Două minore au ajuns în vizorului Avocatului Poporului. Una dintre ele are doar 15 ani și a născut prematur, iar acum se află în situație de risc. Cea de-a doua, în vârstă de 16 ani este însărcinată, este orfană și este adăpostită de persoane străine. Avocatul Poporului pentru Drepturile Copilului s-a autosesizat pe marginea situației acestor minore.
Potrivit ombudsmanului, există suspiciunea că a fost comisă infracțiunea prevăzută la articolul 174 din Codul Penal cu privire actul sexual cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 16 ani.
De asemena, ombudsmanul s-a sesizat din oficiu pe în cazul copilului de 15 ani din raionul Ialoveni, care a fost atacat cu un electroșoc și bătut de către un alt elev chiar în curtea gimnaziului din Malcoci.
Potrivit poliției, s-a stabilit că în după amiaza zilei de 4 septembrie curent, din motive nestabilite la moment, între doi elevi de 14 și respectiv 15 ani ar fi izbucnit un conflict pe teritoriul gimnaziului din localitate. Preliminar minorul de 14 ani i-ar fi aplicat o lovitură în regiunea feței, dar și l-ar fi atacat și cu un electroșoc pe minorul de 15 ani. Copilul de 15 ani a fost preluat de un echipaj medical și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.