Dacă locuitorii capitalei sunt gata să mai îndure frigul pentru a face economii, viețuitoarele grădinii zoologice au primit deja agent termic. Este vorba de animalele ce provin din zone tropicale, care au nevoie de mai multă grijă odată cu răcirea vremii. Pe lângă căldură, angajații menajeriei au grijă să le împartă și o doză zilnică de vitamine.
„Deci avem rezerve, depozitele sunt pline, suntem pregătiți în totalitate pentru iarnă, avem rezerve de fructe și legume, rezerve de carne, periodic stocurile sunt suplinite și pentru copitate, câteva zeci de tone de fân”.
Pentru a trece cu bine peste sezonul rece, pe lângă adăposturi calde, unele animale au nevoie și de meniuri calorice, bogate în vitamine și nutrienți. Leii Simba, Leya, Luna și Bela și fost aduși la grădina zoologică în 2020, pe când aveau doar șase luni. Îngrijitorii spun că aceștia nu sunt capricioși și au nevoie doar de câteva suplimente în perioada rece.
„Deci avem o zi pauză când nu sunt hrăniți pentru a respecta dieta lor în natură, pentru că în natură nu se hrănesc în fiecare zi, pentru iarnă vor fi adăugate doar mai multe vitamine, nimic special, carne, doar carne”.
Grădina Zoologică este una din principalele atracții turistice ale Chișinăului. Menajeria nu duce lipsă de vizitatori nici iarna. Chiar dacă unele viețuitoare, precum papagalii, lemurii, capibarii, vor fi în alte adăposturi încălzite, vor putea fi admirate în continuare. Mai poate bucura privirile curioșilor, chiar și unicul urs al grădinii zoologice, însă tot mai rar și mai rar, pentru că animalul petrece mai mult timp în bârlog.
„Ne aflăm lângă voliera ursului pe nume Vorciun, care are deja 33 de ani. Deși, odată cu răcirea vremii acesta se află mai mult în bârlog, reprezentanții Grădinii Zoologice ne-au spus că, în perioada rece, animalul nu cade în hibernare. Totuși, consumă mai puțină hrană, este mai puțin activ și are o permanentă stare de somnolență”.
Și pentru că reptilele sunt sensibile la variațiile de temperatură, reprezentanții grădinii zoologice le-au asigurat deja condițiile necesare. Pentru acestea au fost amenajate încăperi cu o temperatură constantă între 20 şi 25 de grade Celsius.
„La noi reptilele sunt întreținute în terarium. Aici avem o specie de crocodil cubanez care are nevoie de căldură puternică. Ea intră în apă bazinului, după care iese pentru a se încălzi, pentru că reptilele nu își pot controla singuri temperatura corpului, au nevoie de factori externi”.
„Ne aflăm în zona unde supraviețuiesc mai multe reptile, printre care anacondă, pitoni, șarpe de Madagascar. Fiecare dintre ei, dispune de o lampă de încălzire care poate genera o temperatură de până la 25 de grade Celsius”.
Nu doar animalele sunt pregătite pentru iernat, ci și plantele exotice decorative. Pentru acestea au fost construite sere, care să le protejeze de temperaturile scăzute.
La grădina zoologică din Chișinău lucrează aproximativ 100 de muncitori, care au grijă de cele peste 1100 de viețuitoare din 138 de specii.