bahmut (est), a afirmat luni comandantul forţelor terestre ale Kievului, generalul Oleksandr Sîrskîi, informează AFP și Agerpres.

UPDATE Drona explozivă găsită la Tiulenovo, în nordul coastei bulgare a Mării Negre, a fost distrusă la faţa locului de o echipă de militari specializaţi, a anunţat luni într-un comunicat Ministerul bulgar al Apărării, transmite AFP, potrivit Agerpres.

UPDATE Situaţia privind drepturile omului "s-a degradat semnificativ" în Rusia după declanşarea invaziei ruse asupra Ucrainei, în februarie 2022, subliniază luni primul raport elaborat de experta mandatată de Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, Mariana Katzarova, informează AFP.

UPDATE Ministrul bulgar al apărării, Todor Tagarev, a declarat luni, 18 septembrie, despre drona explozivă găsită la Tiulenovo, în nordul coastei bulgare a Mării Negre, că aceasta „provine cu siguranță din războiul din Ucraina”, dar nu are momentan informații dacă drona este rusească sau ucraineană, informează publicația bulgară Novinite.

UPDATE China a protestat pe cale diplomatică pe lângă Berlin după ce ministrul de externe german, Annalena Baerbock, l-a numit pe preşedintele Xi Jinping „dictator”, a anunţat luni Ministerul chinez de Externe, calificând această etichetă drept „absurdă” şi o „provocare politică deschisă”.

UPDATE Ucraina va rupe legătura terestră dintre Crimeea anexată și Donbas până în iarnă. Declarația a fost făcută de Şeful contraspionajului militar al Ucrainei, Kirilo Budanov, într-un interviu pentru presa străină. Despre același lucru a vorbit președintele ucrainean Volodimir Zelenski, dar fără a oferi prea multe detalii. Între timp, atacurile asupra țării vecine continuă, iar conducerea NATO, admite că războiul din Ucraina va fi unul de durată. „Unii oameni nu înțeleg cum este să mergi să lupți împotriva a 200.000 de soldați ruși. Asta se întâmplă în estul țării. Asta se întâmplă astăzi. Da, toată lumea vrea să străpungem liniile de apărare. Ne ​​dorim și noi foarte mult, dar nu o cale ușoară. Vom reuși, sunt sigur de asta, știu unde vom străpunge apărarea rusă, dar nu pot vorbi despre asta, îmi pare rău”, a declarat Zelenski.

UPDATE Ucrainenii au recucerit în ultimele zile două sate de pe flancul sudic al orașului, Andriivka și Klishchiivka. Ambele localități se află pe un teren mai înalt, iar ocuparea lor ar putea pregăti operațiunile pentru recâștigarea controlului asupra Bakhmut, explică Reuters.

UPDATE Amiralul Rob Bauer, șeful Comitetului Militar al NATO, subliniază rolul esențial al Ucrainei în remodelarea războiului modern și asigură țara europeană de sprijinul neclintit al NATO în timpul războiului cu Rusia, dar și „mulți, mulți ani după”, scrie Adevărul.

UPDATE Comisia Europeană a propus să aloce mai multe fonduri pentru apărare în 2024. Parlamentul European a sprijinit această idee, informează Euractiv, relatează Rador.

UPDATE Agenția rusă de stat TASS scrie luni despre beneficiile aduse de încheierea unei păci în Ucraina, citându-l pe președintele turc Recep Erdogan care a declarat că ”nu există un câștigător al unui război”. 

UPDATE Ministrul spaniol al Agriculturii, Luis Puchades, a declarat luni că interzicerea unilaterală a importurilor de cereale ucrainene de către orice stat membru UE pare ilegală, în timp ce Franţa susţine că miza este solidaritatea europeană, transmite Reuters.

UPDATE Rusia a cerut luni instanţei supreme a ONU de la Haga să respingă ceea ce a declarat că este un caz „iremediabil viciat” care contestă argumentul Moscovei potrivit căruia invazia în Ucraina a fost efectuată pentru a preveni un genocid, relatează Reuters.

UPDATE Clădirea administrativă a oraşului Doneţk a fost avariată într-un atac. Un nor de praf și fum a fost filmat în timp ce se ridică din sediul administrației separatiste, care a fost atacat și în octombrie 2022.

UPDATE Ucraina a revendicat luni eliberarea a 7 kilometri pătraţi de teritoriu în ultima săptămână în estul şi sudul ţării care se aflau sub controlul forţelor ruse, la mai bine de trei luni luni de la lansarea contraofensivei de către Kiev, relatează AFP.

UPDATE Un membru al parlamentului ucrainean a fost acuzat de înaltă trădare în urma unei anchete efectuate de serviciul de securitate şi de procuratura generală a ţării. Pe baza constatărilor, deputatul popular Nestor Şufrici a fost acuzat de "activităţi antiucrainene", inclusiv de "subminarea spaţiului informaţional", potrivit Mediafax.

UPDATE Guvernul ucrainean a anunțat, luni, că a decis să demită șase miniștri adjuncți ai Apărării, inclusiv pe Hanna Maliar, care a oferit în mod frecvent detalii despre evoluția luptelor din războiul cu Rusia, informează Rador. Guvernul nu motivat în vreun fel decizia. Ucraina l-a numit pe Rustem Umerov în funcția de ministru al Apărării, la începutul acestei luni. Vorbim despre Vladimir Gavrilov, Rostislav Zamlinsky, Anna Malyar, Denis Sharapov, care au fost demiși din posturile de miniștri adjuncți ai Apărării, relatează Unian. De asemenea, Andriy Shevchenko și Vitaliy Deynega au fost demiși din funcția de viceministru al Apărării al Ucrainei pentru integrare europeană. În plus, Guvernul l-a demis pe secretarul de stat al Ministerului Apărării al Ucrainei, Konstantin Vashchenko.

UPDATE Rusia a lansat un nou val de atacuri aeriene şi bombardamente în Ucraina în timpul nopţii de duminică spre luni, ucigând două persoane în regiunea sudică Herson, au declarat luni oficiali ucraineni.

UPDATE Rusia a găsit mijloace improvizate de apărare antiaeriană. Cu elicopterele de atac Mi-28, vor încerca să contracareze dronele de atac ucrainene, care lovesc din ce în ce mai mult instalațiile militare de pe teritoriul Federației Ruse. Dar practica spune că nu au avut succes și chiar uneori devin o țintă pentru UAV-urile ucrainene, potrivit Ziare.com.

UPDATE „Atât de multă moarte, pentru atât de puțin”, a scris duminică Musk într-o postare pe X, fostul Twitter, ca răspuns într-o discuție cu investitorul de risc David Sacks, informează Insider. Sacks a început discuția pe 19 iunie, când spunea despre contraofensiva Ucrainei că „nu reușește să-și atingă niciunul dintre obiectivele declarate inițial” de a anula câștigurile teritoriale ale Rusiei și de a demara negocierile de pace. Ideea lui Musk a atras o condamnare larg răspândită din partea oficialilor ucraineni de la acea vreme, diplomatul ucrainean Andrii Melnîk spunându-i miliardarului să „se ducă dracului”. Anton Gherașcenko, un consilier al ministrului afacerilor interne din Ucraina, a declarat că poziția atât de pro-rusă a lui Musk face să pară că rușii i-ar fi spart contul de socializare.

UPDATE Austria continuă să importe gaze rusești la capacitate maximă, în ciuda angajamentelor de reducere a dependenței de Rusia, scrie Euronews citând date oficiale, notează Adevărul.

UPDATE Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a extins aria de transmitere a mesajelor RO-ALERT pentru a preveni populaţia cu privire la pericolul căderii în localităţile din judeţul Tulcea a unor aparate de zbor de mici dimensiuni folosite de Rusia în atacurile asupra porturilor dunărene din Ucraina, relatează Agerpres.

UPDATE Ministrul român al Afacerilor Externe Luminița Odobescu a deschis, luni, 18 septembrie 2023, Programul de formare profesională în domeniul afacerilor europene, dedicat funcționarilor publici din administrația centrală din Ucraina, informează News.ro.

UPDATE Kievul intenționează să dea în judecată Polonia, Ungaria și Slovacia pentru refuzul acestora de a renunța la interdicția asupra produselor agricole ucrainene, a declarat reprezentantul comercial al Ucrainei, Taras Kacika, într-un interviu acordat Politico. Procesul ar urma să aibă loc la Organizația Mondială a Comerțului, scrie G4media.

UPDATE Luptătorii Kievului sunt pregătiți să spargă linia de apărare construită de ocupanții ruși pe teritoriul Ucrainei, a anunțat președintele Ucrainean, Volodimir Zelenski. „Știu unde avem de gând să o facem”, a subliniat liderul de la Kiev în cadrul unui interviu, fără a da detalii. Totodată, Zelenski a precizat că acțiunile din contraofensivă nu vor fi oprite din cauza condițiilor meteo dificile. ”Nu trebuie să facem pauze, da condițiile meteorologice poat să impună pauze, dar nu tuturor. Pot fi efectuate atacuri cu drone, pot fi efectuate alte operațiuni. În niciun caz nu trebuie admise conflicte înghețate”, a menționat Zelenski. 

UPDATE Șeful statului major al armatei americane a vorbit, într-un interviu pentru CNN, despre contraofensiva ucraineană împotriva rușilor în sud-estul țării. Generalul Mark Milley spune că aceasta „nu a eșuat”, dar că drumul spre o victorie definitivă a Ucrainei în conflictul cu Rusia este încă foarte lung, notează Digi24.

UPDATE Ucraina a afirmat luni că a doborât 18 drone rusești și 17 rachete de croazieră care i-au atacat teritoriul în cursul nopții. Rusia a lansat 24 de drone asupra regiunilor sudice ucrainene Odesa și Nikolaev în cursul nopții, au precizat forțele aeriene ucrainene într-o postare pe Telegram. Toate cele 17 rachete au fost distruse deasupra regiunilor Dnipropetrovsk, Poltava și Khmelnytskyi, a adăugat sursa citată, scrie HotNews.

UPDATE Andrei Kondrașkin, comandantul Brigăzii 31 de Asalt Aeropurtat, a murit în luptele de lângă Bahmut, a anunțat Aleksandr Hodakovski, adjunctul Gărzii Ruse din autoproclamata Republică Populară Donețk, într-o postare pe Telegram, preuată de portalul IdelReal. „Suntem profund răniți de vestea morții sale. Transmitem condoleanțe familiei și prietenilor săi, camarazilor săi de arme", a notat Hodakovski. Bloggerul militar ucrainean Iuri Butusov a completat că Brigada 31, comandată de Kondrașkin, „a luat parte la toate bătăliile majore ale războiului, începând cu aterizarea pe aerodromul militar Gostomel", una dintre primele ținte ale Kremlinului după invazia declanșată anul trecut, în februarie. Potrivit lui Butusov, Brigada lui Kondrașkin se afla lângă Bahmut, unde avea misiunea să respingă atacul Forțelor Armate ale Ucrainei la sud de Andreevka, notează Libertatea.

UPDATE Liderul cecen Ramzan Kadîrov, un aliat ferm al preşedintelui Vladimir Putin în Rusia, a publicat duminică un video nedatat cu el, numind „minciuni” zvonurile care circulă despre deteriorarea stării sale de sănătate, potrivit AFP, citată de Agerpres.

UPDATE Andrei Guruliov, fost comandant adjunct al Districtului Militar de Sud și actual parlamentar rus, de declarat că Rusia este pe cale să piardă războiul, evaluând starea contraofensivei Ucrainei la peste trei luni de la declanșare. Guruliov a afirmat că trupele ucrainene au adoptat o nouă tactică, au resurse abundente și încearcă să anihileze totul în cale. "Ei nu mai înaintează cu forțe mari; evident, li s-a interzis să piardă echipamente grele în mod masiv", a declarat el, adăugând că ucrainenii "recurg la tactici de asediu" și "folosesc masiv proiectile, cauzând daune punctelor forte ale trupelor ruse". "Situația obligă trupele noastre să se retragă mai adânc", a adăugat Guruliov, potrivit NewsWeek.

UPDATE O dronă de origine necunoscută ce ar fi înarmată cu o bombă a fost găsită duminică noapte pe coasta localității bulgărești Tyulenovo, aflate la circa 30 de kilometri sud de Vama Veche, potrivit Novinite, potrivit HotNews.

UPDATE Generalul Vlad Gheorghiță, adjunctul șefului Statului Major al Armatei Române, a declarat că România este pregătită să folosească ”toată apărarea militară” împotriva Rusiei, dacă va fi necesar, ”în funcție de nivelul de amenințare”.

UPDATE Un bărbat din satul aflat în nord-estul județului Tulcea, România, a filmat atacul cu drone rusești, cel mai probabil asupra orășelului Vâlcov din Ucraina, aflat peste Dunăre.

UPDATE Rămasă fără piețele europene și cu o economie în ruine după sancțiunile occidentale, Rusia vinde sute de milioane de barili de petrol nerafinat în India, dar în loc de dolarii și de euro de care are nevoie pentru a-și readuce economia pe linia de plutire, regimul Putin primește grămezi de rupii cu care nu prea are ce să facă, scrie Politico.

UPDATE Ungaria nu este sigură că ar trebui să aprobe cererea Suediei de aderare la NATO, a declarat duminică seara președintele parlamentului. Aprobarea este blocată în parlamentul de la Budapesta din iulie 2022, pe fondul preocupărilor legate de criticile politicienilor suedezi cu privire la regresul democratic al Ungariei, potrivit HotNews.

UPDATE Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a emis un mesaj RO-Alert prin care a notificat populaţia din judeţele aflate pe Dunăre, limitrofe Ucrainei, despre posibilitatea căderii unor resturi în zona românească din cauza războiului. "Există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Păstraţi-vă calmul! Adăpostiţi-vă în beciuri sau adăposturi de protecţie civilă. În lipsa unui adăpost, rămâneţi în interiorul casei, departe de geamuri şi pereţi exteriori. Durata estimată: 90 de minute", a fost mesajul primit de cetăţeni, scrie Mediafax. 

UPDATE Ministrul chinez de externe, Wang Yi, va vizita Rusia de luni până joi pentru discuţii pe teme de securitate, a anunţat ministerul său, notează Adevărul.

UPDATE Kremlinul intenţionează să aducă muncitori nord-coreeni în regiunile ocupate din estul Ucrainei, a informat Centrul Naţional de Rezistenţă, notează Mediafax. 

UPDATE Wall Street Journal, citând surse din rândul oficialilor, a relatat anterior că administrația Joe Biden ia în considerare posibilitatea transferului ATACMS în Ucraina în toamnă, dar decizia finală trebuie luată de liderul american.

UPDATE Liderul nord-coreean Kim Jong Un şi-a exprimat "sincerele mulţumiri" preşedintelui rus Vladimir Putin, în timpul călătoriei sale de întoarcere după o vizită de aproape o săptămână în Rusia, au informat luni media de stat, citate de France Presse.

UPDATE  Fostul președinte american Donald Trump a spus într-un recent interviu că a fost încântat să audă remarcile preşedintelui rus Vladimir Putin, care l-a lăudat pe Trump pentru că a sugerat că, dacă ar fi ales din nou la Casa Albă, ar negocia încetarea războiului Rusiei din Ucraina. Putin a declarat marţi că declaraţiile lui Trump au fost “bune” şi au adus “fericire”.

UPDATE În primele opt luni ale acestui an, sectorul fructelor și legumelor proaspete a atins în Turcia cea mai mare cifră de export din istorie. Din cele 2,05 miliarde de dolari obținute din exporturi de sectorul fructelor și legumelor proaspete, 588 de milioane au provenit din Rusia, țară care deține cea mai importantă cotă ca importator, potrivit HotNews.

UPDATE SUA controlează luptele din Ucraina prin furnizarea de arme şi , în esență, duc un război împotriva Rusiei, a declarat ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, într-un comentariu pentru programul "Moscova. Kremlin.

UPDATE Ministrul adjunct al apărării, Hanna Maliar, a distribuit un videoclip cu trupele ucrainene arborând steaguri pe clădirile ruinate, potrivit Reuters.Oleksandr Syrskyi, comandantul forţelor terestre ale Ucrainei, a confirmat recucerirea satului, aflat sub ocupare rusă încă din ianuarie, scrie Mediafax.

UPDATE Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a afirmat, în discursul său de duminică seară, că statul ucrainean trebuie să acţioneze astfel încât copiii care au rămas fără părinţi să fie adoptaţi şi astfel să aibă “propria lor casă, propria lor familie”.

UPDATE Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski exultă după ce trupele sale au recucerit un sat la est de Bahmut, oraşul căzut în mâinile Rusiei în mai, după luni întregi de lupte grele. „Astăzi aş dori să laud în mod deosebit soldaţii care, pas cu pas, aduc în Ucraina ceea ce îi aparţine”, a declarat Zelenski, potrivit Mediafax.

Război în Ucraina, ziua 570: Oraș disputat și problemă NATO! Germania anunță cum vede sfârșitul războiului
Război în Ucraina, ziua 571: Atac în Rusia, cheltuieli enorme și "Kadîrov a murit"! NATO: Trebuie să ne pregătim de un război lung
Гроза: Молдова потеряла два шанса на вступление в ЕС, нельзя потерять третий
Гроза: Молдова потеряла два шанса на вступление в ЕС, нельзя потерять третий
/ВИДЕО/ В Германии в пожаре сгорела одна из самых современных пожарных частей
/ВИДЕО/ В Германии в пожаре сгорела одна из самых современных пожарных частей
"Среди подозреваемых есть иностранцы". В полиции о вандализме госучреждений Молдовы
"Среди подозреваемых есть иностранцы". В полиции о вандализме госучреждений Молдовы
/ВИДЕО/ Первые заморозки: в Кишиневе начинается отопительный сезон
/ВИДЕО/ Первые заморозки: в Кишиневе начинается отопительный сезон
Россия снова атаковала Украину беспилотниками: в прифронтовых областях повреждены объекты инфраструктуры
Россия снова атаковала Украину беспилотниками: в прифронтовых областях повреждены объекты инфраструктуры

/VIDEO/ Verde-n ochi: De ce hoții din Moldova se tem de UE și se opun procesului de integrare al țării noastre?

missing
21 сентября 2024, час 22:33

În ediția de astăzi a editorialului Verde-n ochi cu Mariana Rață aflăm de ce corupții și criminalii se tem de Uniunea Europeană și se opun procesului de integrare a Republicii Moldova în UE. 

Principalul motiv este frica de pușcărie. În momentul în care R. Moldova va deveni membră a UE, marii corupți din R. Moldova nu vor mai putea scăpa de pușcărie decât refugiindu-se în Rusia sau Africa. Cel mai dureros pentru ei însă este că vor pierde toate bunurile obținute prin fraudă -  case luxoase, mașini scumpe, avioane, iahturi, conturile bancare ticsite cu bani furați de la noi. Și nu mă refer aici la un vis frumos, ci la date concrete, confirmate oficial!

Ca să nu vă plictisesc cu multe cifre, am să vă arăt doar o hartă a lumii. Țările colorate în nuanțe de roșu sunt cele mai corupte din lume, iar cel colorate în galben - sunt cele mai puțin afectate de corupție. 

Așa cum se vede din desen, statele cele mai reziliente în fața corupției se găsesc în Uniunea Europeană. Iar Rusia se confruntă cu probleme de corupție, care se agravează de la an la an. Hărțile de mai sus prezintă Indicelui mondial de Percepție a Corupției. Dar haideți să vorbim despre lucruri și mai concrete.

Președinți, premieri, miniștri și deputați corupți există peste tot. Marea diferența este că în UE aceștia ajung să facă pușcărie. Iar în Rusia ei guvernează de zeci de ani. 

În ultimii 10 ani, în Uniunea Europeană, au existat mai multe cazuri notabile de condamnare a demnitarilor înalți pentru corupție:

Fostul prim-ministru italian Silvio Berlusconi a fost condamnat în 2013 la 4 ani de pușcărie;

Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy a fost condamnat în 2021 la 3 ani de închisoare  pentru corupție și trafic de influență;

Fost președinte al Camerei Deputaților din România, Liviu Dragnea (prietenul lui Vlad Plahotniuc), a făcut 2 ani de pușcărie pentru acte de corupție. La momentul condamnării, era cel mai influent politician și oligarh din România. 

Justiția din Uniunea Europeană a reușit, în ultimul deceniu, să trimită după gratii cel puțin 5 prim-miniștri corupți, iar alți cinci președinți de țară au fost sau mai sunt cercetați penal pentru acte de corupție. 

În UE, politicienii corupți se tem de procurori și judecători. În Rusia, lucrurile stau pe dos. 

Nu există niciun caz în care un fost prim-ministru sau fost președinte să fi fost condamnat pentru corupție. Asta chiar dacă Rusia clocotește de corupție înaltă. 

În Rusia, fac pușcărie nu corupții, ci cei care luptă împotriva corupției. Iar cei mai mari demascatori ai corupției au fost pur si simplu omorâți: 

Boris Nemțov, unul dintre principalii opozanți ai lui Putin și un aprig luptător împotriva corupției din Rusia, a fost împușcat cu aproape zece ani în urmă în plină stradă, chiar lângă zidurile Kremlinului;

Cu jumătate de an în urmă, un alt lider al opoziției și demascator al marelor fraude din Rusia, Alexei Navalii, a fost ucis în pușcărie. Fusese condamnat la 30 de ani de închisoare pentru că a avut curajul să vorbească despre averile impunătoare, adunate din fraudă, ale elitei politice rusești;

Jurnalista de investigații  Anna Politkovskaya, a fost împușcată în liftul blocului în care locuia pentru anchetele despre marea corupție din Rusia.

Cele mai mari fraude financiare din Moldova le avem „importate” tot din Rusia. În primul rând, mă refer la Spălătoria rusească. 22 de miliarde de dolari proveniți din Rusia au tranzitat sistemul bancar moldovenesc în drumul lor spre paradisuri fiscale. R. Moldova a ratat, în acest caz, să încaseze cel puțin 540 de milioane de dolari, taxe de stat.  

Furtul miliardului are de asemenea rădăcini rusești, în fraudă fiind implicate mai multe companii și bănci din Rusia. 

Aceste dosare cu prejudicii de miliarde de lei încă nu au finalitate, deși au trecut 10 ani de producerea lor. Justiția moldovenească încă nu a decis la ce sistem de luptă cu corupția să se racordeze: la cel rusesc - mărinimos cu corupții sau cel european - necruțător cu cei care fură din banii publici. 

Nicio țară din UE nu a vrut singură să se curățe de corupția înaltă. Statele UE care au excelat în lupta împotriva corupției, au făcut-o sub presiunea structurilor Uniunii Europene care au condiționat suportul cu progrese concrete în combaterea corupției mari. Cel mai ilustrativ pentru noi este cazul României. DNA a excelat nu grație voinței politice din Guvern și Parlament, ci în pofida obstacolelor puse de politicienii români. Aliatul DNA în acestă luptă a fost poporul și Comisia Europeană. 

Așadar, Vă spun verde-n ochi: e timpul să alegem ce fel de luptă cu corupția ne dorim în Moldova. După modelul european – cu marii corupți în pușcărie, sau după modelul rusesc – cu ei în fruntea statului. 

/VIDEO/ Verde-n ochi: Unde sunt banii de la UE? Cum au fost cheltuiți 2,2 miliarde de euro în Moldova
/VIDEO/ Verde-n ochi cu Mariana Rață: Zero bani din Rusia vs. 2,2 miliarde de euro de la UE! Întrebarea de care se teme Putin

Campania electorală pentru alegerile prezidențiale și referendum a determinat Kremlinul să își mobilizeze toate resursele din R. Moldova. În lupta pentru fotoliul de șef al statului, dar și pentru compromiterea referendumului, au fost aruncate chiar și cele mai „sfinte” resurse - preoții. Cutia Neagră PLUS a aflat că în campania de colectare a semnăturilor pentru candidata Victoria Furtună, susținută de gruparea criminală Șor, au fost implicați activ și câțiva preoți din nordul republicii. Fețele bisericești au adunat semnături de la oameni din sate sub pretexte false. Aceiași preoți, cu câteva săptămâni mai devreme, au fost în pelerinaj la Moscova de unde s-ar fi întors cu instrucțiuni și carduri bancare MIR.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Afaceri profitabile în UE și cetățenie europeană. Ce secrete ascunde în familie candidatul pro-rus Vasile Tarlev? Ce nu a spus Natalia Morari despre investiția sa în Bitcoin? Din ce surse financiare trăiește și cine stă în spatele Victoriei Furtună? Aflați în noua investigație de la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Unsprezece candidați s-au înscris în cursa electorală pentru alegerile prezidențiale din 20 octombrie. Cei mai mulți dintre ei nu sunt noi în politică. Au deținut anterior funcții publice în Guvern sau au fost aleși locali. Și-au schimbat viziunile politice în funcție de context. Au făcut promisiuni electorale, dar nu le-au respectat. S-au jurat că nu vor face anumite lucruri, dar și-au încălcat cuvântul. Cutia Neagră PLUS a urmărit cum și-au schimbat în timp retorica unii actuali candidații la funcția de șef al statului și vă spunem despre ei în noua investigație.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Procurorul general, Ion Munteanu, este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră PLUS cu Mariana Rață.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Găgăuziyaland, proiectul electoral al lui Ilan Șor, are un sponsor misterios din echipa fugarului Gheorghe Cavcaliuc. Parcul de distracții a fost deschis în ajunul campaniei pentru alegerile prezidențiale. Inaugurarea a avut loc în lipsa autorizației de funcționare și în pofida încălcărilor admise la construcție.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Emisiunea Cutia Neagră PLUS se întoarce cu un NOU SEZON de investigații. În fiecare duminică - demascăm hoții și analizăm minuțios fărădelegile. Doar la TV8!
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS a realizat investigații despre promisiuni electorale false făcute de Șor, în spatele cărora se ascundeau scheme de spălarea a banilor. Investigații despre riscurile de Securitate pentru R. Moldova ascunse în activitatea unei companii de taxi, sau în predicile bisericești ale unor clerici din Mitropolia Moldovei, despre problemele din justiție și cele legate de vetting, despre ilegalități si hoții care se întâmplă chiar astăzi în R. Moldova și încă ar putea fi oprite. Ce s-a întâmplat după apariția acestora, dar și cum reacționează autoritățile atunci când presa de investigații le semnalează ilegalități?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Directorul Agenției Proprietăți Publice, Roman Cojuhari, este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Peste 70 de judecători au fost cercetați penal în ultimii 10 ani în R. Moldova pentru acte de corupție, trafic de influență, spălare de bani sau emiterea unor hotărâri contrare legii. Dar până astăzi, niciun magistrat nu a ajuns la închisoare. Reporterul de la Cutia Neagră PLUS a analizat cele mai răsunătoare dosare pornite pe numele magistraților și vă spune care este soarta lor.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Este unul dintre cei mai vizibili și vocali bloggeri pro-Kremlin din Moldova. A servit tuturor oligarhilor apropiați puterii, iar acum promovează activ agenda lui Ilan Șor. În ultimii ani, Gabriel Călin a făcut mai multe achiziții importante. Ce îl leagă pe Gabriel Călin de interesele Kremlinului și ce bunuri și-a procurat, aflați de la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS: Președintele interimar al Consiliului Superior al Magistraturii, Sergiu Caraman
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Mai mulți tineri moldoveni au fost folosiți în ultimul an într-o campanie amplă de destabilizare a opiniei publice din Moldova și din Franța. Executorii au conexiuni directe cu protestele organizate la Chișinău de Partidul Șor. Iar scenariile poartă semnătura serviciilor secrete rusești. „Pionii FSB pe axa Chișinău-Paris”, o investigație transfrontalieră realizată de Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS: Andrei Năstase /16.06.2024
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
INTERVIU EXCLUSIV cu Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii la Chișinău, FERN HORINE.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Munca în Guvern poate aduce venituri de milioane. Mai mulți secretari de stat și șefi de direcții câștigă din salarii și indemnizații mai mult decât primele persoane în stat la un loc. Cine sunt și unde lucrează funcționari cu cele mai mari venituri, aflați la Cutia Neagră Plus.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră Plus: Cum prindem ultimul tren al reformelor în justiție
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
O decizie a Procuraturii Anticorupție din perioada lui Alexandr Stoianoglo a deschis calea pentru 11 judecători implicați în Laundromat să ceară despăgubiri de milioane de la stat. Despăgubirile au fost dictate de instanță chiar dacă mulți dintre ei sunt judecați încă pe alte dosare.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
O rețea internațională de partide extremiste pro-ruse din Uniunea Europeană au legat de curând o colaborare cu Partidul Renaștere, asociat lui Ilan Șor. La evenimentul comun, organizat în Bulgaria, a participat și controversatul politician găgăuz Victor Petrov. Asta chiar dacă se află în lista de sancțiuni a Uniunii Europene și a primit interdicție de călătorie în UE. Despre conexiunile din UE ale agenților de influență rusească din Moldova, aflați într-o nouă anchetă de la „Cutia Neagră PLUS”!
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Multimilionari ruși, interesați de cetățenia moldovenească. Scheme de corupție la obținerea permiselor auto. Șeful Agenției Servicii Publice, Mircea Eșanu, face dezvăluiri incendiare la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră Plus: Fostul șef de la Calea Ferată, Oleg Tofilat /14.04.2024

15 октября в Кишинев приедут восемь министров иностранных дел
15 октября в Кишинев приедут восемь министров иностранных дел
/ВИДЕО/ В Грозном произошел взрыв на заправке: есть погибшие, среди них дети
/ВИДЕО/ В Грозном произошел взрыв на заправке: есть погибшие, среди них дети
/ВИДЕО/ В Угненах предприятие по чистке ковров модернизировали на средства ЕС
/ВИДЕО/ В Угненах предприятие по чистке ковров модернизировали на средства ЕС
В России выдвинули новое обвинение против Платона: вывел из РФ еще более €450 млн
В России выдвинули новое обвинение против Платона: вывел из РФ еще более €450 млн
Как пророссийские политики в Молдове пытаются поставить знак равенства между "ЕС" и "войной"?
Как пророссийские политики в Молдове пытаются поставить знак равенства между "ЕС" и "войной"?

Подпишитесь на новости по электронной почте

TV8.md - новостной сайт из Молдовы с актуальными социальными, политическими и экономическими новостями, прогнозом погоды, политическими ток-шоу, интервью и расследованиями.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. При цитировании опубликованных на сайте материалов обязательно указание в первом абзаце гиперссылки на страницу tv8.md.