Ministra Afacerilor Interne, Ana Revenco, a avut o întrevedere oficială la Bruxelles cu secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, informează un comunicat emis de MAI. Oficialii au abordat subiectul securității și au analizat modalitățile de intensificare a nivelului de informare al autorităților din Bruxelles, cu privire la situația din regiune.
Totodată, au fost discutate și subiecte de actualitate, printre care consolidarea rezilienței Republicii Moldova și starea de securitatea din regiune, amenințările hibride din partea Federației Ruse, dar și perspectivele și prioritățile de cooperare cu statele membre ale Uniunii Europene.
Totodată, MAI informează că Ana Revenco a semnat și o scrisoare de intenție cu Europol, pentru a îmbunătăți cooperarea dintre structura europeană și sistemul afacerilor interne din țara noastră, inclusiv prin pilotarea tehnologiilor inovatoare implementate de Europol.
Ministra de interne se află la Bruxelles pentru a participa la cea de-a cincea ședință a Hub-ul de Securitate al Uniunii Europene pentru securitatea internă și managementul frontierelor Republicii Moldova (Hub-ul de Securitate).